Evenimente în vederea comemorării morţii Papei Ioan Paul al II-lea

2 răspunsuri

  1. Petru Ciobanu spune:

    Atâta timp cât îi va fi vie memoria, Papa Ioan Paul al II-lea va trăi. A iubit viaţa, a luptat pentru ea, nu atât pentru a sa, cât pentru a celorlalţi oameni, care sunt chemaţi, şi prin evenimentele de la 2 aprilie a. c. , să-i cinstească memoria. Şi aceştia sunt mulţi, căci ca Păstorul cel Bun, şi-a iubit turma şi turma l-a iubit pe el. Încă îl mai iubeşte. Şi-l va iubi. În veci.

  2. Armand spune:

    Henri de Montherlant considera ca: „ce este inspaimantator cand ne moare fiinta iubita nu este moartea in sine ci felul cum ne consolam.„ Apropierea comemorarii din acest unghi mi se pare apasatoare caci exista riscul absorbirii esentei de catre forma. Ultimii ani au oferit suficiente pilde de omagieri formale. Discursuri croite pe acelasi calapod, impanate cu esenta limbii de lemn, gesturi mecanice, balti de ipocrizie.
    Este prematur a ne gandi la uitarea papei Wojtyla dar nu se cuvine ignorat procesul inexorabil al diluarii imaginii sale. A alunecarii, printre coroane de flori, amintiri calde si anecdotic la statutul unei efigii amintind de „Printul fericit„ al lui Wilde. O umbra impozanta, dar doar o umbra.
    De aceea s-ar cuveni un elogiu adus jertfei ca temelie oricarei existente. Al sacrificiului ca esentiala componenta a credintei. Caci imaginea Suveranului Pontif, cristica prin excelenta, tulbura inca prin prezenta amintirii sale dincolo de ritual, Biserica, slujire. Este vorba de tulburarea profunda, clara, melancolica, stoica, care compromite tentatia abandonului. O simti, pe deplin, o uiti, revine, se impune, iti devine refugiu. Astfel ajungi a-ti asuma un dar al Domnului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *