Jubileul de 100 de ani al bisericii Sf. Tereza a Pruncului Isus din Timișu de Sus
17.06.2026, București (Catholica) - Sâmbătă, 13 iunie 2026, în ziua în care Biserica universală cinstea Preasfânta Inimă a Preacuratei Fecioare Maria, comunitatea romano-catolică din Timișu de Sus a trăit momente de profundă recunoștință și bucurie spirituală. Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Mitropolit emerit dr. Ioan Robu a prezidat Sfânta Liturghie solemnă cu ocazia Jubileului de 100 de ani de la sfințirea spațiului sacru al surorilor Congregatio Jesu – a bisericii Sfânta Tereza a Pruncului Isus, un reper de credință și slujire discretă, dar generoasă, fidelă, constantă și eficace în Arhidieceza de București.
Celebrarea jubiliară a reunit numeroși preoți concelebranți, surori ale Institutului, credincioși, binefăcători și prieteni de aproape, dar și de departe – cei ne-au putut urmări pe Angelus TV Romania. La acest eveniment memorabil am avut bucuria de a le avea în mijlocul nostru și Maica noastră Generală Veronica, alături de Asistenta ei Generală, responsabilă pentru Provincia noastră sr. Geraldine. Ne-a onorat cu prezența și un reprezentant al autorităților locale în persoana Viceprimarului orașului Predeal, George Țuțui. La începutul Sfintei Liturghii, sr. Monica Cojan CJ, Superioară provincială, a adresat un emoționant cuvânt de bun venit Înaltpreasfințitului și tuturor oaspeților veniți la eveniment, invitând comunitatea la un pelerinaj de suflet prin memoria acestui veac de har:
„Deschidem astăzi o nouă filă de istorie, ceasul de aur al jubileului de 100 de ani al acestei bisericuțe a Congregatio Jesu. Ea este, înainte de toate, o mărturie vie că Dumnezeu este cu noi, generație după generație. Acest lăcaș a fost un crâmpei de cer pe pământ, un loc al rugăciunii, al încrederii și al slujirii tăcute. Un veac întreg nu înseamnă doar o cifră în calendare, ci un veac de respirații și de da-uri rostite la lumina lumânărilor de la altar. Aceste ziduri au început ca o vamă de piatră rece, menită să numere, să controleze și să despartă. Însă piatra, când stă suficient în bătaia soarelui și sub zăpadă, învață că menirea ei nu este să separe, ci să adăpostească. În 1926, granița nu a mai despărțit două lumi, ci le-a strâns pe amândouă în brațe.”
„Maria Ward ne-a învățat că lucrurile mari nu cer spații mari, ci inimi care nu pleacă și nu renunță când toate ușile se închid. Moștenind această carismă, nu am șters trecutul, ci l-am transformat; nu am fugit de răni, ci le-am dat sens. Femeile pot face fapte mărețe când aleg libertatea de a sluji mai mult și mai bine! Un zid devine altar doar atunci când în el intră oameni, nu doar lucruri. Veacul care vine are nevoie de aceeași îndrăzneală sfântă și de aceeași răbdare cu care surorile de astăzi știu să își plece urechea pentru a asculta strigătele omenirii rănite. Un veac nu se scrie cu cerneală, ci cu prezență; nu cu forța armelor, ci cu iubire.”
Firul roșu al omiliei ÎPS Ioan Robu, rostită în două momente al Sfintei Liturghii jubiliare, a fost străbătută de sublinierea convingerii că prezența, forța, binecuvântarea și iubirea lui Dumnezeu fac ca aceste spații să dăinuie ca puncte de lumină pentru toți cei care au poposit căutând alinare, mângâiere, întărire, binecuvântare, pace. Acest spațiu a fost un asemenea punct de lumină și pentru Regele României: Ferdinand – un mare binefăcător – Maiestatea Sa a contribuit financiar personal la zidirea acestei Biserici și care de mult ori a poposit aici, în două rânduri venind pe jos, a afirmat Excelența Sa, un loc pe care nici sistemele, nici regimurile politice nu l-au putut strivi sau reduce la tăcere. Arhiepiscopul și-a exprimat convingerea neclintită și crezul său că această casă a Domnului, această operă se va continua, în ciuda atâtor crize și vremuri tulburi, pentru că continuu aici se zidea ceva, prin rugăciune și sacrificiul de sine al surorilor.
Conferința rostită de pr. capelan Mihai Baciu, a treia predică, așa cum a numit-o ÎPS Ioan Robu, a scos la lumină din sipetul timpului pagini din istoria acestui lăcaș, momente de o uriașă încărcătură istorică a locului. În cadrul acesteia Părintele a reiterat scopul acestui spațiu, dezvoltarea în timp a acestuia, motivația alegerii Patroanei Bisericii – Sf. Tereza, arhitectura, marii binefăcători care au contribuit la ridicarea și susținerea ei, cu preponderență Regele Ferdinand, personalități care au celebrat sau care au prezidat Sf. Liturghie de sfințire a Bisericii aici: Arhiepiscopul Alexandru Cisar, apoi prezența tânărului preot Anton Durcovici, devenit ulterior martir al Bisericii catolice din România, apoi preoți catolici și nu numai…
Ca un ecou în timp, legătura spirituală dintre generațiile de surori care s-au rugat, au cântat, în acest spațiu cândva vamă imperială, devenit altar al milostivirii, s-a realizat mai ales în timpul Sfintei Liturghii jubiliare prin cântecele intonate de corul surorilor Institutului – Mater Alma, care i-au încântat pe cei prezenți. La finalul Sfintei Liturghii, întreaga adunare liturgică a înălțat o rugăciune fierbinte de mulțumire pentru cei 100 de ani de prezență, pentru fiecare generație care a păstrat aprinsă candela credinței, speranței și iubirii: preoți, călugărițe, laici, familii, toți cei care au trecut pragul acestei Case al lui Dumnezeu și Porți a Cerului, implorând bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu de a dărui inimi curajoase și generoase, iar Jubileul să fie un imbold pentru viitoarele generații. Omnia ad majorem Dei gloriam. (Sr. Giovanna Muha CJ pentru ARCB.ro)
