Papa Francisc: Învierea, un eveniment deja prezent nu un miraj la orizont
05.11.2020, Vatican (Catholica) - „Rugându-ne pentru Cardinalii și Episcopii care au murit în cursul acestui an, îi cerem Domnului să ne ajute să analizăm corect parabola existențială. Îi cerem să dizolve acea tristețe negativă care, uneori, se infiltrează în noi, de parcă totul s-ar sfârși odată cu moartea.” Cu aceste gânduri a însoțit Papa Francisc celebrarea Sfintei Liturghii de joi, 5 noiembrie a.c., pentru pomenirea Cardinalilor și Episcopilor decedați în cursul ultimului an. Celebrarea euharistică a avut loc în Bazilica vaticană, cu începere de la ora locală 11. Referindu-se la sentimentul de tristețe negativă generat de gândul morții, Sfântul Părinte a spus că acesta este „un sentiment departe de credință, care se adaugă fricii umane de moarte, față de care nimeni nu este complet imun”.
„Din acest motiv”, a continuat Pontiful, „în confruntarea cu enigma morții, chiar și cel care are credință trebuie să se convertească continuu. În fiecare zi suntem chemați să depășim imaginea pe care o avem instinctiv despre moarte ca anihilare totală a unei persoane; să transcendem vizibilul evident, gândurile codificate și vădite, opiniile comune, și să ne încredințăm cu totul Domnului care spune: ‘Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în mine nu va muri în veci’ (Ioan 11,25-26). Aceste cuvinte, primite cu credință, fac astfel încât rugăciunea pentru frații noștri decedați să fie cu adevărat creștină. De asemenea, ne permit să avem o viziune cu adevărat realistă asupra existenței lor: să înțelegem semnificația și valoarea binelui pe care l-au făcut, a puterii, angajamentului și iubirii lor oferite în mod altruist; să înțelegem ce înseamnă să trăim aspirând nu la o patrie pământească, ci la una mai bună, adică la patria cerească (cf. Evrei 11,16). Rugăciunea de pomenire pentru răposați, înălțată cu încrederea că ei trăiesc alături de Dumnezeu, răspândește astfel beneficiile sale și asupra noastră, pelerini aici pe pământ. Ne educă spre o viziune autentică asupra vieții; ne dezvăluie semnificația încercărilor prin care este necesar să trecem pentru a intra în Împărăția lui Dumnezeu; ne deschide către adevărata libertate, făcându-ne să fim disponibili față de continua căutare a bunurilor eterne.”
Inspirându-se din Evanghelia după Sfântul Ioan (11,17-27), proclamată la Sfânta Liturghie, Pontiful a explicat că – prin cuvintele „Eu sunt învierea și viața. Cel care crede în Mine, chiar dacă moare, va trăi; și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veci” (In 11, 25-26) – Isus pronunță o revelație solemnă despre sine, o revelație care ne cheamă pe toți „să credem în înviere nu ca într-un miraj la orizont, ci ca într-un eveniment deja prezent, care ne implică în mod misterios deja acum”. Și totuși, a precizat Pontiful, aceeași credință în înviere nu ignoră și nu maschează nedumerirea pe care o trăim omenește în fața morții. Însuși Domnul Isus, văzându-le pe surorile lui Lazăr plângând și pe cele care erau cu ele, nu numai că nu și-a ascuns emoția ci – adaugă evanghelistul Ioan – chiar ‘a plâns’ (In 11,35). Cu excepția păcatului, Isus este pe deplin solidar cu noi: a experimentat și tristețea plânsului, amărăciunea lacrimilor vărsate pentru moartea unei persoane dragi. Dar aceasta nu diminuează lumina adevărului care emană din revelația sa, al cărui mare semn a fost înviere a lui Lazăr.” (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)
