Deschiderea anului catehetic 2022-2023 la Lugoj
13.09.2022, Lugoj (Catholica) - În Catedrala din Lugoj a avut loc, vineri, 9 septembrie 2022, deschiderea anului catehetic 2022-2023. Elevii conduși de sr. Valentina Hădărău, OSBM, au intrat în biserică în procesiune, cântând și aducând cu ei: Sfânta Cruce, lumânări aprinse, Biblia, catehismele, manualele școlare ș.a., pe care le-au pus pe o măsuță spre a fi binecuvântate. După acest moment, a fost oficiată slujba de Te Deum. Au fost sfințite prin stropire cu apă sfințită, obiectele oferite de copii și toți cei prezenți în biserică.
Elevii au avut ocazia să se spovedească și apoi – după Te Deum – să îl primească pe Isus Euharisticul în inima lor, cerându-i ajutorul, lumina și binecuvântarea pentru noul an școlar. Părintele paroh Ioan a transmis celor prezenți, salutul și binecuvântările arhierești din partea Preasfințitului Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, și a Preasfințitului Ioan Călin Bot, Episcop auxiliar de Lugoj. Pentru tinerii și copiii greco-catolici din Lugoj orele de religie sunt ținute în timpul anului școlar de către sr. Valentina OSBM în fiecare sâmbătă.
