Un fragment din lemnul Sfintei Cruci la Iaşi
24.09.2004, Iaşi (Catholica) - Anul acesta, pe 14 octombrie, cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi adus la Iaşi un fragment din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul, aflăm de pe situl www.trinitas.ro. Fragmentul va fi adus de la Veria, Grecia, de către IPS Mitropolit Panteleimon de Veria, Nausa şi Kampania. În prezent, fragmente din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul se află în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi în Muntele Athos.
Mitropolia de Veria se află în Grecia de Nord, pe locul vechii localităţi Bereea. Părintele arhimandrit Timotei Aioanei, exarh cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a precizat pentru Radio Trinitas că „Bereea este locul în care Apostolul Pavel a predicat Evanghelia, după ce a călcat pe pământ european pentru prima dată în insula Samotrake, apoi la Filipi, la Tesalonic, la Corint şi la Atena”. Delegaţia Mitropoliei de Veria va fi condusă de Înalt Preasfinţitul Mitropolit Panteleimon şi va rămâne 3 zile în Iaşi, timp în care credincioşii din toată ţara se vor putea închina la lemnul Sfintei Cruci.
