Postul: mijloc sau scop? (I)

01.03.2017, (Catholica) - Claudia Stan semnează în numărul pe luna martie al revistei „Actualitatea creștină”, a Arhidiecezei de București, un amplu interviu cu pr. Victor Ostropel (n. 1982), preot greco-catolic, administrator parohial în Brezoi, jud. Vâlcea, și îndrumător spiritual al Asociației „Cercetașii Români Uniți”; și cu pr. Dan Suciu CSJ (n. 1975), preot romano-catolic, călugăr în Comunitatea „Sfântul Ioan”, superior al Mânăstirii „Sfânta Familie”, București. Redăm în continuare prima parte a interviului.

În Mesajul pentru Postul Paștelui din 2017, Sfântul Părinte Francisc descrie acest timp de pregătire ca fiind „o cale care ne conduce spre scopul precis al Paștelui, care este biruința lui Cristos asupra morții”. Vă propun să începem dialogul nostru prin a face o distincție clară între scop și mijloc în ceea ce privește postul.

Pr. Dan Suciu (D.S.): Scopul întregii vieți creștine este Dumnezeu. El este singurul care poate fi un scop, în sensul deplin al cuvântului, pentru noi și pentru faptele noastre. Faptele noastre sunt creștine în măsura în care ne introduc într-o comuniune cu Cristos și cu Tatăl, în măsura în care ne fac să creștem în această comuniune. Vorbind acum despre mijloace, hrana este un mijloc pentru viață, însă un aliment, oricare ar fi el, nici nu mă apropie, nici nu mă îndepărtează de Dumnezeu. Dacă vrem ca postul să fie un mijloc pentru a ne apropia de Dumnezeu, trebuie să ne gândim la atitudinea interioară cu care vom posti.

Pr. Victor Ostropel (V.O.): Da, trăim într-o societate în care credința este mai mult de suprafață, iar postul a devenit mai degrabă scop în sine. Cred că tendința asta este ilustrată foarte bine de o anecdotă în care un creștin îl întreabă pe altul dacă postește și acela îi răspunde: „Eu nu am de ce să postesc, pentru că eu nu fur, nu vorbesc de rău, nu dau bani cu camătă”. La care primul zice: „Păi nu era mai simplu dacă renunțai la carne?” Da, postul alimentar este redus la calitatea de simplu regim alimentar dacă nu ne conduce spre o interacțiune cu realitatea prezenței lui Dumnezeu în sacramente, în Liturghie, în slujirea aproapelui.

Faptul că postul reprezintă o simplă renunțare la mâncare e o abordare simplistă.

V.O.: De câte ori ne gândim că verificăm degeaba etichetele alimentelor dacă, de pildă, înjurăm. Are Antim Ivireanu în „Didahiile” lui din secolul al XVIII-lea (dar atât de actuale!) o… mirare, aceea că niciun alt neam nu mai înjură ca românii: de Cristos, de Dumnezeu, de sfinți, de Lege, de cruce, de Împărtășanie (grijanie), de morți, de toate tainele…

Spiritualitatea răsăriteană are un termen foarte expresiv pentru a descrie amăgirea din viața spirituală: „înșelare”. Patericul Egiptean relatează o apoftegmă formidabilă pentru a ilustra această idee. Unei fecioare care crede că e sporită duhovnicește pentru că postește drastic și pentru ca a învățat pe dinafară întreaga Scriptură, avva îi aplică un chestionar destinat să clarifice roadele acestor practici ascetice: „«Făcutu-ți-s-a ocara ca cinstea?» Zis-a aceea: «Nu!» «Paguba ta o socotești ca pe o dobândă sau pe străini ca pe rudeniile cele după trup sau lipsa ca îndestularea?» Iar ea i-a zis: «Nicidecum!» I-a răspuns bătrânul: «Nici n-ai postit câte șase zile, nici n-ai învățat pe de rost Testamentul Vechi și Nou, ci te înșeli pe tine însăți. Mergi de acum și începe a lucra, că nimic nu ai dobândit»”. Cum deosebim postul cu rost de postul fără noimă?

