Categorie: Social/Bioetică
Arhiepiscopul de Buenos Aires, Cardinalul Jorge Mario Bergoglio, a îndemnat mii de studenţi săptămâna aceasta să nu se lase captivaţi de soluţiile pe termen scurt, de recompensele imediate, de alcool şi droguri, deoarece acestea...
Cardinalul Crescenzio Sepe răspunde actualei crize economice cu ceva mai mult decât cu sfaturi şi îndemnuri. S-a decis să îşi doneze veniturile pe un an pentru a iniţia un fond diecezan care să ofere...
Acum când campania 40 de Zile pentru Viaţă se apropie de încheierea sesiunii sale de primăvară, liderii ei susţin că au ajutat la salvarea a aproape patru sute de bebeluşi de la avort. Organizatorii...
A sosit în librării cartea lui Tommaso Scandroglio, asistent de filozofia dreptului şi filozofie teoretică la Universitatea Europeană din Roma, cu titlul „Questioni di vita & di morte”, Editura Ares, Milano, 2009. E vorba...
Papa Benedict al XVI-lea a afirmat astăzi că acţiunile caritabile creştine sunt mai mult decât filantropie, fiind o formă de evanghelizare, bazată pe valorile Evangheliei şi pe dorinţa de împărtăşire cu ceilalţi. Afirmaţia a...
Mii de spanioli s-au strâns săptămâna aceasta în Madrid pentru „Marşul vieţii”, care a avut ca temă „Nu există niciun drept de a ucide, există doar dreptul la viaţă”. Marşul a avut loc în...
Nu există nicio îndoială că actuala criză economică se datorează în parte practicilor din afaceri care pun profitul în faţa omului, susţine Cardinalul Tarcisio Bertone într-o declaraţie trimisă în contextul summitului G8 de trei...
Papa Benedict al XVI-lea cere Marii Britanii să dea tonul pentru liderii lumii şi să îi amintească pe cei săraci la întâlnirea Grupului celor 20 care se desfăşoară în această săptămână la Londra. Papa...
„Prezervativele, ca centura de siguranţă, pot duce la o mai mare dezinvoltură şi la creşterea comportamentului de risc; prezervativul nu este suficient pentru a învinge SIDA”, scria în anul 2000 revista ştiinţifică britanică Lancet,...
La două zile după ce Papa Benedict al XVI-lea a avertizat că sporirea prezervativelor va facilita răspândirea SIDA în Africa, promotorii internaţionali ai prezervativelor şi aliaţii lor politici au pornit un masiv atac împotriva...