Vaticanul caută să introducă un nou principiu în Carta ONU
27.09.2004, Vatican (Catholica) - În mijlocul dezbaterii care are loc în prezent cu privire la reforma Naţiunilor Unite, Sfântul Scaun propune să fie introdus în Carta ONU principiul „intervenţiei umanitare”. Iniţiativa a fost explicată de Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat al Vaticanului, într-un interviu publicat la 22 septembrie 2004 de ziarul italian La Stampa.
Comisia pentru Reformă, instituită de Secretarul general al ONU, Kofi Annan, a predat primele sale rezultate în 7 iunie; în prezent, ele sunt studiate de Naţiunile Unite. În acest context, Cardinalul italian a arătat că „Sfântul Scaun speră ca un nou principiu să fie introdus în Carta ONU, adică posibilitatea, sau mai degrabă datoria `intervenţiei umanitare` în cazurile evidente în care drepturile umane ale unei populaţii sunt călcate în picioare”.
În Mesajul său pentru Ziua Modială a Păcii din 2000, Papa Ioan Paul al II-lea a explicat termenii exacţi ai propunerii Sfântului Scaun. „În mod evident, atunci când o populaţie civilă riscă să fie copleşită de atacurile unui agresor nedrept şi eforturile politice şi apărarea non-violentă se dovedesc fără rezultat, este legitim şi chiar obligatoriu să se ia măsuri concrete pentru dezarmarea agresorului. Aceste măsuri, totuşi, trebuie să fie limitate în timp şi exacte în scopurile lor. Ele trebuie să se desfăşoare în respectul deplin al legii internaţionale, garantat de o autoritate care este recunoscută internaţional şi, în orice caz, să nu se rezume niciodată doar la o intervenţie armată”, se spune în mesaj.
„Trebuie să fie aşadar folosite cât mai bine toate dispoziţiile Cartei ONU, definind în continuare instrumentele efective şi modalităţile de intervenţie, în cadrul dreptului internaţional. În această privinţă, însăşi Organizaţia Naţiunilor Unite trebuie să ofere tuturor statelor membre ale sale o oportunitate egală de a participa la procesul de luare a deciziilor, eliminând privilegiile şi discriminarea care îi slăbesc rolul şi credibilitatea”, concluzionează Papa Ioan Paul al II-lea.
