Eugenia Dămătăr: Fecunditatea este misiunea tuturor!
21.09.2017, Iași (Catholica) - Situl Diecezei de Iași a publicat un amplu interviu cu Eugenia Dămătăr, de cinci ani colaboratoare la Oficiul pentru Pastorația Familiei. „Îmi doresc mult să vestesc ori de câte ori se ivește ocazia, planul de iubire dintre un bărbat și o femeie, al lui Dumnezeu, pentru noi, oamenii, și să asigur pe fiecare bărbat și femeie că în acest plan este tot ceea ce e necesar pentru ca în familie să se trăiască în armonie și viața care vine în ea să crească frumos”, a spus ea la o întrebare pusă de Alexandra-Mihaela Cojan. Redăm câteva fragmente din interviu.
– Știm că ați făcut o specializare în problema familiei în Italia, despre ce este vorba?
– Da, mai întâi am studiat aici, la noi, teologie, asistență medicală și asistență socială, ca mai apoi un părinte profesor să îmi dea ideea de a merge să studiez ceva despre familie la Roma. Prin susținerea soțului meu și cu binecuvântarea Preasfințitului Petru Gherghel, am ajuns la Institutul Ioan Paul al II-lea din cadrul Universității din Lateran, unde, pe parcursul a trei ani, am făcut un master în Știința despre Căsătorie și Familie. De fapt practica din familia mea, am trecut-o prin filtrul mai multor științe. Institutul m-a ajutat să mă îndrăgostesc mai mult de familie și să-mi doresc să mă instruiesc continuu pentru a susține familiile.
– Poate că este prea generic spus, dar cum vi se par familiile din Dieceza de Iași?
– După părerea mea în dieceza noastră sunt multe familii frumoase, dar există și multe familii care au probleme la nivel de neînțelegere între soți și asta se datorează faptului că le lipsește o formare de bază, ceea ce îi privează de frumusețea sacramentului Căsătoriei. Unul dintre motivele principale ale neînțelegerilor, îmi permit să spun, este separarea actului conjugal de viață. Soții au fost chemați de Dumnezeu pentru a se iubi și a aduce viața, ori, refuzarea uneia dintre aceste dimensiuni, adică a se folosi, nu a se iubi și a lupta împotriva vieții prin toate mijloacele chimice și mecanice, creează o sursă de probleme care generează atâtea conflicte. Am cunoscut familii în care soții se iubesc într-adevăr și respectă și viața, beneficiind de metodele naturale de reglementare a nașterilor și pot să spun că trăiesc în armonie, metode pe care le propun cu insistență tuturor familiilor tinere.
– Ce loc ocupă în propunerile antropologice pe care le faceți familiilor, dar și tinerilor logodnici, concepția ultimilor trei Papi, mai ales a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea?
– Ultimii trei Papi care au însoțit viața mea au ceva în comun, capacitatea de a se concentra pe persoana umană. În lumea noastră laică există riscul ca viziunea utilitaristă să pună în umbră demnitatea persoanei umane. A recunoaște demnitatea persoanei umane, este fundamentul tuturor celorlalte valori. Papa Ioan Paul al II-lea m-a ajutat să înțeleg că în frumusețea corpului bărbatului și a femeii se ascunde secretul lui Dumnezeu care ne-a creat după chipul și asemănarea sa, bărbat și femeie. Papa Ioan Paul al II-lea a afirmat clar că chemarea la căsătoria nu este o vocație de serie B, ci că este unul dintre modurile de a ajunge la Dumnezeu și este nevoie urgentă de o retrezire a inimilor oamenilor în această aventură de iubire. De fapt așa cum ne spune Gaudium et spes, la numărul 16, „omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu: demnitatea lui este să se supună acesteia și după ea va fi judecat”.
– Povestiți-ne ceva despre cursurile pentru logodnici și despre importanța formării viitorilor soți.
– Cursurile de logodnici pe care le propune Dieceza noastră, prin Oficiul pentru Pastorația Familiei, sunt un mare dar pentru tineri. Mulți tineri participă și mulțumesc, unii neglijează, invocă lipsa timpului sau că știu deja ce au de făcut, „doar ei se iubesc foarte mult!” După părerea mea, este prea puțină pregătire, noi, când ne căsătorim, spunem un „da” pentru viitor, neștiind cum va fi viitorul și atunci, oare nu ar trebui să ne pregătim foarte bine, și uman și spiritual, ca să știm să depășim piedicile și să mergem mai departe? Cine nu susține pregătirea tinerilor logodnici, într-un oarecare fel se face responsabil de eșecul unei căsătorii, „complice prin omisiune”. Noi trebuie să facem tot ceea ce ține de noi pentru a arăta frumusețea căsătoriei creștine.
– Din câte știm, Dvs aveți experiența „cuibului gol”, așa cum numește Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea realitatea celor care nu pot să aibă copii. Cum supliniți lipsa lor și cum faceți ca să fiți credibilă în misiunea de colaboratoare la Oficiul pentru Pastorația Familiei?
– Într-adevăr, în familia noastră nu a fost trimisă viața biologică. Domnul a avut alte planuri cu noi și îi mulțumim pentru tot ce ne trimite. Statisticile ne spun că peste 20% dintre familii trăiesc experiența infertilității, cu prețul unei profunde suferințe. Pe noi ne ajută cuvintele lui Dietrich von Hildebrand, care spune: „Să nu uităm că fiecare iubire pură posedă o fecunditate intimă, o fecunditate spirituală care, mai ales în iubirea conjugală, rămâne independentă față de procreare. O astfel de fecunditate se realizează în acel impuls al sufletului care este inclus în iubire, în acea nouă atenție a sufletului care este stimulată spre adevăratul progres spiritual și moral. Fiecare căsătorie în care se împlinește total o astfel de iubire conjugală aduce roade spirituale și este fecundă și atunci când este fără fii”. Fiecare viață este un dar, oricât te-ai implica tu, viața este un dar. Fertilitatea nu este meritul nimănui, fertilitatea este dar. Însă fecunditatea ne aparține tuturor, iar în cazul nostru, fecunditatea cea mai mare este aceea de a predica iubirea cu propria viață în timpuri propice și mai puțin propice.
– Un gând special tuturor celor care vor citi acest interviu.
– Să nu uite să fie fecunzi! Fecunditatea este misiunea tuturor! Fiecare conform cu specificul său! Fertili (în sensul biologic), nu putem fi cu toții, este un dar, însă fecunzi (în sensul de a înfrumuseța tot ce este în jurul nostru, prin renunțare la „eu”), pot fi toți oamenii, indiferent de stare. Ca oameni sau ca creștini, trebuie să dăm roade, roade care să se vadă, să fim oameni cărora nu le este frică să iubească, să viseze, să construiască, să se expună. Să dea din darurile primite, conștienți că doar într-o mână goală Dumnezeu va continua să pună din nou și din nou…
