Papa Francisc: Ci ne mântuiește de cel rău
15.05.2019, Vatican (Catholica) - La audiența de astăzi Papa Francisc a ajuns la a șaptea cerere din rugăciunea „Tatăl nostru”, și anume: „Ci ne mântuiește de cel rău” (Mt 6,13b). Continuând seria de cateheze dedicate rugăciunii domnești, Sfântul Părinte a vorbit încă o dată despre diavol și despre lucrarea sa. „Creștinul știe cât de puternic subjugă cel rău”, a spus el, „și în același timp trăiește experiența a cât de mult Isus, care nu a cedat niciodată lingușirilor sale, este de partea noastră și vine în ajutorul nostru”. „Dacă nu ar fi ultimele versete din ‘Tatăl nostru’ cum ar putea să se roage păcătoșii, cei persecutați, cei disperați, muribunzii?”, a mai întrebat el.
Sfântul Părinte a amintit ce spunea Apostolul Petru despre diavol: că este „în jurul nostru ca un leu furios, pentru a ne devora”. A subliniat apoi că este imposibil de negat răul din viața noastră. „Cărțile de istorie sunt catalogul dezolant a cât de mult existența noastră în această lume a fost o aventură adesea falimentară. Există un rău misterios, care cu siguranță nu este operă a lui Dumnezeu dar care pătrunde în tăcere printre pliurile istoriei. În tăcere ca șarpele care poartă veninul în tăcere. În unele momente pare să învingă: în anumite zile prezența sa pare chiar mai clară decât aceea a milostivirii lui Dumnezeu.” Ajutat de rugăciune, creștinul vede acest rău, „îl observă în natură, în istorie, chiar în însăși inima sa. Pentru că nu există nimeni în mijlocul nostru care să poată spune că este scutit de rău, sau că nu este cel puțin ispitit de rău. Noi toți știm răul; noi toți știm ispita; noi toți am experimentat pe pielea noastră ispita. Ispititorul e cel care ne mișcă și ne împinge la rău, spunându-ne: ‘Fă asta, gândește asta, mergi pe drumul acela’.”
Papa l-a definit pe om drept „o ființă menită pentru viață, care visează iubirea și binele, dar care se expune încontinuu la cel rău pe sine însuși și pe semenii săi, până acolo încât putem să fim tentați să disperăm”. Rugăciunea pe care am învățat-o de la Isus, a continuat el, „ne lasă cea mai prețioasă dintre moșteniri: prezența Fiului lui Dumnezeu care ne-a eliberat de rău, luptând pentru a-l converti. În ora luptei finale, lui Petru îi spune să repună sabia în teacă, tâlharului căit îi asigură paradisul, tuturor oamenilor care erau în jur, inconștienți de tragedia care se consuma, oferă un cuvânt de pace: ‘Tată, iartă-i pentru că nu știu ce fac’.” Și a încheiat: „Din iertarea lui Isus pe cruce izvorăște pacea; adevărata pace vine de la cruce: este dar al Celui Înviat, un dar pe care ni-l dă Isus. Gândiți-vă că primul salut al lui Isus înviat este ‘pace vouă’, pace sufletelor voastre, inimilor voastre, vieților voastre. Domnul ne dă pacea, ne dă iertarea, dar noi trebuie să cerem: ‘mântuiește-ne de cel rău’, pentru a nu cădea în rău. Aceasta este speranța noastră, forța pe care ne-o dă Isus înviat, care este aici, în mijlocul nostru: este aici. Este aici cu acea forță pe care ne-o dă pentru a merge înainte și ne promite să ne mântuiască de cel rău.”
