Tot mai vie amintirea Papei Ioan Paul al II-lea
30.03.2006, Vatican (Catholica) - Amintirea Papei Ioan Paul al II-lea a devenit tot mai vie, tot mai simţită, constată Radio Vatican. A trecut un an de la ultima întâlnire a Pontifului cu credincioşii în Piaţa San Pietro. Era în urmă cu un an, miercuri 30 martie, în octava Paştelui, când Papa Ioan Paul II-lea, a apărută celor din Piaţa San Pietro la fereastra biroului său, pentru ultima audienţă generală. A încercat să vorbească însă nu a reuşit să pronunţe nici un cuvânt; a binecuvântat totuşi pelerinii şi a încredinţat unui colaborator personal mesajul său: „Prietenia cu Isus, Răscumpărătorul nostru să vă lumineze întotdeauna viaţa. Rămâneţi uniţi cu El prin ascultarea Cuvântului… Fiţi martori fideli ai săi…”.
Prietenia cu Cristos, mai notează Radio Vatican, au cultivat-o mulţi după moartea Papei, mai ales tineri. Mulţi pot fi auziţi povestind despre felul cum se străduiesc astăzi să trăiască în mod concret ceea ce le-a spus Papa Ioan Paul al II-lea. Iată câteva mărturii culese de Radio Vatican: „A fost un lucru mişcător, un lucru pe care nu-l voi uita niciodată.” „Îmi amintesc suferinţa, toată lumea care s-a strâns în jurul lui, prin umare marea afecţiune pe care i-au demonstrat-o toate persoanele şi eu în sinea mea. De fapt când a murit am venit aici să îi aduc omagiu, considerând că aşa se cuvinte să fac pentru o persoană care dăduse atât de mult oamenilor.” „Da, l-am văzut. A lăsat un semn în istorie, va fi amintit şi în anii care vor veni nu numai din punct de vedere strict creştin, catolic, pentru cine crede sau mai puţin.” „Era tristă toată Roma, după părerea mea. Toată lumea era tristă. Aceasta este ceea ce mi-a rămas.” „Se vedea că suferă însă dădea tot mai mult ce avea mai bun în sine, adică a mers până la capăt, nu s-a oprit niciodată.”
La întrebarea: „Ce învăţătură ţi-a lăsat în mod deosebit în inimă?” tinerii au răspuns: „Iubirea faţă de toţi, în orice caz, fără limite şi fără a se aştepta niciodată nimic. A da, a da şi a da.” „Voioşia sa, spontaneitatea sa, această cordialitate a sa cu toţi, acest mod de a participa era foarte aproape de toţi, nu doar de tineri.” „A face bine, a lupta pentru tineri.” „Filozofia sa de viaţă care ajută la a trăi într-un anumit mod, la a merge înainte. Este un mesaj de iubire aproape nerepetabil.” A urmat întrebarea: „Tu reuşeşti să pui în practică învăţămintele pe care ţi le-a lăsat?” „Da, fiecare în micul său spaţiu caută să regăsească în figura Papei Ioan Paul al II-lea, un ghid de urmat.” „Marele mesaj pe care l-a lăsat, pe care a voit să îl lase cu insistenţă şi mare convingere, mai ales pentru noi tinerii.” La final Radio Vatican aminteşte că duminică seară, 2 aprilie, în Piaţa San Pietro, va avea loc prima comemorare a morţii Papei Ioan Paul al II-lea, cu recitarea rugăciunii Rozariului împreună cu Papa Benedict al XVI-lea, care luni, 3 aprilie, la ora 17.30 va celebra în Bazilica San Pietro o Liturghie de pomenire a predecesorului său.
Despre Ioan Paul al II-lea s-au spus si se vor afirma multe. Explozia de epitete si metafore nu constituie decat coaja unui simtamant neimpartasibil. Poate chiar neasumabil.
Amintirea intervalului 1 februarie- 2 aprilie, a amestecului de compasiune, incredere, speranta, iz al haului, indoiala, asteptare este vie ca si imaginea fluviului uman inaintand spre catafalc pentru ultimul omagiu.
Dar care este miezul pretuirii, intr-un mod atat de intens, a Sfantului Parinte?
Biografia Sanctitatii Sale este una obisnuita, eticheta „vietii de succes„ riscand sa minimalizeze o existenta admirabila tocmai prin firescul sau. Caracterul de model moral se datoreaza calitatii de „martor al lui Dumnezeu„. A asumarii statutului de pastor pornind de la premiza unui profund umanism de sorginte crestina. Celalalt devine aproapele, crisparea impusa de Judecata Suprema este stinsa de promisiunea mantuirii, iubirea este smulsa din straturile de „zaharicale„ devenind fireasca, onesta si profunda, Biserica isi afirma universalitatea gratie curajului de a-si asuma provocarile prezentului.
Se poate afirma ca pontificatul lui Ioan Paul al II-lea este o consecinta fireasca a celui a lui Ioan al XXIII-lea. Indubitabil asa si este insa nuantele originilor, a aerului familiei, a suferintei, pierderilor, relatiei cu un regim ateu, formatia de actor, prelat si filosof, stiinta apropierii de ceilalti, patriotismul polonez si experienta seminarului ilegal, gustul supravietuirii si luptei, al implinirii il definesc cu adevarat pe papa Woityla.
Un papa revolutionar, papa globe-trotter , papa Fecioarei, papa lipsei de teama, papa erou insa dincolo de orice definire se afla silueta sa, inefabila, calda, severa intr-un mod in care doar ea ar putea fi si, mai ales, slujitoare. Viata sa este un studiu despre sfintenie. Despre firescul pe care doar sfintii il pot raspandi, despre administrarea implinirii, despre relatia cu Dumnezeu si cu semenii care impresioneaza prin rafinament, eleganta, dedicatie si puritate.
Am parcurs parte a biografiilor sale. Am admirat imagini din variile „turnee„ si i-am ascultat vocea. M-au interesat acuzatiile care i s-au adus. Am descoperit astfel ca, uneori, prezenta celor de alaturi devine aproape acuta dupa ce ei parasesc aceasta lume. O prezenta care, dincolo de experimente spiritiste, actioneaza asupra fiecaruia dintre noi asemeni sculptorul care desprinde reziduurile care ne acopera fata de noi insine.
„Nu vă fie frică. Deschideţi porţile pentru Cristos„. Am luat aminte la acest apel al Papei Ioan Paul al II-lea şi am devenit mai bogat, căci mi-am deschis inima pentru Cristos. Lui îi datorez schimbarea din viaţa mea şi această schimbare a început la data de 3 aprilie 2005, când am aflat trista veste a trecerii sale la Tatăl ceresc. Îi mulţumesc pentru că mă învaţă iubirea pentru Dumnezeu şi pentru aproape. El mă iubeşte, căci a făcut asta cu mine. Acum nu mi-e frică de nimic, căci el veghează de sus asupra mea, asupra tuturor. Îi spun că îl iubesc şi-l voi iubi mereu.
Cred ca Papa Ioan Paul al II-lea este unul dintre cei mai cunoscuti si indragiti oameni. Multi semeni de-ai nostri insa poate nu au avut ocazia sa citeasca pana acum scrierile sale sau sa-i asculte cuvantarile. Poate ar fi bine sa se alcatuiasca o pagina web dedicata lui, care sa cuprinda cuvantari, fotografii, ganduri despre el, marturii, etc. De ce? Pentru a oferi posibilitatea cat mai multor persoane de a-l „intalni„, fie si pe net. Exemplul lui trebuie pus in lumina. Ar putea fi si aceasta o cale.