Avertisment pentru un Colegiu condus de iezuiţi
11.10.2007, Worcester (Catholica) - Episcopul Robert McManus de Worcester, Massachusetts, a criticat ferm un colegiu condus de iezuiţi aflat în Dieceza sa, dând de înţeles că ar putea retrage recunoaşterea instituţiei drept catolică. Declaraţia de ieri vine ca răspuns la un protest al unor laici catolici vizavi de organizarea unei conferinţe la Colegiul Sfânta Cruce, conferinţă la care ar urma să vorbească membri ai asociaţiilor Planned Parenthood şi NARAL Pro-Choice Massachusetts.
Solidarizându-se cu protestatarii pro-life, Episcopul McManus a afirmat că a cerut Colegiului Sfânta Cruce să anuleze conferinţa. Organizaţiile participante la eveniment „promovează poziţii despre contracepţia artificială şi avort care sunt contrare învăţăturii Bisericii Catolice”. Subliniind că poziţia Bisericii asupra acestor teme privind respectul pentru viaţă este „cât se poate de clară”, prelatul s-a întrebat de ce o instituţie catolică de învăţământ ar oferi o tribună unor astfel de grupuri. Conferinţa ar putea crea „scandalizare în sensul teologic al cuvântului”. Anulând conferinţa, instituţia nu încalcă libertatea academică, ci „ar face clară dincolo de orice ambiguităţi identitatea şi misiunea catolică a Colegiului Sfânta Cruce”.
Episcopul McManus a subliniat că în funcţia sa de păstor al Diecezei în care se află Colegiul este de datoria, pastorală şi canonică, „să se asigure ce instituţii se pot numi cu adevărat pe sine ca fiind catolice”. A adăugat apoi: „Este o datorie pe care nu o tratez superficial.” Episcopul îşi încheie declaraţia publică exprimându-şi „dorinţa fierbinte” ca planurile privitoare la respectiva conferinţă să fie anulate, „pentru ca mai departe Colegiul să poată fi recunoscut ca o instituţie catolică angajată în promovarea învăţăturii Bisericii Catolice”.
