Vicarul general al Eparhiei de Canton despre Papa Ioan Paul al II-lea și Episcopii martiri (II)
11.05.2019, Canton (Catholica) - Născut și crescut în Oradea, într-o familie de preot greco-catolic, botezat de Episcopul Iuliu Hirțea, pr. Iuliu Muntean este un om senin, iubitor de natură, ciclism, jogging, umor și… bun simț. Deși educat la Roma, alumn al Colegiului Grec Sf. Atanasie din Roma (seminar), Pontificio Universita Gregoriana (filozofie și teologie), și Pontificio Instituto Orientale (specializat în drept canonic răsăritean) pr. Iuliu nu epatează, ci este o prezență simplă și revigorantă. Ține mult la prietenie și sinceritate, apreciază calitatea, nu cantitatea, și este promotorul „regulii de aur” (comportă-te cu ceilalți așa cum ai vrea să se comporte ei cu tine). Cu ocazia vizitei Papei Francisc în România (21 mai – 2 iunie, 2019), pr. Iuliu, în calitate de Vicar general al Eparhiei de Canton, Ohio, împreună cu PS John Michael Botean, vor conduce o delegație a credincioșilor din Statele Unite și Canada pentru celebrarea beatificării celor 7 Episcopi martiri greco-catolici. Redăm în continuare ultima parte a interviului realizat de Raul Botha pentru revista „Unirea”.
– Cum ar trebui să se manifeste un greco-catolic conectat la secolul 21?
– Aparent nu ar trebui să fie o mare distincție dintre un om oarecare și un greco-catolic. Cred însă că fiecare dintre noi ar trebui să ne întrebăm: dacă aș conștientiza că oamenii din jurul meu știu că sunt creștin, cum m-aș comporta? Ce, cum și cât aș face?
– Ce credeți că lumea înțelege eronat despre propria credință?
– Cred că per ansamblu toate Sacramentele. De exemplu, Spovada: câți merg la Spovadă și cât de des? Lumea s-a cam dezvățat de așa ceva: nu e deloc atrăgător să mergi la preot ca să îi spui ce prostii ai mai făcut. În plus, prinși cu zdroaba zilnică, mulți trag din greu ca să își plătească facturile și să își întrețină familia, unii având chiar două slujbe. Mai adaugi timpul pentru navetă și uite-așa ai de-a face cu oameni prinși de vârtejul verbului „a avea” dar care nu mai au timp să simtă nimic pentru ceea este cu adevărat esențial. Ce nu realizează este că ei trăiesc pe o comoară, pe un munte de aur neexploatat, și se hrănesc cu firimituri.
– Care ar fi comoara greco-catolică?
– Patrimoniul pe care noi îl avem, credința înaintemergătorilor noștri, dintre care unii și-au dat chiar viața în acest sens, așa cum bine a zis Cardinalul Iuliu Hossu: Credința noastră este viața noastră. Este ca și cum am avea un muzeu cu obiecte valoroase și unice în lume, însă am uitat povestea fiecărui element din acest muzeu. Cred că tocmai din cauza ignoranței, atunci când se termină Liturghia, toată lumea se grăbește să elibereze biserica; mult mai greu pleacă însă de la agapa frățească de după Liturghie.
– Poate au și ei poveștile lor pe care de-abia așteaptă să și le „share”-uiască.
– E foarte bine: cred că același lucru vrea și Dumnezeu, să „share”-uiască cu noi. Ce frumos ar fi dacă noi ne-am focaliza atenția socializând înainte de toate „cu” Dumnezeu, în rugăciune, urmând ca agapa frățească să fie o extensie, cu același Dumnezeu, El fiind motivul întâlnirii.
– În perioada vizitei Sale, Papa Francisc va beatifica pe cei 7 Episcopi Greco-Catolici care au murit în faimă de martiri. Dumneavoastră ați fost liderul responsabil pentru cauza de beatificare în România. Ce ne puteți împărtăși din această experiență?
– Cauza de beatificare a durat două decenii. Faza eparhială, din 1999 – 2009, o perioadă de adunare a probelor și pregătire a dosarului, respectiv faza de la Roma, din 2009 – 2019 în care s-a evaluat cauza. Faza eparhială s-a întins pe 10 ani, neașteptat de mult. Am avut mai multe tentative de executare a proiectului însă toate au eșuat din cauza necunoașterii unor proceduri speciale cerute de Congregația pentru Cauzele Sfinților. După aproape un deceniu de muncă am ajuns la un moment dat în care totul părea în zadar; eram dezamăgiți de eșec și de noi înșine. Atunci am fost inspirați să ne rugăm celor 7. „Dacă într-adevăr sunt acolo sus, avem nevoie de mijlocirea voastră pentru finalizarea cauzei”.
Din acel moment, parcă totul a început să meargă altfel, iar în decurs de două luni am reușit să finalizăm ceea ce nu am reușit timp de zece ani. Atunci mi-am dat seama că ei sunt sfinți cu adevărat. Chiar dacă nu au titlu de „sfinți” ci doar „fericiți” impactul lor de mijlocire este neschimbat! Prin credința lor neclintită ei sunt un exemplu ieșit din comun.
Pe lângă acest eveniment miraculos, secretul succesului a stat în două lucruri importante: cunoașterea și munca susținută în echipă. Echipa care a încheiat proiectul în România era compusă din mine – judecător delegat, pr. Cristian Arinel Sabău – postulator, pr. Mihai Todea vice-postulator, Lucia Pantea – notar, pr. Iosif Furtună – promotorul dreptății, o comisie istorică și mulți traducători voluntari care au contribuit din plin la succesul acestei cauze. La Roma, postulatorul cauzei a fost pr. Vasile Man. Cu ocazia aceasta țin să le mulțumesc tuturor în mod special: fără ei nu am fi reușit. Din această experiență am învățat cel puțin trei lucruri: am învățat să prețuiesc echipa și munca în echipă; am realizat că indiferent de numărul de eșecuri abandonul nu este o soluție și să mă bazez pe reguli nu după ureche – mai ales când vine vorba de lucruri oficiale.
