Papa – ca un pelerin în faţa Fecioarei
14.08.2004, Lourdes (Catholica) - Sâmbătă, la ora 12.30, Sfântul Părinte a sosit la Sanctuarul din Lourdes şi s-a dus la grota Massabielle, locul apariţiei Fecioarei Maria. În faţa grotei, după obiceiul pelerinilor, Papa a băut din apa izvorului de aici, oferită de rectorul Sanctuarului, pr. Raymond Zambelli. Apoi a înmânat Episcopului de Tarbes şi Lourdes, Mons. Jacques Perrier, „Trandafirul de Aur” în onoarea Imaculatei Concepţiuni a Preasfintei Fecioare Maria, şi a condus rugăciunea Angelus. Înainte de a merge la reşedinţa pelerinilor bolnavi, din interiorul complexului Sanctuarului, Papa Ioan Paul al II-lea s-a adresat bolnavilor prezenţi la grota Massabielle.
„Ajuns în faţa grotei Massabielle, doresc să îi salut mai întâi pe cei bolnavi, veniţi în număr mare la Sanctuar, şi pe cei care îi însoţesc, pe cei care îi îngrijesc şi pe familiile lor”, a spus Papa. „Sunt aici alături de voi, dragi fraţi şi surori, ca un pelerin în faţa Fecioarei. Le fac ale mele rugăciunile voastre şi speranţele voastre. Împărtăşesc cu voi o viaţă marcată de suferinţe fizice, dar care din această cauză nu este mai puţin fecundă în planul minunat al Domnului. Împreună cu voi mă rog pentru toţi cei încredinţaţi rugăciunilor noastre.”
„În slujirea mea apostolică, am avut întotdeauna mare încredere în ofranda, rugăciunile şi sacrificiile celui care suferă. Vă cer să vă uniţi cu mine de-a lungul acestui pelerinaj, pentru a-i prezenta lui Dumnezeu, prin mijlocirea Fecioarei Maria, toate intenţiile Bisericii şi lumii. Dragi fraţi şi surori care sunteţi bolnavi, doresc să vă îmbrăţişez pe fiecare dintre voi cu afecţiune, să vă spun cât de aproape sunt de voi şi cât de solidar sunt cu cauza voastră. O fac în mod spiritual, încredinţându-vă iubirii materne a Maicii Domnului şi cerându-i să obţină pentru voi toţi binecuvântările şi mângâierile Fiului ei Isus.”
