Papa Francisc: Credința este un drum care ne conduce la Dumnezeu
06.11.2024, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a scris introducerea la noua sa carte intitulată „Credința este un drum”, apărută la Libreria Editrice Vaticana (LEV) în 6 noiembrie, conținând fragmente din diferite discursuri ale Sfântului Părinte despre virtutea teologală a credinței. „Când eram preot în Buenos Aires, și am păstrat acest obicei chiar și ca Episcop în orașul meu natal”, spune Papa în introducere, „îmi plăcea să merg pe jos prin diferite cartiere pentru a mă întâlni cu alți preoți, pentru a vizita o comunitate religioasă sau pentru a vorbi cu prietenii. Mersul pe jos ne face bine: ne conectează cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ne ajută să descoperim sunetele, mirosurile și zgomotele realității care ne înconjoară – cu alte cuvinte, ne aduce mai aproape de viața celorlalți.”
„A merge înseamnă a nu sta pe loc: a crede înseamnă a avea o neliniște interioară care ne împinge spre ceva ‚mai mult’, a face încă un pas înainte spre o înălțime care trebuie atinsă astăzi, știind că mâine drumul ne va duce mai sus – sau mai adânc – în relația noastră cu Dumnezeu, care este exact ca relația cu o persoană iubită din viața noastră sau între prieteni: nu este niciodată terminată, niciodată luată de bună, niciodată pe deplin satisfăcută, mereu în căutare, încă insuficientă. Este imposibil să spunem cu Dumnezeu: ‚Totul este gata; totul este la locul său; este suficient’. Din acest motiv, Jubileul din 2025, împreună cu dimensiunea esențială a speranței, ar trebui să ne împingă la o conștientizare tot mai mare a faptului că credința este un pelerinaj și că suntem pelerini pe acest pământ. Nu suntem turiști sau rătăcitori: nu ne deplasăm fără țintă, existențial vorbind. Suntem pelerini. Pelerinul își trăiește călătoria în lumina a trei cuvinte-cheie: risc, efort și scop.”
Pontiful explică în continuare aceste trei cuvinte-cheie. „Riscul. Astăzi, ne străduim să înțelegem ce însemna pentru creștinii din trecut să întreprindă un pelerinaj, deoarece suntem obișnuiți cu rapiditatea și confortul călătoriei cu avionul sau trenul. Însă, acum o mie de ani, a porni într-o călătorie însemna să ne asumăm riscul de a nu ne mai întoarce acasă din cauza numeroaselor pericole întâlnite de-a lungul diferitelor rute. Credința celor care au ales să pornească la drum a fost mai puternică decât orice teamă. Pelerinii din trecut ne învață această încredere în Dumnezeu, care i-a chemat să călătorească spre mormântul Apostolilor, Țara Sfântă sau un anumit sanctuar. Și noi îi cerem Domnului să avem o mică parte din această credință, să acceptăm riscul de a ne abandona voinței Sale, știind că voința Sa este cea a unui Tată bun care dorește pentru copiii Săi doar ceea ce este mai bine pentru ei.”
„Efort. Mersul pe jos înseamnă într-adevăr efort. Acest lucru este bine cunoscut de numeroșii pelerini care au aglomerat din nou vechile rute de pelerinaj. Mă gândesc la pelerinajul la Santiago de Compostela, la Via Francigena și la diferitele trasee care au apărut în Italia, inspirate de unii dintre cei mai cunoscuți sfinți sau mărturisitori (Sf. Francisc, Sf. Toma, precum și don Tonino Bello), datorită cooperării pozitive dintre instituțiile publice și organizațiile religioase. Mersul pe jos presupune efortul de a te trezi devreme, de a pregăti un rucsac cu lucruri esențiale și de a mânca ceva simplu. Apoi mai sunt durerile de picioare și setea acută, mai ales în zilele toride de vară. Dar acest efort este răsplătit de numeroasele daruri întâlnite pe drum: frumusețea creației, dulceața artei, ospitalitatea oamenilor locului. Cei care întreprind un pelerinaj pe jos – mulți pot depune mărturie în acest sens – primesc mult mai mult decât efortul depus. Ei stabilesc legături frumoase cu oamenii pe care îi întâlnesc de-a lungul drumului, experimentează momente de liniște autentică și introspecție fructuoasă, pe care ritmul agitat al timpului nostru le face adesea imposibile, și înțeleg valoarea lucrurilor esențiale în comparație cu strălucirea la a avea toate lucrurile inutile, dar a pierde ceea ce este necesar.”
„Scopul. A merge ca pelerini înseamnă că avem o destinație și că mișcarea noastră are o direcție, un scop. A merge înseamnă a avea un scop, a nu fi la mila întâmplării. Cei care merg pe jos au o direcție, nu rătăcesc fără țintă, știu unde merg și nu pierd timpul mergând la întâmplare dintr-un loc în altul. Acesta este motivul pentru care am subliniat adesea cât de asemănătoare sunt mersul pe jos și a fi credincios. Cei care îl au pe Dumnezeu în inima lor au primit darul unei stele călăuzitoare pe care să o urmeze – iubirea pe care am primit-o de la Dumnezeu este motivul pentru iubirea pe care trebuie să o oferim celorlalți. Dumnezeu este scopul nostru, dar nu putem ajunge la El în același mod în care ajungem la un sanctuar sau la o bazilică.”
„Într-adevăr, cei care au efectuat pelerinaje pe jos știu bine că a ajunge în cele din urmă la destinația mult dorită – mă gândesc la Catedrala Chartres, care a cunoscut de mult o renaștere a pelerinajelor datorită inițiativei, în urmă cu un secol, a poetului Charles Péguy – nu înseamnă a te simți împlinit. Cu alte cuvinte, în timp ce în exterior pelerinul știe că a ajuns, în interior este conștient că nu s-a încheiat călătoria. Dumnezeu este așa: El este un țel care ne împinge mai departe, un țel care ne cheamă continuu să mergem mai departe pentru că El este întotdeauna mai mare decât ideea pe care o avem despre El. Dumnezeu Însuși a explicat acest lucru prin profetul Isaia: ‚Cât de înălțate sunt cerurile față de pământ, la fel de înălțate sunt căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre’ (Isaia 55,9). Cu Dumnezeu, nu terminăm niciodată; nu îl atingem niciodată. Suntem mereu pe drum, mereu în căutarea Lui. Dar tocmai acest mers spre Dumnezeu ne dă certitudinea exaltantă că El ne așteaptă pentru a ne oferi mângâierea și harul Său.”
