Bilanțuri și perspective la încheierea Anului Vieții Consacrate (II)
04.02.2016, Vatican (Catholica) - Trecerea de la Anul Vieții Consacrate la Jubileu este marcată de un cuvânt cheie: milostivire. Papa Francisc personal a fost cel care a sugerat această perspectivă pentru drumul viitor al tuturor consacraților și consacratelor din lume, a precizat Cardinalul João Braz de Aviz, prefect al Congregației pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică. În acest interviu acordat pentru L’Osservatore Romano, apărut pe Ercis.ro în traducerea pr. Mihai Pătrașcu, Cardinalul brazilian a trasat un bilanț și a indicat orizonturile din acest an care s-a încheiat cu Liturghia celebrată de Pontif în Bazilica San Pietro în seara zilei de 2 februarie 2016, sărbătoarea liturgică a Prezentării Domnului. Vă oferim a doua și ultima parte din acest interviu.
– În ce punct este revizuirea documentului „Mutuae relationes”, despre raporturile dintre Episcopi și călugări?
– Am făcut o consultare și lucrăm împreună cu Uniunea Superiorilor Majori și cu Uniunea Internațională a Superioarelor Majore. Este vorba despre o colaborare foarte rodnică. Papa a definit cele două principii centrale asupra cărora trebuie lucrat: spiritualitatea de comuniune și co-existențialitatea dimensiunii ierarhice și a celei carismatice. Cred că trebuie să se vadă relația dintre ierarhie și carisme în sensul comuniunii. De fapt, în spiritualitatea comuniunii, relațiile se completează și devin adevărate, pozitive. Și astfel se depășesc dificultățile de raport.
Al doilea principiu este cel de a repune în lumină co-esențialitatea dimensiunii ierarhice și a celei carismatice, pentru că aceste două dimensiuni provin de la începuturile Bisericii. Duhul Sfânt care vorbește și într-o dimensiune și în cealaltă nu se contrazice. Acest lucru are consecințe practice, ca nevoia de a recupera raporturi adevărate în adevăr, în milostivire și în libertate. Trebuie să regăsim această maturitate pentru binele Bisericii. Aceasta înseamnă că trebuie să ne angajăm mult mai mult în drumul de comuniune între toate institutele și între institute și Bisericile locale.
– Vorbind despre comuniune, există o sensibilitate ecumenică în consacrați?
– Desigur. Și este foarte mare: aș spune că de acum este un factor dobândit. Sunt puține cazurile în care nu se simte această sensibilitate. În general, în viața consacrată nu există numai dimensiunea ecumenică, ci este alimentată și cea a dialogului interreligios. Cu globalizarea am venit în contact cu vechile culturi și cu marile tradiții religioase. Consacrații au primit apelul lansat de Papa Francisc să ne cunoaștem mai mult, să ne iubim mai mult, să construim împreună pacea, pentru că toți cei care lucrează pentru Dumnezeu lucrează pentru valorile umane. Există și raportul necesar cu aceia care în cultura actuală nu simt dimensiunea credinței. Nu putem spune că sunt vinovați: sunt frați și surori cu care trebuie să se parcurgă un drum comun. Viziunea Bisericii este mereu deschisă și consacrații o sprijină și încearcă să o întrupeze.
– Care este angajarea consacraților ca răspuns la gravele urgențe sociale din timpul nostru, ca aceea a refugiaților?
– Răspund cu un exemplu. Am fost în biserica romană din Traspontina pentru a cincizecea aniversare a Uniunii Internaționale a Superioarelor Majore. La sfârșitul celebrării, au fost prezentate două comunități compuse din zece surori. Fiecare dintre ele aparținea unei Congregații și unei culturi diferite. Au mers în Sicilia pentru a fi aproape de refugiați. Acestea sunt inițiative care se înmulțesc, sub semnul inter-congregaționalității și al internaționalității. La Roma există multe proiecte apărute după apelul Papei Francisc în favoarea refugiaților. Papa invită societatea la dialog, să înțeleagă anumite situații și să ia asupra sa pe săraci. Consacrații răspund cu entuziasm la acest apel.
– Poate să fie interpretată astfel chemarea la milostivire?
– În raporturile intra-ecleziale uneori reiese o atitudine prin care se cere ceva de la celălalt. În schimb se merge împreună mult mai mult respectându-l pe celălalt și deschizându-te spre celălalt. Acest lucru este fundamental. Consacrații nu ar merge în misiune în locurile cele mai dificile dacă nu ar trăi milostivirea. De Crăciun am fost într-o misiune din Dombe, în Dieceza din Chimoio, Mozambic. Am fost însoțit de trei surori care lucrează cu mine. Am văzut cum Evanghelia este importantă acolo.
Această misiune, care are șaizeci de ani, a fost distrusă de război, dar apoi a fost redeschisă. Într-un context cultural în care încă se vând femeile și copiii, unde este comerțul cu organe și vrăjitorul comandă viața și moartea, Evanghelia este lumină. Și populația înțelege aceasta. Aceasta este milostivirea pe care am constatat-o. În ziua de Crăciun a fost adus la misiune trupușorul unei fetițe de doi ani căreia i-au luat inima, capul și mâinile: probabil pentru a alimenta traficul de organe, sau pentru că a spus cineva că trebuia să se facă așa. Acest lucru ne-a lovit într-un mod atât de puternic încât am înțeles cu adevărat câtă nevoie este de Evanghelie și de consacrați care să arate lumina lui Dumnezeu.
– Care sunt noutățile documentului dicasterului „Identitatea și misiunea fratelui călugăr în Biserică”, prezentat în decembrie?
– Acest document a arătat cum consacrarea masculină nu este în raport cu preoția ministerială. În trecut, congregațiile s-au concentrat mult asupra acestui raport, astfel încât vocația în viața consacrată masculină era aceea a preotului. Nu este așa. Preotul este o vocație ministerială, dar consacrarea masculină este bazată pe alegerea pe care Dumnezeu o face cu privire la persoană pentru viața consacrată în cele trei voturi. Este în mod esențial o viață fraternă și de comuniune. Este nevoie să ne întoarcem la această dimensiune a fraternității. Primim multe răspunsuri de la frați care nu se mai simt ca persoane de categoria a doua. Acesta va fi un motiv pentru atâtea alte consacrări.
