Campus „Cu Isus la drum” la Cleja
În perioada 7-12 iulie 2014, timp de o săptămână, comunitatea „Sfântul Francisc de Assisi” din Cleja a organizat tradiţionalul campus la care au participat 170 de copii, animaţi de 17 tineri. Tema acestui campus...
În perioada 7-12 iulie 2014, timp de o săptămână, comunitatea „Sfântul Francisc de Assisi” din Cleja a organizat tradiţionalul campus la care au participat 170 de copii, animaţi de 17 tineri. Tema acestui campus...
Ani de-a rândul, adunaţi în jurul aceluiaşi învăţător, Isus, am crescut împreună în Acţiunea Catolică a Copiilor din Dieceza de Iaşi. Pentru această frumoasă şi rodnică creştere ne-am întâlnit sâmbătă, 12 iulie 2014, în...
Un grup de familii din Huşi, din parohia Sfântul Anton, coordonat de către două surori din Congregaţia „Surorile Franciscane Misionare de Assisi”, a fost prezent sâmbătă şi duminică, 12-13 iulie 2014, la Viişoara, judeţul...
Parohia Sfânta Ana, din Oţeleni, în colaborare cu Seminarul „Don Orione” din Iaşi, a organizat, în perioada 2-6 iulie 2014, un campus pentru copiii din comunitate, la care au participat aproximativ 30 de animatori...
În perioada 30 iunie – 7 iulie 2014 s-a desfăşurat, în parohia Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Gioseni, campusul anual pentru copii „Vara împreună”, având ca temă spirituală activitatea misionară a Sfântului Ioan Bosco,...
Comunitate romano-catolică din Paşcani a fost sâmbătă, 5 iulie 2014, în mare sărbătoare. După un drum lung de pregătire, plini de emoţie şi bucurie, 46 de copii s-au adunat în faţa altarului pentru a-l...
În perioada 23-28 iunie 2014, parohia Sfântul Nicolae din Bacău a organizat campusul pentru copii „Cu Isus sunt fericit”. Au participat peste 140 de copii şi 20 de animatori. Programul s-a desfăşurat în intervalul...
Hramul bisericii romano-catolice „Sfinţii Petru şi Paul” din Bacău s-a celebrat duminică, 29 iunie 2014. Liturghia solemnă de hram a început la ora 11.00, cu procesiunea din biserica veche „Sfântul Nicolae”. Celebrant principal a...
Luni seară, 23 iunie 2014, în ajunul sărbătorii Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, pr. Mihai Afrenţoae, aparţinând aceleiaşi provincii a Fraţilor Minori Conventuali din România, îşi prezenta lucrarea de doctorat în teologie biblică la prestigioasa...
În solemnitatea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, marţi, 24 iunie 2014, au fost sfinţiţi întru preoţie 29 de tineri: 14 de la Seminarul din Iaşi, 13 de la călugării franciscani conventuali, unul de la călugării...