Cardinalul Barragan despre Fundaţia Samariteanul milostiv (I)
16.01.2008, Roma (Catholica) - În lume sunt două milioane şi jumătate de copii bolnavi de SIDA (90% concentraţi în Africa subsahariană) ce aşteaptă un răspuns care să le dea speranţă de viaţă. Fundaţia „Samariteanul milostiv”, cu sediul în Vatican, lucrează ca promotoare şi punte pentru ajutoarele permanente şi urgente. Preşedintele fundaţiei, Cardinalul Javier Lozano Barragan, a acordat un interviu agenţiei Zenit, în care aminteşte cum s-a născut instituţia voită de Papa Ioan Paul al II-lea în anul 2004 – şi confirmată de Papa Benedict al XVI-lea. Reproducem interviul tradus de pr. Mihai Pătraşcu în două părţi.
– Cum s-a născut Fundaţia „Samariteanul milostiv”?
– În urmă cu ceva timp Papa Ioan Paul al II-lea a fost întrebat: „Ce face Biserica pentru bolnavii de SIDA?” Atunci Papa mi-a spus: „Ocupaţi-vă dumneavoastră să răspundeţi la această întrebare”. Există un fond mondial, Fondul Global de Combatere a SIDA, tuberculozei şi malariei. În acea vreme, preşedintele fondului era un catolic: Thomas Thompson. Mi-a spus că era în program o campanie mondială, care avea circa 15 miliarde de dolari pentru a rezolva aceste probleme şi a propus să ne ajutăm reciproc. Mi s-a părut o propunere adecvată. După doi ani – deja se schimbase preşedintele – mi-am dat seama că Fondul Global voia să facă totul, în afară de a ajuta Biserica Catolică.
Am aflat că 27% din instituţiile care în toată lumea se dedică asistenţei bolnavilor de SIDA sunt catolice şi că acţionează graţie donaţiilor. În schimb, 44% aparţin guvernelor care le finanţează cu bani publici. 11% sunt organizaţii neguvernamentale, în timp ce, 8% aparţin altor confesiuni religioase. Instituţiile catolice constituie, dacă vrem, „partenerul” principal, însă acest lucru nu vrea să se recunoască, şi pentru că se susţine că Biserica Catolică ar fi „promotoare” a SIDA – o acuză banală – deoarece nu permite folosirea prezervativului. Deci, am pierdut doi ani ca să stau în urma Fondului Global, fără a obţine absolut nimic, în pofida bunăvoinţei lui Thomson.
Ulterior, am primit o altă propunere din partea „Leadership Fund” din SUA. Şi el se prezenta cu circa 15 miliarde de dolari pentru a-i ajuta pe bolnavii de SIDA în toată lumea. Când am mers la New York pentru a încheia acordul, am constat că, într-un fel se voia subordonarea Sfântului Scaun din partea acestui fond, nu atât pentru a-i ajuta pe bolnavi, cât pentru a exercita un anumit control asupra acelui 27% reprezentat de instituţiile catolice. Deci a fost o deformare a ceea ce mi se propusese la început. Şi totul s-a terminat în acel moment.
La un moment dat, împreună cu secretarul de stat, pe atunci card. Sodano, m-am întrebat: dacă suntem circa un miliard şi două sute de milioane de catolici în lume, de ce mergem să cerşim ajutoare de la cel care nu vrea să ni le dea? De ce nu întemeiem o instituţie tocmai pentru a-i ajuta pe bolnavii de SIDA mai nevoiaşi? Am propus ideea Papei Ioan Paul al II-lea şi el a aprobat-o. Astfel s-a născut „Samariteanul milostiv” sub formă de fundaţie. Acest nume a fost ales pentru că aminteşte de figura evanghelică ce merge în ajutorarea bolnavului cel mai lipsit de apărare, care în definitiv este însuşi Cristos.
– Fundaţia „Samariteanul milostiv” vehiculează toate ajutoarele Bisericii destinate bolnavilor de SIDA?
– Absolut da. Fundaţia „Samariteanul milostiv” promovează, orientează şi coordonează – până la un anumit punct – ajutoarele care se nasc în toată Biserica şi din ofertele diferitelor organizaţii. Ne gândim la cazul din Mozambic, unde lucrează „Comunitatea sfântului Egidiu”. Acolo noi nu intrăm. În schimb, acţionăm acolo unde nu este nimeni. Pentru aceasta ne concentrăm asupra organizaţiilor de ajutorare a bolnavilor de SIDA; le cerem să se implice până pot să înlocuiască „Samariteanul milostiv”. Şi dacă organizaţiile ar ajunge să acopere totul, ar fi minunat. Funcţia noastră este subsidiară. Acolo unde instituţiile nu ajung, atunci acolo intră Sfântul Scaun cu Fundaţia „Samariteanul milostiv”.
– Cum realizează Fundaţia obiectivele sale? Cum găseşte necesităţile mai urgente?
– Necesităţile care există în lume sunt găsite în mod specific. Pe de o parte ne bazăm pe statistici şi studiem ţările care au mai mulţi bolnavi de SIDA, pentru a vedea resursele – chiar statale – de care dispun. Şi astfel putem să ne îndreptăm spre ţările mai sărace, unde interlocutorii noştri sunt episcopii, conferinţa episcopală. Deci oferim ajutorul nostru şi ei ne confirmă care sunt necesităţile mai urgente. Luând în considerare faptul că fondurile noastre nu sunt multe, trebuie să le administrăm în mod precaut. De exemplu, atunci când un Episcop ne propune un caz concret, îi cerem să se adreseze Nunţiului, care trebuie să aprobe cererea şi să ne contacteze. Acest lucru uşurează mult procesul de ajutor; nu avem o mare birocraţie.
Fondurile sunt dirijate la IOR (Institutul pentru Operele Religioase). Nunţii la rândul lor au fonduri proprii la IOR. Dacă vine din Ghana cererea unei finanţări determinate, facem simplu transferul din contul fundaţiei în contul nunţiului în Ghana. Este suficient să-l anunţăm prin telefon ca să-i spunem că i-a fost acreditată o sumă pentru destinaţia pe care noi i-o indicăm. În acelaşi mod, având fonduri limitate, le concentrăm pe administrarea antiretroviralelor, adică a medicamentelor. În unele cazuri, am fost criticat de cel care spune că lucrul cel mai important este prevenirea. Sunt de acord cu asta. Dar dacă, de exemplu, întâlnesc un muribund pe drum, desigur că nu voi merge să-l învăţ codul rutier. Ceea ce voi face este să-l duc imediat la spital. Şi aceasta este ceea ce facem: asistarea persoanelor care se află în situaţii de necesitate şi urgenţă.
Din punct de vedere logic, este prioritară prevenirea. Dar din punct de vedere practic este prioritar a-l ajuta pe cel care se află în stare de urgenţă. Pentru aceasta ne concentrăm pe antiretrovirale. Dacă ajunşi la un anumit punct, vom avea fonduri ca să putem chiar construi centre pentru bolnavii de SIDA, pentru orfani, ar fi minunat. Dar în acest moment resursele noastre nu ne permit să acoperim şi aceste necesităţi.
