Interviu cu autoarea meditațiilor pentru Calea Crucii de la Colosseum (I)
12.04.2017, Roma (Catholica) - Anne-Marie Pelletier este profesoară asociată de litere moderne, doctor în științe religioase, biblistă și câștigătoare a Premiului Ratzinger 2014. Papa Francisc i-a încredințat meditațiile de la Via Crucis de la Colosseum, care se va ține în Vinerea Sfântă, 14 aprilie 2017. Agenția Zenit i-a solicitat un interviu, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro. Redăm în continuare prima parte a interviului.
– Via Crucis de la Colosseum este transmisă în lumea întreagă: pentru unii poate să fie o primă confruntare cu o tradiție creștină greu de înțeles. Uneori suntem o amintire a unui parcurs însângerat de torturi și execuții. Ce este Via Crucis? Mai ales aceea din Vinerea Sfântă în acest loc? Cum să se pună în scenă condiția unei dureri disperate?
– De fapt, celebrarea Vinerii Sfinte la Colosseum, transmisă de televiziune, oferă mulțimilor lumii oportunitatea de a fi în contact cu inima credinței creștine: crucea lui Cristos, „scandal pentru iudei și nebunie pentru greci”, cum spune Sfântul Paul, dar descoperire a înțelepciunii lui Dumnezeu, care depășește orice înțelepciune umană. Toți cei care, de aproape sau de departe, credincioși sau care nu îl cunosc pe Cristos se vor uni în seara aceea, din alegere sau din întâmplare, cu rugăciunea Papei Francisc și a Bisericii, se vor afla în prezența acestei realități, despre care noi mărturisim că lovește umanitatea în mod decisiv, chiar dacă rămâne încă în penumbră, în așteptarea evenimentului său final.
Vestea adusă de Via Crucis este potențial potrivită în toată lumea. Dar înseamnă și că, potențial, poate fi interpretată greșit. Pentru că în ultimele ore de viață ale lui Isus, din punct de vedere uman, apare teribil acea „banalitate a răului” pe care o vedem în fiecare zi într-o lume învăluită de violență, minciuni, persecuții, expulzări sau masacre. Dar să spunem adevărul, dacă este vorba de a vedea în Isus un nevinovat condamnat la moarte, El se adaugă la lista nenumărată de victime ale istoriei, și comemorarea pătimirii Sale nu poate să fie pentru noi de niciun ajutor. Comemorarea a ceea ce s-a întâmplat la Iblid, în Siria, în aceste zile, este mai mult decât suficient pentru a aminti că cruzimea umană este un abis fără fund.
Acest eveniment mărturisește adevărul ascuns incredibil al falimentului și al morții lui Isus. Avem nevoie să recunoaștem și să mărturisim că în aceste evenimente se realizează – o, absolută și copleșitoare surpriză – o lucrare de putere și de viață, care este victoria lui Dumnezeu asupra puterilor de moarte din lumea noastră și care locuiesc în inima fiecăruia.
Pentru aceasta, este lucru mare că ne recunoaștem în Cel care este condamnat, desfigurat și lăsat să moară pe cruce. Recunoaștem cum este Dumnezeu însuși care, în Fiul Său, a venit să trăiască întunericul nostru pentru noi și pentru a ne scoate din el! Îmi place să spun că, în momentul Pătimirii, în Isus, Dumnezeu este acolo unde nu ar trebui să fie. Precum și că, mergând până la sfârșitul paradoxului, este acolo unde nu este. Adică este în centrul a tot ceea ce respinge în mod normal și se află în contradicție: violența noastră, ura noastră, tot ceea ce este desfigurarea omului așa cum l-a creat și îl vrea Dumnezeu.
Paradoxul este că putem, desigur, să mergem pe drumul Său și să nu percepem nimic din toate acestea. Îl percepem în mulți dintre contemporanii noștri, care vor trăi aceste zile sfinte în indiferență completă. Cum a făcut cea mai mare parte dintre aceia pe care i-a întâlnit Isus pe drumul spre Golgota. Însă Evanghelia a mărturisit și că în momentul cel mai disperat din acest parcurs, ochii unora au fost deschiși pentru a privi acel adevăr incredibil. Precum centurionul roman care la moartea lui Isus afirmă: „Acest om era cu adevărat Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27,54). Sau puțin mai înainte, după Luca, tâlharul care în mod misterios recunoaște nu numai dreptatea ci și regalitatea Aceluia care a fost răstignit lângă el și nu abandonează speranța („Amintește-ți de mine când vei intra în împărăția Ta”, Luca 23,42). Să nu uităm nici că predica crucii, și numai ea, este invocată atunci când Paul le amintește corintenilor cum să intre în credința lui Isus (1Corinteni 2,2).
Desigur, este esențial ca toți creștinii să nu reducă mesajul crucii la o durere disperantă, făcându-l inaccesibil. Trebuie să spunem și să repetăm că Isus nu a venit printre oameni ca să moară. El a venit ca să trăiască și să facă să circule în viața umanității lui Dumnezeu, ucigând păcatul care ne-a condamnat la moarte în toate formele pe care le asumă în viața noastră. Trebuie să recunoaștem că unele aspecte ale spiritualității noastre pot să trezească o idee nesănătoasă de suferință, exaltând în mod periculos o insuportabilă răzbunare a Tatălui care cere sângele Fiului, atestând astfel că suntem complici ai răului. Este vorba despre o problemă spirituală îngrijorătoare. În orice caz, scriind această Via Crucis nu am încetat să pun accentul pe iubirea până la sfârșit trăită de Isus. Amintim că Evanghelia lui Ioan vorbește despre „glorificare” cu privire la timpurile lui Isus, afirmă „Totul s-a împlinit” când moare pe cruce (Ioan 17).
