Etichetat: Eparhia de Maramureș
În măritul praznic al „Schimbării la faţă a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos”, Preasfinţia Sa Vasile s-a aflat în Bârsana-Valea Caselor. Vizita Preasfinţiei Sale a fost prilejuită de binecuvântarea şi sfinţirea iconostasului bisericii....
Duminică, 4 august 2013, în Duminica a VI-a după Rusalii, parohia greco-catolică Ferneziu a sărbătorit hramul bisericii parohiale „Schimbarea la faţă a Domnului”, ocazie cu care a fost sfinţită Sfânta Masă a Altarului. Sfânta...
Urmând îndemnurile Magisteriului Bisericii privitoare la necesitatea formării permanente a preoților, atât spirituală cât și intelectuală, Episcopia Greco-Catolică de Maramureș a organizat și anul acesta la Baia Mare, în perioada 1-13 iulie 2013, cursuri...
Duminică, 30 iunie 2013, în Duminica Tuturor Sfinţilor, parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Satu Mare şi-a sărbătorit sfinţii ocrotitori. Biserica s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor sătmăreni veniţi să celebreze...
Cu ocazia sărbătorii „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, Preasfinţia Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Botiz, protopopiatul Satu Mare, împărtăşind cu aceştia bucuria hramului bisericii parohiale. Înainte de începerea Sfintei Liturghii,...
În perioada 21-23 iunie 2013 a avut loc la Şişeşti, judeţul Maramureş, cursul de formare „Adulţii – educatori în Biserică şi în societate”, având motoul „Daţi-i aşadar Cezarului ce este al Cezarului şi lui...
Primele Rusalii sărbătorite în biserica Sfintei Uniri din Şişeşti, ctitorită de pr. dr. Vasile Lucaciu şi retrocedată vara trecută, au reprezentat un prilej de întreită bucurie pentru întreaga comunitate. Şase copii l-au primit în...
În cea de-a şaptea Duminică după Paşti (a Sfinţilor Părinţi participanţi la Conciliul I de la Niceea-325), Preasfinţia Sa Vasile s-a aflat în mijlocul credincioşilor din parohia Satu Mare IV. Prezenţa Păstorului Eparhiei de...
Sâmbătă, 8 iunie 2013, în parohia „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Satu Mare, protopopiatul Satu Mare, s-a desfăşurat a şasea ediţie a ÎETGC (Întâlnirea Eparhială a Tineretului Greco Catolic din Eparhia Română Unită...
„Întemeiat-o pe ea Cel preaînalt: Dumnezeu în mijlocul ei este şi nu se va clăti; ajutor va fi ei Dumnezeu în toate dimineţile”. Cu acestea cuvinte, Preasfinţia Sa Vasile a aşezat în Duminica a...