Renunţarea BOR la sintagma „Biserică Naţională”, doar un joc de imagine

09.11.2004, Bucureşti (Catholica) - „Suntem dispuşi să renunţăm la sintagma `Biserică Naţionala` şi la procentul de 0,5% din populaţia ţării, pentru înregistrarea unui nou cult, numai ca sa fie promulgată Legea Cultelor, până la sfârşitul actualului mandat parlamentar”, a anunţat IPS Bartolomeu Anania la recentă conferinţă de presă de la Palatul Patriarhiei, ţinută în timpul lucrărilor Sfântului Sinod. Acest fapt a fost amintit într-un articol publicat astăzi în cotidianul România liberă. În mod cu totul surprinzător, scrie Ion Zubaşcu, IPS Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Clujului şi Feleacului, una din vocile autorizate ale Sfântului Sinod, s-a lansat într-o adevărată pledoarie pentru promovarea în regim de urgenţă a noii Legi a Cultelor, făcând chiar un „apel călduros” către Ministerul Culturii şi Cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte, Guvern, Parlament, Preşedinţie, inclusiv către presă, să susţină promulgarea acestei legi pe ultima sută de metri, până la sfârşitul actualei legislaturi: „De patru ani legea stă blocată, deşi au semnat reprezentanţii tuturor cultelor din România. Acum dorim să fie promulgată pentru că există un vid legislativ în acest domeniu. Apoi, vom fi mult mai liniştiţi, pentru că unde-i lege nu-i tocmeală!”

Articolul amintit notează faptul că presa a scris după această declaraţie despre „sacrificiul pe care îl face BOR, renunţând la calificativul expres de `Biserică Naţionala`”. „Numai că realitatea este exact opusă”, afirmă Ion Zubaşcu, şi ne permitem să cităm în continuare raţionamentele expuse în articol: „De ani si ani de zile, Biserica Ortodoxă Română a făcut tot ce i-a stat în putinţă să întârzie cât mai mult promovarea acestei legi. S-a ajuns până acolo încât, deşi reprezentanţii celor 15 culte legal admise în România (potrivit vechii legi din 1948, cu ieşirea din ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice, după 1989) ajunseseră la un consens şi semnaseră câteva variante de lege, ele au fost abandonate în repetate rânduri, la fiecare schimbare de mandat legislativ; BOR se folosea de orice prilej să mai tragă de timp şi să întârzie un vid legislativ care-i convenea de minune. Motivul invocat de fiecare dată? A fost recunoscut de însuşi IPS Bartolomeu Anania: dorinţa expresă a BOR să fie considerată oficial `Biserică Naţionala`, în noua Lege a Cultelor (ceea ce i-ar fi conferit numeroase privilegii şi beneficii materiale, în raport cu celelalte confesiuni), şi dezideratul Ierarhiei ortodoxe ca înfiinţarea şi recunoaşterea legală a unui nou cult să se facă numai dacă întruneşte un procent de 0,5% din populaţia României (ceea ce este foarte mult!). Cu aceste două obiecţii, la care n-a renunţat până în clipa de faţă, Biserica Ortodoxă a reuşit să împiedice şi adoptarea ultimului proiect de lege din anul 2000, care zace abandonat de 4 ani de zile, deşi fusese semnat de reprezentanţii celorlalte culte. S-a ajuns în situaţia incredibilă că România este singura ţară din estul Europei în care confesiunile religioase funcţionează de 15 ani după legea comunista a Cultelor, din 1948, deşi această vitală reglementare legislativă ar fi trebuit să fie promulgată printre primele, imediat după abolirea dictaturii ceauşiste, în 1989.”

Articolul continuă şi se încheie cu următorul pasaj: „Aşadar, patetismul cu care un autoritar lider BOR pledează aproape cu lacrimi în ochi pentru promulgarea urgentă a noii Legi a Cultelor nu este decât o versatilă strategie de imagine: dacă BOR nu mai poate împiedica în continuare tergiversarea acestei legi organice, măcar să profite cât se poate de pe urma necesităţii impuse de Uniunea Europeană pentru promovarea ei! Exact la fel s-a întâmplat şi cu vizita istorică din 1999 a Papei Ioan Paul al II-lea în România: BOR a făcut absolut tot ce i-a stat în putinţă, până în ultima clipă, să împiedice această vizită. Când evenimentul a devenit iminent, sub presiunea politică a regimului Constantinescu, BOR a negociat – în schimbul vizitei – aprobarea plasării Catedralei Mântuirii Neamului în Piaţa Unirii şi limitarea traseului pontifical doar la Bucureşti. După marele eveniment, Patriarhul Teoctist şi-a spălat imaginea de colaboraţionist al regimului comunist, pozând în campionul marii deschideri ecumenice pe care a realizat-o `prima Biserică Ortodoxă din lume care a acceptat vizita unui Papă catolic, în ultimul mileniu creştin`. Trebuie făcută doar o mică precizare: victoria istorică este în cea mai mare măsură a Papei Ioan Paul al II-lea – uriaşă personalitate a lumii contemporane – şi prea puţin a Patriarhului Teoctist, care n-a mai avut de ales, nici susţinere politică să se opună până la capăt, asemenea Patriarhului Alexei al Moscovei.”

Continuând articolul dl Ion Zubaşcu, putem presupune că atunci când problema retrocedărilor va fi în sfârşit tratată cu seriozitate de Statul român, Biserica Ortodoxă va „poza” din nou (ca să folosim termenul articolul de mai sus) ca şi cum repunerea în drepturi a Bisericii Greco-Catolice ar fi iniţiativa ei, gestul ei de mărinimie. Timpul va proba sau nega această supoziţie.