Categorie: Lumea catolică
În această dimineaţă, la Biroul de Presă al Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea unui `Vademecum al Centrelor Culturale Catolice` elaborat de Consiliul Pontifical pentru Cultură şi de Serviciul Naţional pentru Proiecte Culturale al...
Renumita statuie a lui Moise sculptată de Michelangelo a fost din nou expusă public, după cinci ani de restaurări. Începerea lucrărilor a coincis cu cel de-al cincilea centenar de la alegerea ca Papă a...
Un om puternic, extravertit şi carismatic, a cărui istorie a devenit o cheie de lectură pentru o mai bună înţelegere a lumii, fie ea religioasă sau nu, în dificila trecere de la sec. al...
Este suficientă dreptatea în sine pentru a garanta pacea şi dezvoltarea? Aceasta este întrebarea la care a răspuns marţi Cardinalul Angelo Sodano, Secretar de Stat în Vatican, cu ocazia inaugurării anului academic la Ateneul...
Episcopii catolici din Statele Unite se gândesc să recomande sancţiuni pentru politicienii catolici care favorizează politici contrare învăţăturii Bisericii despre avort şi alte probleme, după cum a informat agenţia CathNews. Episcopii s-au întâlnit la...
Cardinalul Varkey Vithayathil, Arhiepiscopul Major care conduce Biserica siro-malabareză a cerut o mai mare autonomie pentru Biserica sa: „Nu ar trebui să alergăm la Roma pentru orice”, a declarat Cardinalul Vithayathil, într-un interviu cu...
Arhiepiscopul Giuseppe Pittau, S.J., din cadrul Congregaţiei pentru Educaţie Catolică, a intervenit ca delegat al Sfântului Scaun la cea de A XXI-a Sesiune a Conferinţei Permanente a Miniştrilor Europeni ai Învăţământului, care a avut...
În acest an, Biroul catolic australian de film a desemnat `Filmul anului` o peliculă care relatează o dramă dureroasă din regiunea Pilbara din vestul Australiei. Directorul Biroului şi şeful juriului, pr. Richard Leonard SJ...
Oficiali comunişti din provincia răsăriteană chineză Zhejianghave au închis sute de temple budiste şi de biserici care nu aparţineau organizaţiilor religioase autorizate de stat, precum Asociaţia Patriotă Catolică Chineză, după cum a anunţat agenţia...
Ziua de duminică, 9 noiembrie, a fost deosebit de importantă pentru creştinii din Ţara Sfântă, în special pentru cei care provin din lumea ebraică, întrucât la Qiryat Yarim a avut loc consacrarea episcopală a...