Întâlniri oficiale ale Cardinalului Parolin la Chișinău

16.09.2018, Chișinău (Catholica) - Eminența Sa, Cardinalul Pietro Parolin, a avut în dimineața zilei de sâmbătă o întrevedere oficială cu Președintele Igor Dodon. Șeful statului i-a mulțumit Eminenței Sale pentru participare la Congresul Mondial al Familiei, care se desfășoară zilele acestea la Chișinău. Igor Dodon a exprimat recunoștință Sfântului Părinte Papa Francisc pentru ospitalitatea cu care a fost primit în cadrul vizitei sale la Vatican, în noiembrie 2017. De asemenea, șeful statului a mulțumit Sfântului Scaun pentru tot sprijinul acordat cetățenilor moldoveni aflați în Italia.
Tot dimineața a avut o întrevedere și cu prim-ministrul Pavel Filip. Premierul a menționat că relația dintre Republica Moldova și Sfântul Scaun este foarte importantă și va cunoaște o dezvoltare armonioasă în continuare, și a mulțumit Bisericii Catolice pentru promovarea valorilor morale în țara noastră, desfășurarea acțiunilor religioase, educaționale, sociale și umanitare, în special a acțiunilor de caritate. Pavel Filip a exprimat recunoștință Sfântului Scaun și pentru abordarea marilor probleme ale contemporaneității, promovării dialogului între civilizații și religii. La rândul său, Cardinalul Pietro Parolin a menționat că problemele pot fi depășite doar prin dialog și este important ca Republica Moldova să devină o punte de legătură între Est și Vest, contribuind la asigurarea păcii și stabilității în regiune. Eminența Sa a remarcat că în epoca informațională valorile spirituale capătă o semnificație aparte, iar rolul Sfântului Scaun este să stea la straja acestora. La finalul întrevederii, premierul Filip a transmis prin intermediul Eminenței Sale o invitație oficială pentru Papa Francisc de a vizita Republica Moldova.
În fine, ziua de sâmbătă a prilejuit și întâlnirea oaspetelui de la Vatican cu președintele Parlamentului, Andrian Candu. Acesta a apreciat suportul și sprijinul Sfântului Scaun în promovarea unității europene, spiritului de toleranță și păcii în lume și a apreciat activitatea Bisericii Catolice din Republica Moldova, atât pe tărâm religios, cât și în domeniile educației, umanitar, social, de recuperare a persoanelor victime ale traficului de ființe umane, de acordare a asistenței pentru categoriile defavorizate ale populației. La rândul său, Cardinalul Parolin a salutat măsurile luate de Parlament pentru promovarea valorilor familiei și a îndemnat clasa politică la unitate și activitate comună pentru binele cetățenilor. Eminența Sa a semnat în Cartea de onoare a Parlamentului și a vizitat sala de ședințe plenare. (Mihail Țurcanu pentru CatolicMold.md)



