Dumnezeu coboară şi se face sclav
13.04.2006, Vatican (Catholica) - Joi seara, în Bazilica San Giovanni in Laterano, Papa Benedict al XVI-lea a prezidat Liturghia Cinei Domnului, în timpul căreia a spălat picioarele a 12 tineri, aşa cum a făcut Isus la ultima cină apostolilor săi. Papa, informează Radio Vatican, şi-a început omilia amintind de iubirea lui Dumnezeu pentru om, creatura Sa. El iubeşte până la sfârşit, până la extrem: coboară din gloria sa dumnezeiască, lasă veşmântul slavei şi îmbracă haina de sclav. Se înjoseşte până la nivelul extrem al căderii noastre. Îngenunchează înaintea noastră şi face pentru noi serviciul sclavului: spală picioarele noastre murdare, pentru ca noi să putem fi primiţi la masa lui Dumnezeu, să fim făcuţi vrednici de a lua loc la masa sa – ceea ce noi, cu de la sine putere, n-am putea şi n-ar trebui să facem niciodată.
„Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”, spune Domnul (Ioan 13,10). În această frază se arată marele dar al purificării pe care El ni-l oferă, pentru că are dorinţa de a sta la masă împreună cu noi, de a deveni hrana noastră. „Dar nu toţi” – există misterul obscur al refuzului, care devine prezent în Iuda şi chiar în Joia Sfântă, în ziua în care Isus se dăruieşte pe sine, trebuie să ne facă să reflectăm. Iubirea Domnului nu cunoaşte limite, dar omul îi poate pune limite. „Voi sunteţi curaţi, dar nu toţi”. Ce anume îl pătează pe om? Este refuzul iubirii, faptul că nu vrea să fie iubit. Este mândria care crede că nu are nevoie de nici o purificare, care se închide în faţa bunătăţii salvatoare a lui Dumnezeu. Este mândria care nu vrea să mărturisească şi să recunoască că avem nevoie de purificare. În Iuda vedem natura acestui refuz cu şi mai mare claritate. El îl evaluează pe Isus în termeni de putere şi succes: pentru el numai puterea şi succesul sunt realităţi, iubirea nu contează. Şi el este lacom: banul este mai important decât comuniunea cu Isus, mai important decât Dumnezeu şi de iubirea sa. Şi astfel devine şi mincinos. „Voi sunteţi curaţi dar nu toţi”. Domnul astăzi ne avertizează în faţa autosuficienţei care pune o limită la iubirea sa nelimitată. Ne invită să imităm umilinţa sa, să ne încredem în ea, să ne lăsăm „molipsiţi” de ea. Ne invită – oricât de rătăciţi ne putem simţi – să ne întoarcem acasă şi să-i permitem bunătăţii sale purificatoare să ne îmbărbăteze şi să ne facă să intrăm în comuniunea mesei cu El, cu Dumnezeu însuşi.
Papa a spus spre final: „Ajungem şi la ultimul cuvânt din acest pasaj evanghelic inepuizabil: `V-am dat exemplu…` (In 13,15). `Şi voi trebuie să vă spălaţi picioarele unii altora` (In 13,14). În ce constă `spălarea picioarelor unii altora`? Ce înseamnă concret acest lucru? Iată, fiecare gest de bunătate pentru celălalt, mai ales pentru cei suferinzi şi pentru cei care nu se bucură de stimă – este o slujire de spălare a picioarelor. La aceasta ne cheamă Domnul: să coborâm, să învăţăm umilinţa şi curajul bunătăţii, precum şi disponibilitatea de a accepta refuzul şi cu toate acestea să ne încredem în bunătate şi să perseverăm în ea. Dar mai este o dimensiune mai profundă. Domnul îndepărtează murdăria noastră prin forţa purificatoare a bunătăţii sale. Spălarea picioarelor unii altora înseamnă mai ales să ne iertăm fără încetare unii pe alţii, să o luăm mereu de la capăt încă o dată, oricât ar părea de zadarnic. Înseamnă să ne purificăm unii pe alţii suportându-ne reciproc şi acceptând să fim suportaţi de alţii; să ne purificăm unii pe alţii dăruindu-ne reciproc forţa purificatoare a Cuvântului lui Dumnezeu şi conducându-ne în Taina iubirii divine. Domnul ne purifică, şi de aceea îndrăznim să ne apropiem la masa sa. Să-l rugăm să ne dea nouă tuturor harul de a putea într-o zi să fim pentru totdeauna oaspeţii ospăţului de nuntă fără de sfârşit.”
