PS Botean la Târgu Mureş
30.05.2007, Blaj (Catholica) - În zilele de 20 şi 21 ale lunii mai a.c., parohia greco-catolică 2 Târgu-Mureş s-a bucurat să îl aibă în mijlocul ei pe PS John Michael Botean, Episcopul de Canton, Ohio, al greco-catolicilor români din SUA. „În vizită pe plaiurile natale ale strămoşilor, Preasfinţia Sa a rămas plăcut impresionat de trăirea spirituală întâlnită în parohia noastră şi de dinamismul dat acesteia de către grupul ei de tineri”, a declarat recent pr. paroh Dan Fodor pentru BRU.ro.
PS Michael Botean a celebrat Sfânta Liturghie de duminică şi a asistat la Liturghia celebrată cu ocazia Sărbătorii Sf. Împăraţi Constantin şi Elena. „Mulţumim lui Dumnezeu şi Preasfinţiei Sale pentru momentele înălţătoare trăite, prin rugăciune, prin cuvânt de întărire spirituală, prin comuniune de viaţă. Fie ca harurile revărsate asupră-ne prin binecuvântări să rodească în viaţa fiecăruia, menţinând aprinsă flacăra credinţei”, se încheie corespondenţa de pe situl Bisericii Greco-Catolice. Amintim că aceasta include cinci Eparhii în România şi o Eparhie în SUA. Conform ultimului comunicat al Sinodului BRU se ia în calcul şi ideea unei Eparhii pentru Europa Occidentală, care ar ridica la şapte numărul Eparhiilor.
