Cardinalul Parolin merge la Lourdes de 15 august
07.07.2020, Vatican (Catholica) - La invitația organizatorilor pelerinajului național de la Lourdes, Cardinalul Pietro Parolin va merge la faimosul Sanctuar din Franța pentru a prezida Liturghia în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august. Cardinalul fusese invitat la Sanctuar înainte de izbucnirea pandemiei coronavirusului, prezența sa fiind confirmată doar luni. Din cauza restricțiilor legate de pandemie, pelerinajul național din acest an va avea loc fără prezența credincioșilor bolnavi. Totuși, ei sunt invitați să se unească spiritual cu evenimentul și să urmărească Liturghia online.
În ciuda programului modificat, secretarul de stat al Vaticanului va face călătoria pentru a sprijini Sanctuarul marian, care a fost afectat în mod special de actuala criză medicală. De asemenea, va fi prima vizită oficială în afara Italiei făcută de un membru senior al Curiei de la începutul pandemiei. Înainte de a ajunge la Lourdes, Cardinalul Parolin urmează să facă o oprire în orașul Ars, orașul Parohului din Ars, Sf. Ioan Maria Vianney. Este a treia vizită a Cardinalului la Lourdes de când a devenit secretar de stat al Vaticanului. În 2017 a vizitat Sanctuarul ca reprezentant al Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Bolnavilor, iar în 2018 pentru Zilele Sf. Francisc de Sales.
