Foşti copii ai străzii din Filipine îi scriu Papei Francisc
27.09.2014, Roma (Catholica) - Un grup de foşti copii ai străzii din capitala filipineză Manila a trimis o mie de scrisori Papei Francisc pentru a obţine o întâlnire cu el în timpul vizitei sale apostolice din Filipine, programată pentru perioada 15-19 ianuarie 2015. Copiii şi tinerii sunt asistaţi în prezent de o organizaţie non-guvernamentală locală. Iniţiativa inedită, relatează agenţia de informare a Conferinţei episcopilor din Filipine CBCP News, a fost susţinută de Arhiepiscopul oraşului, Cardinalul Luis Antonio Tagle, care şi-a dedicat bună parte din timpul lui ajutând copiii şi tinerii adunaţi de pe stradă, şi care îi va înmâna personal scrisorile Sfântului Părinte.
Purtătorul de cuvânt al Fundaţiei, Alexandra Chapeleau, a explicat că tinerii „au hotărât să îi scrie” Pontifului pentru ca el să „îi viziteze” şi „aşteaptă cu nerăbdare şi cu mare speranţă răspunsul lui”. Mesajul tinerilor a fost deja difuzat pe reţelele de socializare pentru a fi văzut de cât mai multe persoane şi mai ales de Papa Francisc. Publicul este invitat să dea mai departe mesajul video pentru a-i ajuta pe tineri să îşi îndeplinească visul. Mesajul conţine de asemenea pasaje în care tinerii descriu viaţa trăită pe străzi.
