Zi de reculegere pentru tinerii din Decanatul de Dobrogea
16.03.2016, Constanţa (Catholica) - Sâmbătă, 12 martie 2016, tinerii din Decanatul de Dobrogea au luat parte la o zi de pregătire pentru sărbătoarea Sfintelor Paști, în ritul latin, la biserica Sfântul Pius din Pietrelcina, Constanța. Tema reculegerii a fost „Valorile tânărului creștin”, pe marginea căreia tinerii au discutat despre cum să fii un bun tânăr creștin în ziua de astăzi păstrându-ți și afirmându-ți valorile, citim pe Angelus.Com.ro.
În prima parte a zilei, participanții au meditat, cu ajutorul pr. Andrei Petrică, la semnificația și valorile creștine, dar mai ales la valoarea pe care fiecare tânăr o are în fața lui Dumnezeu. A urmat apoi un timp de reflecție personală, cu dezbateri și discuții în grupuri. După Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Andrei Petrică, pr. Ciprian Matei și pr. Cornel Gabor SDB, tinerii au avut ocazia de a se cunoaște mai bine unii cu ceilalți, au schimbat opinii și idei, ziua fiind animată de jocuri și cântece.
Cei prezenți au participat apoi la Calea Sfintei Cruci, pregătită de tinerii din parohiile participante și anume: parohia Sf. Pius din Pietrelcina și parohia Sf. Anton de Padova din Constanța, tinerii de la Oratoriul Salezian din Constanța și parohia Adormirea Maicii Domnului, din Oituz. Ziua s-a încheiat într-o notă veselă, cu cântece și fotografii.



