Arhiepiscopul Justin Welby: Biserica este sinodală când merge împreună în slujire
06.10.2021, Vatican (Catholica) - În timpul vizitei sale la Roma pentru o serie de întâlniri cu Papa Francisc și alți lideri religioși, Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, primat al Comuniunii anglicane, a acordat un pic din timpul său pentru mass-media vaticane ca să dea un interviu complex. Welby a subliniat, printre altele, că toate credințele pot lucra împreună pentru a promova cauza protecției ambientale, a indicat care experiențe poate oferi Comuniunea anglicană Bisericii Catolice în timp ce începe Sinodul despre sinodalitate și a exprimat speranțele sale persistente pentru o vizită împreună cu Papa Francisc în Sudanul de Sud. Arhiepiscopul a încheiat interviul amintind că Dumnezeu este mai mare decât orice problemă ne-o poate prezenta lumea.
– Excelența Voastră, știu că sunteți aici, în parte, pentru a lucra la pregătirile pentru Cop26 și că împreună cu Papa Francisc ați semnat un apel referitor la îngrijirea casei noastre comune. Ne puteți spune în ce mod continuă Bisericile să lucreze împreună pentru a promova cauza îngrijirii casei comune?
– Luni a fost o zi extraordinară. Vaticanul, împreună cu guvernele italian și englez drept co-președinți ai Cop26, a reunit un grup interconfesional cu adevărat extraordinar. Privind de jur împrejur în sală – probabil că ați văzut fotografiile – cred că erau prezente credințe reprezentante probabil a 80% din lume. Așadar, nu este vorba atât de „ce anume pot face Bisericile?”, ci mai degrabă de „ce anume pot face grupurile confesionale în lume?”.
Desigur, primul lucru este o angajare la bază. Una din frazele pe care le-am folosit ieri în timpul uneia din sesiuni a fost că trebuie să acționăm de sus în jos, de la centru înspre exterior, de jos în sus. Și credințele au oportunitatea de a acționa de jos în sus. Trebuie să acționăm. Nu folosește la nimic să ne limităm să le predicăm politicienilor. Trebuie să acționăm. Și acțiunea este acțiune în dezvoltare; în educație, în care toate grupurile confesionale par să fie angajate puternic; și în încurajarea politicienilor, în susținerea lor și în ajutorarea lor. Înseamnă a schimba și obiceiurile noastre. Biserica din Anglia și-a stabilit un obiectiv, adică toate edificiile sale, inclusiv școlile, să fie la emisii zero până în 2030. Este o provocare imensă. Este ceea ce facem.
Folosim și autoritatea morală a Bisericii, deși nu suntem mari investitori în termeni internaționali; suntem o entitate mică, în realitate, foarte mică. Aceia care se ocupă de investițiile noastre au creat o coaliție cu peste 10 trilioane de dolari de fonduri în gestiune, cu un instrument al London School of Economics care permite să ne angajăm cu companiile la care deține cote acționare și să măsurăm progresele lor spre emisiile zero. Așadar, folosim voturile noastre și investițiile noastre pentru a determina firmele spre emisiile zero.
– A fost foarte interesant să vă auzim spunând nu numai de sus în jos, ci și din centru înspre exterior și de jos în sus în termeni de îngrijire a casei noastre comune. Au fost adresate multe critici politicienilor și liderilor internaționali pentru că nu fac suficient. Există un mod în care credincioșii în Biserici, celelalte religii, pot acționa dincolo de stagnările pe care uneori le observăm în lumea politică?
– Răspunsul este desigur da, însă oricum nu va fi suficient. Este necesar, dar nu suficient. Așadar, poate că ați văzut declarația făcută de Sfântul Părinte, de patriarhul ecumenic și de mine în urmă cu câteva săptămâni – două sau trei săptămâni în urmă – care îndeamnă guvernele, firmele, indivizii și Bisericile și grupurile confesionale să modifice acțiunile lor. Necazul este că oricine dintre aceștia va fi lăsat în afară va amenința procesul. Așadar, guvernele trebuie să schimbe regulile comerciale și normele fiscale, cu scopul de a favoriza economia verde în viitor.
Firmele trebuie să schimbe practicile lor și să meargă spre emisiile zero; indivizii trebuie să schimbe practicile lor; și grupurile confesionale trebuie să fie acolo, demonstrând cu acțiunile lor și cerând cu cuvintele lor ca aceste schimbări să aibă loc și susținând schimbarea în opinia publică. Marți dimineață l-am întâlnit pe președintele Republicii Italiene, care a spus de mai multe ori că trebuie să conducem opinia publică. Grupurile confesionale trebuie să conducă opinia publică și cred că a făcut bine să ne provoace în acest mod.
– Așa cum știți, Biserica Catolică urmează să înceapă un proces sinodal de doi ani despre tema sinodalității. Comuniunea anglicană are o istorie lungă de sinodalitate și probabil o experiență diferită a sinodalității față de Biserica Catolică. Ne puteți spune pe scurt cum este trăită sinodalitatea în Comuniunea anglicană și ce anume poate oferi experiența voastră trăită Bisericii în timp ce începem procesul nostru sinodal?
