Evenimente în vederea comemorării morţii Papei Ioan Paul al II-lea
25.02.2006, Roma (Catholica) - Moartea Papei Ioan Paul al II-lea va fi comemorată în Roma cu o veghe de rugăciune şi o Liturghie de mulţumită pentru „darul pe care l-a reprezentat pentru Biserică şi pentru omenire”. Cardinalul Camillo Ruini, Vicarul Papei pentru Roma, a anunţat într-o scrisoare trimisă tuturor preoţilor parohi, superiorilor de ordine călugăreşti şi credincioşilor capitalei Italiei, că Papa Benedict al XVI-lea va fi prezent la ambele evenimente ce se vor desfăşura la un an după moartea defunctului Pontif.
Evenimentele, scrie Cardinalul, vor exprima „sentimentele profunde şi intense de mulţumită pentru iubitul nostru Pontif”. Duminică, 2 aprilie, de la 9PM, în Piaţa San Pietro, este prevăzută recitarea rozariului, pentru „a retrăi atmosfera de intensă rugăciune ce a însoţit trecerea la Domnul a Papei Ioan Paul al II-lea”. Pontiful de origine poloneză a murit la 2 aprilie 2005, la 9:37 ora Romei. „La încheierea rugăciunii, Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea îi va saluta pe cei prezenţi de la fereastra apartamentului său”, se spune în scrisoare. Luni, 3 aprilie, de la 5:30PM, în Bazilica San Pietro, Papa Benedict al XVI-lea va prezida o Liturghie de rugăciune pentru odihna sufletului predecesorului său. Celebrarea liturgică va fi făcută în această zi, dat fiind că data aniversării coincide cu o duminică din Post.
Atâta timp cât îi va fi vie memoria, Papa Ioan Paul al II-lea va trăi. A iubit viaţa, a luptat pentru ea, nu atât pentru a sa, cât pentru a celorlalţi oameni, care sunt chemaţi, şi prin evenimentele de la 2 aprilie a. c. , să-i cinstească memoria. Şi aceştia sunt mulţi, căci ca Păstorul cel Bun, şi-a iubit turma şi turma l-a iubit pe el. Încă îl mai iubeşte. Şi-l va iubi. În veci.
Henri de Montherlant considera ca: „ce este inspaimantator cand ne moare fiinta iubita nu este moartea in sine ci felul cum ne consolam.„ Apropierea comemorarii din acest unghi mi se pare apasatoare caci exista riscul absorbirii esentei de catre forma. Ultimii ani au oferit suficiente pilde de omagieri formale. Discursuri croite pe acelasi calapod, impanate cu esenta limbii de lemn, gesturi mecanice, balti de ipocrizie.
Este prematur a ne gandi la uitarea papei Wojtyla dar nu se cuvine ignorat procesul inexorabil al diluarii imaginii sale. A alunecarii, printre coroane de flori, amintiri calde si anecdotic la statutul unei efigii amintind de „Printul fericit„ al lui Wilde. O umbra impozanta, dar doar o umbra.
De aceea s-ar cuveni un elogiu adus jertfei ca temelie oricarei existente. Al sacrificiului ca esentiala componenta a credintei. Caci imaginea Suveranului Pontif, cristica prin excelenta, tulbura inca prin prezenta amintirii sale dincolo de ritual, Biserica, slujire. Este vorba de tulburarea profunda, clara, melancolica, stoica, care compromite tentatia abandonului. O simti, pe deplin, o uiti, revine, se impune, iti devine refugiu. Astfel ajungi a-ti asuma un dar al Domnului.