Asociația Cooperatorii Paulini și în România
21.06.2016, București (Catholica) - Duminică, 19 iunie 2016, a fost sărbătoare în comunitatea Surorilor Pauline din București: Familia Paulină din România a crescut. Patru persoane laice, după un itinerariu spiritual-formativ paulin de câțiva ani, au făcut Promisiunea în Asociația Cooperatorii Paulini, care este una dintre ramurile Familiei Pauline, aflăm de pe Pauline.ro. La ora 16, don Guido Gandolfo, preot paulin italian, a ținut o conferință pentru laici despre Scrisoarea Sfântului Paul către Filipeni, în sala Giacomo Alberione, ce a încheiat itinerariul spiritual paulin din acest an.
După aceasta a urmat Sfânta Liturghie în capela comunității, în cadrul căreia cele patru persoane laice au rostit Promisiunea, intrând astfel oficial între Cooperatorii Paulini răspândiți în lumea întreagă și în marea Familie Paulină. În formula Promisiunii se spune: „Conform stării mele de viață, mă angajez să-mi pun mintea, voința, inima și forțele fizice în slujba vestirii Evangheliei, în spiritul și stilul Familiei Pauline, pentru mai marea glorie a lui Dumnezeu, pentru sfințirea mea și a fraților și surorilor mele. Isus Cristos Învățătorul, Calea, Adevărul și Viața, Maria Regina Apostolilor și Sfântul Apostol Paul să mă ajute să fiu fidelă”.
„Mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste surori ale noastre în Cristos care au răspuns cu un ‘Da’ generos chemării Domnului de a-și trăi vocația laicală în Biserică în misiunea sa de evanghelizare! Îi mulțumim Domnului pentru iubirea lor față de carisma paulină și pentru angajamentul lor entuziast pentru a colabora la apostolatul paulin de evanghelizare cu mijloacele de comunicare socială! Și îi mulțumim Domnului pentru că face să crească Familia Paulină pe pământ românesc! Din cele 10 ramuri ale Familiei Pauline, acum sunt prezente în România trei: Congregația Fiicele Sfântului Paul – Surorile Pauline, Institutul Fecioara Maria a Bunei Vestiri – Anunțiatinele și Asociația Cooperatorii Paulini!”, se încheie relatarea.