D.S.: Modelul nostru de postire este doar Isus. Iar El nu pune deloc accentul pe postul ritual. Vorbește însă de caracterul „secret” al postului: e un secret al sufletului nostru, pe care-l dezvăluim doar lui Dumnezeu. Postul e o chestiune de intimitate între noi și Dumnezeu. Nicăieri în Evanghelie Isus nu-i laudă pe postitori (dimpotrivă, El însuși e criticat că nu postește), în schimb, apreciază jertfa unei bătrâne care dă de pomană ultimii ei bănuți.

V.O.: Atributele pe care postul ar trebui să le aibă sunt cumințenia, discreția, bucuria: „Nu fiți triști ca ipocriții; [….] să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns” (Mt 6,16.18). Apoi, postul care urmează o modă nu e post autentic: nu postesc pentru a fi în rând cu colegii de birou, ci pentru a fi cu Isus. În tradiția bizantină urmată de Biserica Greco-Catolică, Postul Paștelui poate ține până la 60 de zile. Și mi s-a întâmplat de multe ori ca, în timpul postului, să fiu invitat la diverse onomastici ale prietenilor și să mănânc orice mi-a fost servit, fără să-mi declin calitatea de postitor. Însă unii m-au întrebat dacă țin sau nu post și iată-mă în ipostaza în care discreția despre care vorbeam e încălcată.

Care ar fi un răspuns potrivit la întrebarea: „Ții post?” ca să nu desfigurezi frumusețea acestei intimități spirituale cu Dumnezeu?

V.O.: „Mă străduiesc”.

E licit să postesc pentru ca Dumnezeu să-mi îndeplinească o dorință?

V.O.: Singura condiție pe care Isus o cere pentru a „îndeplini dorințe” este credința. Pe orbii și pe leproșii pe care îi vindecă în evanghelii, Isus nu-i întreabă niciodată: „Câtă carne ai mâncat azi?” Pe de altă parte, postul – doar cel nefățarnic, nepublic -poate fi considerat un act de credință.

D.S.: Postul poate să facă o rugăciune să fie mai adevărată. Avem în Evanghelie acel moment în care Isus spune: „Acest soi de diavol nu poate fi scos decât cu post și rugăciune” (Mc 9,29). De aceea, postul poate fi o întrupare a înfățișării noastre înaintea lui Dumnezeu în rugăciune.

Sfântul Părinte subliniază nevoia de „convertire sinceră” în acest drum către trăirea Învierii. Și identifică trei pași clari: 1. întoarcerea la Dumnezeu „din toată inima” (Ioel 2,12), 2. refuzul mediocrității. 3. sporirea în prietenia cu Dumnezeu.

V.O.: În ultima carte a PS Mihai Frățilă, Episcop Greco-Catolic de București, „Poate fi trimis Dumnezeu în exil?”, ni se propune o „rețetă formidabilă de post”: schimbarea din interior (convertirea). Dacă la sfârșitul postului ne simțim ca niște atleți care am dus cu bine la capăt un concurs și am rezistat fără să mâncăm carne, dar nu suntem mai apropiați de Dumnezeu și de oameni, atunci nu am ținut post, ci regim. O altă verificare a faptului că am ținut regim e că răsuflăm ușurați că postul e urmat de un ospăț, care ni se pare că e un fel de răsplată culinară a isprăvii noastre ascetice.

D.S.: Ce e frumos într-o prietenie? Să faci mereu mai mult decât ești dator să faci, să ai o imaginație a iubirii, care inventează mereu noi feluri de exprimare și de dăruire de sine. Renunțarea la carne, de pildă, poate fi abordată ca o mică jertfă de iubire pentru Dumnezeu, care contribuie la creșterea în prietenia cu Dumnezeu. Refuzul mediocrității înseamnă a ne intensifica viața spirituală, cunoașterea de sine, iar postul e un mijloc de purificare a afectivității, pentru a fi mai adevărați în fața lui Dumnezeu. Postul alimentar nu este esențial, dar când lipsește complet, îi lipsește ceva creșterii noastre spirituale.

V.O.: A refuza mediocritatea înseamnă a ne sustrage convingerii că ne-am făcut datoria creștină urmând o rutină anume, oricare ar fi aceasta: aprindem două lumânări, zicem o rugăciune și gata. În post aș putea vizita un vecin care nu are pe nimeni, aș putea să nu mai judec, aș putea să gust mai mult din umilință.