Papa a prezidat celebrarea a 200 de ani de la reînfiinţarea Societăţii lui Isus
29.09.2014, Vatican (Catholica) - În după-amiaza zilei de sâmbătă, 27 septembrie 2014, în Bazilica Preasfântului Nume al lui Isus, Papa Francisc a prezidat o celebrare de aducere de mulţumire pentru a marca împlinirea a 200 de ani de la reînfiinţarea Societăţii lui Isus în Biserica Universală, de către Papa Pius al VII-lea, prin Bula „Sollicitudo Omnium ecclesiarum”, din 7 august 1814. În cadrul celebrării, care a inclus rugăciunea Vesperelor şi un Te Deum, urmate de lectura evanghelică, înainte de reînnoirea voturilor de către câţiva dintre iezuiţii prezenţi, Sfântul Părinte a rostit o predică.
„Societatea cu numele lui Isus a trăit timpuri dificile de persecuţie. Pe când era la conducere pr. Lorenzo Ricci, ‘duşmanii Bisericii au reuşit să obţină suprimarea Societăţii, de către predecesorul meu, Papa Clement al XIV-lea. Astăzi, amintindu-ne de reînfiinţarea ei, suntem chemaţi… să ne amintim beneficiile primite şi darurile particulare.” „Societatea… a trăit conflictul până la capăt, fără a-l minimaliza. A trăit umilirea alături de Cristos umilit; a ascultat… În confuzie şi umilire, Societatea a preferat să discearnă voinţa lui Dumnezeu, fără a căuta un mod de a ieşi din conflict într-un mod aparent liniştit. Niciodată liniştea aparentă nu satisface inimile noastre, ci adevărata pace care este un dar de la Dumnezeu.”
„Doar discernământul ne salvează de dezrădăcinare… de egoism, de lumesc, de pierderea orizontului nostru. Speranţa noastră este Isus; este doar Isus… Putem revedea pe scurt acest proces de discernământ şi slujire. Atunci când, în 1759, decretele marchizului de Pombal au distrus provinciile portugheze ale Societăţii, pr. Ricci a trăit conflictul fără a se plânge şi a se lăsa pradă dezolării, ci invitând la rugăciune pentru a cere un spirit bun, spiritul supranatural al vocaţiei, ascultarea perfectă faţă de harul lui Dumnezeu. Atunci când, în 1761, furtuna a înaintat spre Franţa… a cerut ca toată încrederea să fie pusă în Dumnezeu… În 1760, după expulzarea iezuiţilor spanioli, a continuat să cheme la rugăciune… Important pentru pr. Ricci era ca Societatea, până la capăt, să fie fidelă spiritului vocaţiei ei, care este spre slava lui Dumnezeu şi spre mântuirea sufletelor.”
„Să ne amintim istoria noastră: Societatea a primit harul nu doar de a crede în Domnul, ci şi de a suferi pentru El. Este bine să ne amintim acest lucru. Barca Societăţii a fost clătinată de valuri şi nu este nimic surprinzător în aceasta. Chiar şi barca lui Petru poate fi clătinată astăzi. Noaptea şi puterile întunericului sunt mereu aproape. Este obositor să vâslim. Iezuiţii trebuie să fie ‘vâslaşi curajoşi şi experimentaţi’: vâsliţi aşadar! Vâsliţi, fiţi puternici, chiar şi cu vânt potrivnic! Vâslim în slujba Bisericii. Vâslim împreună! Dar în timp ce vâslim – cu toţii vâslim, chiar şi Papa vâsleşte în barca lui Petru – trebuie să ne rugăm mult… Domnul, chiar dacă suntem oameni cu credinţă puţină, ne va salva”.
„În 1814, în momentul reînfiinţării, iezuiţii erau o turmă mică, o ‘Societate’ mică, ce a ştiut însă cum să investească, urmând încercările crucii, în marea misiune de a duce lumina Evangheliei până la capătul pământului. Aşa trebuie să ne simţim aşadar astăzi: în misiune. Identitatea iezuită este aceea a unui om care îl iubeşte pe Dumnezeu şi îi iubeşte şi îi slujeşte pe fraţii lui, arătând prin exemplu nu doar în ce crede, ci şi în ce speră, şi cine este Cel în care şi-a pus încrederea”.
