Papa Francisc emoţionat de suferinţele cauzate de taifun
17.01.2015, Manila (Catholica) - Ca parte a vizitei sale în Filipine, din 15-19 ianuarie 2015, Papa Francisc a vizitat oraşul Tacloban, devastat de două taifunuri în ultimul an. Programat să petreacă o zi întreagă în oraş, Pontiful a trebuit să îşi scurteze vizita datorită apropierii unui nou taifun. Toate evenimentele programate au avut loc, dar unele au fost puternic scurtate. Cardinalul Luis Tagle, care a vorbit cu jurnaliştii în cadrul unei conferinţe de presă după evenimentele zilei, a explicat că Pontiful a fost impresionat în special de prânzul luat cu 30 supravieţuitori ai taifunului.
Deşi a fost scurtat la 30 de minute, prânzul a fost „o întâlnire apropiată”, a remarcat Cardinalul, arătând că supravieţuitorii prezenţi pierduseră cu toţii persoane iubite, rude, proprietăţi şi chiar părţi din trupurile lor. Când Papa a intrat, a mers şi i-a salutat pe fiecare personal, şi apoi a avut ocazia să audă câteva cuvinte de la fiecare despre pierderile lor în taifunuri. „Nu voi uita niciodată chipul Sfântului Părinte ascultându-l pe fiecare”, a spus Cardinalul Tagle, vizibil emoţionat, atunci când oamenii îi spunea Papei: „‘Mi-am pierdut părinţii şi un frate, am pierdut totul’, şi o femeie care a spus ‘Mi-am pierdut soţul, mi-am pierdut fiul şi cinci fiice”.
„Îl puteam vedea pe Sfântul Părinte doar dând din cap” şi oftând în timp ce oamenii vorbeau, pentru că „suferea”. Atunci când Cardinalul l-a întrebat pe Papa dacă doreşte să adreseze câteva cuvinte celor adunaţi acolo înainte să plece, Papa Francisc i-a răspuns: „Ce putem spune?”, şi a rămas în tăcere. „Am crezut că va repeta mesajul central al predicii sale, dar înaintea acestor 30 de oameni şi el a fost redus la tăcere”, a observat Cardinalul, spunând că aceasta a fost tăcerea cuiva prezent în faţa misterului suferinţei.
Când unul dintre supravieţuitori i-a cerut Papei să se roage pentru toţi cei dragi ai lor decedaţi, Pontiful a răspuns că a oferit Liturghia pentru toţi cei afectaţi de taifun când a auzit prima dată despre el în urmă cu doi ani. Le-a mai spus că Liturghia din ziua de duminică, din Parcul Rizal din Manila, va fi oferită pentru toţi cei decedaţi ai lor. Cardinalul a mai relatat că Pontiful şi-a arătat inima de păstor de la începutul călătoriei, lăsând la o parte predica pregătită pentru Liturghie şi vorbind „din inimă”. A fost de asemenea solidar cu pelerinii adunaţi pe ploaie şi vânt puternic, alegând să nu meargă cu o maşină închisă. Îmbrăcând el însuşi o pelerină, Papa a spus: „Sunt aici să arăt solidaritate, aşa că dacă oamenii au aşteptat în soare, şi acum în ploaie şi vânt, de ce nu şi păstorul?”
