Papa Francisc: Mă rog doar când am nevoie de ceva?
06.01.2022, Vatican (Catholica) - „Mă rog și ador numai atunci când am nevoie de ceva, sau fac aceasta cu statornicie, deoarece cred că am nevoie mereu de Isus?” Întrebarea a fost pusă de Papa Francisc astăzi, în contextul sărbătorii Epifaniei Domnului, înaintea de rugăciunea „Îngerul Domnului”. Redăm alocuțiunea papală după traducerea făcută de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro.
Iubiți frați și surori, bună ziua, sărbătoare frumoasă!
Astăzi, solemnitatea Epifaniei, contemplăm episodul magilor (cf. Mt 2,1-12). Ei înfruntă o călătorie lungă și obositoare pentru a merge ca să îl adore pe „regele iudeilor” (v. 2). Sunt conduși de semnul minunat al unei stele și atunci când ajung în sfârșit la țintă, în loc să găsească ceva grandios, văd un prunc cu mama. Ar fi putut să protesteze: „Atâta drum, atâtea sacrificii pentru a fi în fața unui prunc sărac?” Și totuși nu se scandalizează, nu rămân dezamăgiți. Nu se plâng. Ce fac? Se prosternă. „Intrând în casă”, spune Evanghelia, „au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Apoi, căzând la pământ, l-au adorat” (v. 11).
Să ne gândim la acești înțelepți veniți de departe, bogați, culți, cunoscuți, care se prosternă, adică se pleacă până la pământ pentru a adora un prunc! Pare o contradicție. Surprinde un gest atât de umil făcut de oameni așa de iluștri. Prosternarea în fața unei autorități care se prezenta cu semnele puterii și gloriei era ceva așa de obișnuit în acea vreme. Și astăzi nu ar fi straniu. Dar în fața Pruncului din Betleem nu este simplu. Nu este ușor a-l adora pe acest Dumnezeu, a cărui divinitate rămâne ascunsă și nu apare triumfătoare. Înseamnă a primi măreția lui Dumnezeu, care se manifestă în micime: acesta este mesajul. Magii se înjosesc în fața logicii nemaiauzite a lui Dumnezeu, îl primesc pe Domnul nu așa cum îl imaginau, ci așa cum este, mic și sărac. Prosternarea lor este semnul celui care pune deoparte propriile idei și îi face spațiu lui Dumnezeu. Este nevoie de umilință pentru a face aceasta.
Evanghelia insistă asupra acestui lucru: nu spune numai că magii au adorat, ci subliniază că s-au prosternat și au adorat. Să luăm această indicație: adorația merge împreună cu prosternarea. Făcând acest gest, magii demonstrează că îl primesc cu umilință pe Cel care se prezintă în umilință. Și așa se deschid la adorarea lui Dumnezeu. Tezaurele pe care le deschid sunt imagine a inimii lor deschise: adevărata lor bogăție nu constă în faimă, în succes, ci în umilință, în a se considera că au nevoie de mântuire. Și acesta este exemplul pe care ni-l dau magii, astăzi.
Iubiți frați și surori, dacă în centrul a toate rămânem întotdeauna noi cu ideile noastre și presupunem că avem ceva de prezentat în fața lui Dumnezeu, nu îl vom întâlni niciodată până la capăt, nu vom ajunge să îl adorăm. Dacă nu cad pretențiile noastre, vanitățile, chițibușăriile, cursele pentru a fi primii, ni se va întâmpla să adorăm chiar pe cineva sau ceva în viață, dar nu va fi Domnul! În schimb, dacă abandonăm pretenția noastră de autosuficiență, dacă ne facem mici înăuntru, atunci vom redescoperi uimirea de a-l adora pe Isus. Pentru că adorația trece prin umilința inimii: cel care are mania depășirilor, nu își dă seama de prezența Domnului. Isus trece alături și este ignorat, așa cum li s-a întâmplat atâtora în acel timp, dar nu magilor.
Frați și surori, privind la ei, astăzi să ne întrebăm: cum merge umilința mea? Sunt convins că orgoliul împiedică progresul meu spiritual? Acel orgoliu, evident sau ascuns, care acoperă mereu elanul spre Dumnezeu. Muncesc asupra docilității mele, pentru a fi disponibil față de Dumnezeu și față de alții, sau sunt mereu centrat pe mine, pe pretențiile mele, cu acel egoism ascuns care este mândria? Știu să izolez punctul meu de vedere pentru a-l îmbrățișa pe cel al lui Dumnezeu și al celorlalți? Și în sfârșit: mă rog și ador numai atunci când am nevoie de ceva, sau fac aceasta cu statornicie, deoarece cred că am nevoie mereu de Isus? Magii au început drumul privind la o stea și l-au găsit pe Isus. Au mers mult. Astăzi putem lua acest sfat: privește steaua și mergi. Nu încetați niciodată să mergeți, dar nu neglijați să priviți steaua. Acesta este sfatul de astăzi, puternic: privește steaua și mergi, privește steaua și mergi.
Fecioara Maria, slujitoarea Domnului, să ne învețe să redescoperim nevoia vitală de umilință și gustul viu al adorației. Să ne învețe să privim steaua și să mergem.
După Angelus, Sfântul Părinte a spus următoarele:
Iubiți frați și surori,
Astăzi gândul se îndreaptă spre frații și surorile din Bisericile orientale, fie catolice, fie ortodoxe, care celebrează mâine Nașterea Domnului. Lor le adresez cu afect cele mai bune urări de pace și de tot binele: Cristos, născut din Fecioara Maria, să lumineze familiile voastre și comunitățile voastre! Frați și surori, multe urări! Epifania este în mod special sărbătoarea copilăriei misionare, adică a acelor copii și tineri – sunt mulți, în diferite țări ale lumii – care se angajează să se roage și să ofere economiile lor pentru ca Evanghelia să fie vestită celor care nu o cunosc. Vreau să le mulțumesc: băieți și fete, mulțumesc!, și amintiți-vă că misiunea începe cu mărturia creștină în viața de toate zilele.
În această privință, încurajez inițiativele de evanghelizare care se inspiră din tradițiile de Epifanie și care, în situațiile actuale, utilizează diferite mijloace de comunicare. Amintesc îndeosebi evenimentul „Cortegiul regilor magi” care se desfășoară în Polonia. Și astăzi vă salut pe voi toți, romani, și pelerini veniți din Italia și din diferite țări. Îi salut pe candidații la Mir din Romano din Lombardia, cu părinții și cateheții. Și urez tuturor o sărbătoare frumoasă. Vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine. Poftă bună și la revedere.
