Prezentarea primului congres internațional de pastorație pentru bătrâni
30.01.2020, Vatican (Catholica) - Într-o lume care urmărește miturile eficienței, câștigului și productivității, care este locul bătrânilor? Cel care poartă cu sine bagajul anilor este o povară sau păzitorul unei bogății? Și dacă în acest timp bătrânul este marginalizat și rebutat chiar și de propria familie, oare nu Biserica va trebui și va voi să fie familia bătrânilor? Este ceea ce se vor întreba, căutând răspunsuri comune, circa 550 de experți și lucrători pastorali care se vor reuni de la 29 la 31 ianuarie la Roma, la Augustinianum, pentru primul congres internațional de pastorație pentru bătrâni, organizat de Dicasterul pentru Laici, Familie și Viață și intitulat în mod semnificativ: „Bogăția anilor”. Inițiativa a fost ilustrată jurnaliștilor în cursul unei întâlniri desfășurate marți, 28 ianuarie, în sala de presă a Sfântului Scaun.
„Dorința noastră”, a spus Vittorio Scelzo, unul din responsabilii noului oficiu al pastorației pentru bătrâni creat în cadrul Dicasterului, „este să facem în așa fel încât insistența magisterială a Papei asupra acestei teme și lucrarea pe care atâtea asociații, mișcări și persoane o fac în viața zilnică pentru sprijinul acordat bătrânilor să devină o cultură stabilă și răspândită la nivelul vieții Bisericii”. De fapt, societatea contemporană apare tot mai mult pusă în dificultate și în încurcătură de un fenomen care este sub ochii tuturor: creșterea însemnată a populației în vârstă egală sau mai mare cu 65 de ani, care va ajunge să fie, până în 2050, la peste un miliard și jumătate de persoane. Dar ceea ce în ochii lumii pare o „problemă”, cum este văzută și trăită de Biserică?
De mai multe și mai multe ori Papa Francisc s-a oprit asupra acestei realități. De exemplu, în decembrie, vorbind membrilor Asociației naționale a lucrătorilor bătrâni primiți în audiență, invita să se considere bătrânețea ca „perioada darului și a dialogului” și să se contracareze „stereotipul tradițional al bătrânului: bolnav, invalid, dependent, izolat, asediat de frici, lăsat deoparte, cu o identitate slabă datorită pierderii unui rol social”. Au fost continue apelurile Pontifului de a construi „cu tenacitate o societate diferită, mai primitoare, umană și inclusivă, care nu are nevoie să rebuteze pe cel care este slab în trup și în minte”.
Așa cum s-a anticipat jurnaliștilor de câțiva participanți la congres, cele trei zile romane sunt o ocazie pentru a împărtăși și a cunoaște experiențe din toate latitudinile. De fapt, fenomenul îmbătrânirii populației nu atinge numai țările bogate. Nu întâmplător, numai 10% din cei înscriși la congres sunt italieni. De aceea este explicat și, de exemplu, ce înseamnă a trăi ca bătrâni în Africa, unde familia tradițională este în criză. Se împărtășesc experiențe precum cele de la „Pastoral da pessoa idosa” din Brazilia, de la mișcarea Viața ascendentă din Spania sau de la asociația Comunitatea „Ioan al XXIII-lea” din Italia și din 43 de țări din diferite continente.
„De la această întâlnire”, a explicat Scelzo, „nu ne așteptăm să iasă linii pastorale deja bine definite. Însă cu siguranță vom începe să îi punem pe cei care se dedică bătrânilor în rețea între ei și cu reprezentanțe mai instituționale, precum conferințele episcopale, pentru ca toate acestea să devină patrimoniu împărtășit al Bisericii”. Este nevoie, a adăugat el, „să se facă în așa fel încât generozitatea unora să devină cultură a tuturor”. Congresul, care s-a deschis miercuri, 29 ianuarie, cu prezentarea introductivă a Cardinalului prefect Kevin Farrell, este împărțit în trei sesiuni tematice: prima dedicată contrastului culturii rebutului, a doua raportului dintre generații în cadrul familiilor și, în sfârșit, a treia în timpul căreia va fi evidențiat rolul celui care este „mai bogat în ani” în cadrul Bisericii.
„Am vrea”, a explicat Scelzo, „ca să se trezească în bătrâni conștiința că ei înșiși sunt protagoniști. Papa a spus: «Nu trebuie să trageți vâslele în barcă» și cu adevărat atâtea persoane, libere de angajamentele de muncă, pot să dea mult Bisericii, pot să fie comunicatori ai Evangheliei”. Însă congresul este și o ocazie pentru a crește în conștiința că atâtea persoane au nevoie de ajutor pentru a găsi un sens spiritual perioadei pe care o trăiesc: „Vârsta se prelungește progresiv și acestor ani în plus care se adaugă ca perspectivă de viață trebuie să li se dea un sens creștin. Nu se iese niciodată la pensie de la Evanghelie.”
Apoi este marea temă a culturii rebutului. Pentru Biserică, a subliniat Scelzo, este inacceptabil să se creadă că există persoane literalmente abandonate în institute. Și a anticipat una din multele „provocări” care ar putea să provină din congres, „La Roma, de exemplu, sunt 400 de institute de odihnă pentru bătrâni și 350 de parohii. Nu ar putea fiecare parohie să se angajeze să viziteze și să îi implice pe bătrânii singuri care sunt găzduiți în aceste structuri?” În definitiv, este fundamental să se hrănească conștiința că acolo unde bătrânii nu mai au o familie, pot s-o găsească în comunitățile ecleziale.(material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru InfoSapientia.ro)
