Papa va binecuvânta Medalia Miraculoasă cu efigia sacră a Neprihănitei Fecioare Maria
08.11.2020, Vatican (Catholica) - Papa va binecuvânta efigia sacră a Neprihănitei Fecioare Maria incizată pe Medalia Miraculoasă, miercuri, 11 noiembrie, în Vatican, în prezența superiorului general al Congregației Misiunii, Tomaž Mavrič. La binecuvântarea Medaliei Miraculoase participă și o mică delegație de organizatori ai Pelerinajului Mariei, care vizitează comunități mariane din Italia, legate de spiritualitatea Sfântului Vincențiu de Paul, cu prilejul împlinirii a 190 de când Preacurata Fecioară Maria i-a apărut Sfintei Ecaterina Labouré, la 18 și 19 iulie 1830, precum și la 27 noiembrie 1830. Pe atunci, Sfânta Ecaterina era novice în Mănăstirea Fiicele Carității ale Sfântului Vincențiu de Paul.
„Un nou gest de mângâiere, speranță și credință pentru umanitatea încercată de actuala situație de criză”, astfel se spune în comunicatul de presă al Sfântului Scaun prin care se anunță că Papa Francisc va binecuvânta imaginea Neprihănitei Fecioare Maria incizată pe Medalia Miraculoasă. Și perioada istorică în care Sfânta Fecioară Maria a oferit lumii – prin Ecaterina Labouré – arma puternică a Medaliei Miraculoase era un timp al dezlănțuirii forțelor răului. „Vor veni mari nenorociri. Vor veni nenorociri asupra Franței. Tronul va fi răsturnat. Pericolul va fi mare… Vor fi victime… vor fi victime din rândul clerului din Paris. Arhiepiscopul va fi ucis… crucea va fi disprețuită, aruncată la pământ. Va fi deschisă iarăși coasta Mântuitorului. Străzile vor fi pline de sânge… lumea întreagă va fi îndoliată”, îi dezvăluie Preacurata Fecioară Maria Sfintei Ecaterina Labouré într-una din aparițiile din 1830.
În același ani, în apariția din 27 noiembrie, Preacurata Fecioară Maria îi arată Ecaterinei imaginea care urma să fie incizată pe Medalia Miraculoasă. Pe o parte, Sfânta Fecioară cu globul pământesc și șarpele infernal sub picioare. Din mâinile Preacuratei izvorăsc două mănunchiuri de raze intens strălucitoare ce reprezintă harurile pe care le primim prin mijlocirea Preacuratei. În jurul imaginii este scrisă invocația „O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi care alergăm la tine!” Pe cealaltă parte a medaliei este inciză litera „M”, având deasupra o cruce și dedesubt două inimi – inima lui Isus și inima Preacuratei. De jur împrejur se află 12 stele. În apariție, Maica Domnului a asigurat că cei care vor purta cu evlavie medalia și vor rosti invocația, se vor bucura de o ocrotire specială din partea sa. În comunicatul de presă prin care se anunță binecuvântarea Medaliei Miraculoase de către Papa Francisc se amintește că azi în lume se răspândește o nouă condiție de sărăcie cauzată de pandemia de coronavirus, fiind necesară conștientizarea necesității unei noi fraternități capabilă de stimă și de ajutor reciproc. (Anca Mărtinaș pentru Vatican News România)

Amin! Imaculata sa ne protejeze si sa ne intareasca in rugaciune si credinta!