– Da, cred că este fascinant că aceasta se întâmplă în Biserica Catolică și mă interesează mult. Dialogul ecumenic între Biserica Catolică și Comuniunea anglicană – ARCIC [Comisia internațională anglicano-catolică] – a vorbit despre aceasta într-o publicație recentă. Și a concluzionat că, deși vorbim ambele despre sinodalitate, înțelegem ceva ușor diferit. În anglicanism, sinodalitatea, cea mai mare parte a sinoadelor – a spune că un lucru se întâmplă peste tot în anglicanism înseamnă mereu a merge în căutarea de necazuri – are trei camere sau cel puțin două. De exemplu, în Biserica din Anglia avem trei camere: Episcopi, cler și laici. Și acestea – pentru noi sinodul – sunt active la trei niveluri: cel al decanatului, care este cel foarte local, puțin deasupra parohiei; cel diecezan; și la nivel național în Biserica din Anglia, pentru a asculta vocea laicilor, a celor hirotoniți și a Episcopilor. Asta e ceea ce contează cu adevărat.
Credem că este înnăscută aici o înțelegere cu adevărat ecleziologică a lui laós, a poporului lui Dumnezeu care exprimă simțul său despre modul în care Duhul conduce Biserica. Și este foarte interesant. Benedict, în Regula sa vorbește despre mănăstire – cred că este în capitolul al treilea sau ceva de acest gen; spune că în mănăstire, când trebuie luată o mare decizie, este bine să fie reuniți toți, pentru că cei mai tineri și mai puțin importanți ar putea să aibă de fapt înțelepciunea, cuvântul înțelept al Duhului. Sinoadele pot deveni consolidate ca oricare altă structură în Biserică, deci cred că este foarte important „sinodul”: într-o alocuțiune frumoasă chiar în mijlocul unui sinod – mi se pare că acela despre familie, sau poate că acela despre tineri – în alocuțiunea sa centrală care a durat cele trei săptămâni, Sfântul Părinte a vorbit despre sinod cu semnificația sa literală care este a merge împreună, syn-hodos – a fi pe același drum.
Și în timpul întâlnirii noastre, marți dimineață, am vorbit despre necesitatea ca Biserica să nu rămână blocată, să nu fie staționară, ci pe cale. Și acolo, cred, avem aceeași înțelegere a ecleziologiei, a ceea ce înseamnă a fi Biserică, adică a merge împreună. Și sinodul, în cea mai bună accepțiune a sa, ne permite să mergem împreună, ascultându-ne unii pe alții cu atenție; întărindu-i pe cei slabi și permițând celor puternici să îi slujească pe cei slabi și nu să îi domine.
– Papa Francisc a vorbit de ascultarea tuturor vocilor… în Biserică, în Biserica Catolică, în comuniunea creștină mai amplă și, de fapt, vocile din afara creștinismului. Din perspectiva Dvs, ați reflectat asupra modului în care Comuniunea anglicană poate da o contribuție Sinodului catolic despre sinodalitate?
– Consider că una din dezvoltările mai interesante ale dialogului ecumenic în ultimii ani a fost că am învățat să nu dăm lecții și să nu spunem „avem aceasta și acum vă vom învăța”, ci mai degrabă „avem nevoie să învățăm de la voi”. De aceea, cred că așa trebuie să ne comportăm unii față de alții, adică ambii avem nevoie să învățăm de la celălalt. Mi-aș dori să învăț mult de la înțelepciunea profundă a Bisericii Catolice și, pe de altă parte, să am vreo contribuție de dat. însă în harul lui Dumnezeu, așteptăm și vedem.
– Fie Dvs, fie Papa Francisc ați exprimat dorința de a merge în Sudanul de Sud. Cum vedeți înaintarea procesului de pace în Sudanul de Sud și considerați că există o adevărată speranță ca să puteți face o călătorie împreună în țara aceea, Dvs și Papa Francisc?
– Bine, pentru a răspunde mai întâi la ultima întrebare și a vă da un răspuns scurt: da. Cu emfază. Întorcându-ne la prima întrebare, progresul în procesul de pace, în procesele de pace – vorbesc după 20 de ani de experiență de muncă despre acest gen de lucruri – sunt agonizante. Sunt lente. Suntem mereu uimiți când se fac progrese și uimiți și când se pierd acelea care se credeau că sunt progrese. Și Sudanul de Sud nu este diferit. Așadar, cred că acea călătorie este într-adevăr importantă: pentru a arăta iubirea păstorilor față de oi; pentru a asculta oile, pentru a sta cu acelea care sunt rănite. Pentru a o spune cu foarte frumoasele cuvinte ale Papei Francisc, pentru a simți mirosul oilor și a mirosi a oaie. Și pentru a sluji. Cred că acea călătorie este într-adevăr foarte importantă.
– Am vorbit mult despre ascultare în diferitele teme pe care le-am tratat astăzi. Există ceva ce ați vrea să spuneți și despre care poate că nu am vorbit în ceea ce privește vizita Dvs aici, sau în perspectiva de a privi la viitor?
– Privind la viitor, ceea ce aș vrea să spun este că am trecut printr-o perioadă chinuitoare în toată lumea. Și în multe locuri încă este chinuitoare, și în Italia, și în Anglia, și în Regatul Unit, în America. Covidul a fost teribil. Războiul s-a răspândit. Mă tem că vom simți mulți ani impactul, repercusiunile acestor evenimente teribile. Dar îl slujim pe Dumnezeul care l-a înviat pe Isus Cristos din morți. Și de aceea îmi spun mie însumi și tuturor celor care ascultă: nu vă fie frică. Dumnezeu rămâne mai mare decât oricare problemă pe care o poate prezenta lumea. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
