Anunțuri din Dieceza de Oradea
17.05.2016, Oradea (Catholica) - 1. Relicvele Sfintei Elisabeta a Ungariei la Oradea
Sfânta Elisabeta, prin exemplul tău dătător de lumină, lumea poate să cunoască faptele pe care sufletul le îndeplinește prin iubire, credință și smerenie. (din rugăciunea Papei Pius IX.)
Marți, 17 mai 2016, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 18.00, în Catedrala Romano-Catolică din Oradea credincioșii vor avea posibilitatea de a se ruga în prezența relicvelor Sfintei Elisabeta a Ungariei. Arhiepiscopul de Eger (Ungaria) va aduce de la Sárospatak la Oradea relicvele sfintei care a excelat în iubirea aproapelui, urmând ca pr. Böjte Csaba OFM să le ducă mai departe, într-un tur al Transilvaniei, prezentând credincioșilor exemplul de viață al Sfintei Elisabeta, pentru ca „iubirea sa eroică” să pătrundă în inimile tuturor. Înainte de începerea Sfintei Liturghii, la ora 17.30, copii din Centrul de Protecție al Copilului „Regina Păcii” din Salonta, vor prezenta scene din viața Sfintei Elisabeta.
2. Lansare de carte în Palatul Episcopal
„Cineva să-mi spună cum este viața, cineva să-mi explice de ce este așa…” Cu acest titlu va fi organizată vineri, 20 mai 2016, ora 16.00, în sala festivă a Palatului episcopal din Oradea, o prelegere îmbinată cu lansarea cărții psihologului din Congregația Surorilor Ajutătoare, Homa Ildikó, intitulată „Psihologia evangheliei”. Autoarea va purta un dialog despre carte cu pr. Szőcs Csaba, directorul Editurii Verbum din Cluj Napoca, abordând necesitatea și posibilitățile cunoașterii de sine. Sunt așteptate toate persoanele interesate!
3. Noaptea muzeelor 2016
Considerând ca fiind importantă promovarea valorilor bisericești, Episcopia Romano-Catolică de Oradea participă și în acest an la programul „Noaptea Muzeelor” care se organizează sâmbătă, 21 mai 2016. În cadrul programului, cei interesați vor putea vizita Palatul Baroc, respectiv Catedrala Romano-Catolică dintr-o perspectivă mai specială. Biserica este un spațiu sacru, dar dispune în același timp și de o frumusețe artistică deosebită; va fi deschisă publicului și cripta Catedralei, dar vizitatorii vor putea accede și în muzeul Catedralei, unde sunt expuse cele mai de preț obiecte liturgice ale Diecezei. Intrarea la toate obiectivele mai sus menționate va fi gratuită pe toată perioada programului, între orele 19.00 și 1.00. Grupurile vor putea intra în muzeul Catedralei la fiecare 20 de minute.
4. Sacramentul Sfântului Mir la Tășnad
„Sfinte Duh, iluminează-ne calea în biserică și în lume. Revarsă în noi curajul anunțării evangheliei, și ajută-ne să găsim bucurie în servirea noastră de zi cu zi.” (rugăciunea Papei Francisc) În duminica Sfintei Treimi, 22 mai 2016, în cadrul Sfintei Liturghii cu începere de la orele 10.00, Excelența Sa Böcskei László, Episcop de Oradea, va administra în biserica parohială din Tășnad Sfântul Sacrament al Mirului celor 19 candidați, care au participat la pregătirea specială pentru această ocazie, efectuată de către parohul Bodor Zoltán.
5. Serate muzicale în biserica Oradea-Seleuș
Episcopia Romano-Catolică în colaborare cu parohia Oradea-Seleuș continuă să organizeze seria de serate muzicale în biserica parohială Oradea-Seleuș. Seria de concerte cu titlul Serate muzicale în Seleuș va continua duminică, 22 mai 2016 de la ora 19.00, cu un concert de orgă susținut de către artistul clujean Erich Türk. Intrarea este liberă, sunt așteptate toate persoanele interesate.
6. Pelerinaj la mormântul Sfântului Ladislau
Duminică, 22 mai 2016, ora 17.30, la inițiativa Decanatului de Oradea, va avea loc pelerinajul tradițional al credincioșilor parohiilor catolice din Oradea la biserica din Cetate. Pelerinii sunt așteptați începând cu ora 16.30 în biserica romano-catolică din Velența, unde se vor pregăti pentru pelerinaj și Sfânta Liturghie prin rugăciunea Sfântului Rozar, interpretarea de cântece liturgice și participarea la Sacramentul Reconcilierii. De aici vor porni în procesiune spre biserica din Cetate, leagănul Diecezei de Oradea, unde în urmă cu mai bine de nouă sute de ani se afla prima Catedrală, respectiv mormântul Sfântului rege Ladislau, fondator al Diecezei. La ora 18.00 Excelența Sa Böcskei László, Episcop diecezan va celebra o Liturghie solemnă, cerând intercesiunea Sfântului Rege. Sfânta liturghie va fi urmată de o rugăciune mariană a pelerinilor la altarul înălțat în locul primei catedrale ridicate în cinstea Patroanei lăcașului de cult. Enoriașii parohiilor orădene sunt așteptați în număr cât mai mare la pelerinaj. În această zi Liturghiile de seară nu vor fi celebrate în celelalte biserici din oraș.
7. Adorația euharistică perpetuă la Biharia și Târgușor
Conform vechii tradiții a Adorației Euharistice perpetue, reluată de curând în Dieceza de Oradea, credincioșii din Biharia respectiv cei din Târgușor sunt invitați în cea de a patra duminică a lunii, în data de 22 mai 2016, să participe la Adorația Sfintei Euharistii organizată în bisericile lor.
Episcopia Romano-Catolică
Oradea
Serviciul de presă
http://stiri.varad.org/ro
tel. 0259-411180
