Unirea – iunie 2004
Peste câteva zile îi vom sărbătorii pe Sfinţii Petru şi Pavel. Lor le este dedicat articolul de primă pagină al numărului pe luna iunie al „Unirii”, publicaţia editată de Mitropolia Română Unită cu Roma,...
Peste câteva zile îi vom sărbătorii pe Sfinţii Petru şi Pavel. Lor le este dedicat articolul de primă pagină al numărului pe luna iunie al „Unirii”, publicaţia editată de Mitropolia Română Unită cu Roma,...
Când era tânără, Jennifer Ferrara nu şi-ar fi imaginat niciodată că într-o zi va susţine cu tărie că preoţia este doar pentru bărbaţi. A slujit ca pastor în Biserica Luterană, dar acum este catolică....
După 76 de ani de la cele întâmplate, pr. Marcial Maciel, fondator al Legionarilor lui Cristos, păstrează încă amintirea vie a tânărului său prieten José Sánchez del Río. Sfântul Scaun a promulgat marţi, 22...
Decretele în cauzele de beatificare sau canonizare pentru 87 Servi ai lui Dumnezeu au fost promulgate în dimineaţa zilei de 22 iunie 2004 în Aula Clementină din Vatican, în prezenţa Sfântului Părinte, a membrilor...
Situl Arhidiecezei de Bucureşti, într-o corespondenţă semnată de Anghel Claudia, anunţă faptul că o credincioasă practicantă din parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Bucureşti apare de două ori în cartea recordurilor. Este vorba de doamna...
În cadrul saluturilor în diferite limbi ce au urmat audienţei generale de astăzi, Papa Ioan Paul al II-lea a adresat câteva cuvinte speciale unor grupuri de pelerini, precum şi tinerilor, proaspăt căsătoriţilor şi celor...
O ştire a jurnalistei Kim Housego de la Associated Press dezvăluie pericolul cu care se confruntă sute de preoţi din Columbia, zi de zi, în încercarea lor de a aduce pacea în această ţară....
Cardinalul Walter Kasper, adresându-se sâmbătă, 19 iunie 2004, la Colegiul Trinity din Dublin, unui grup mixt de creştini care analizau rezultatele ecumenismului în ultimii ani, a ridicat întrebarea: „Cine suntem noi?”. „Identitatea creştină este...
Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat aprecierea pentru munca de evanghelizare a Ordinului Maltez, în special în mijlocul celor săraci, când l-a primit în audienţă pe Marele Maestru al acestui Ordin, în ziua...
În cadrul audienţei generale de astăzi, desfăşurată în Aula Paul al VI-lea din Vatican, Sfântul Părinte a vorbit despre cântarea din capitolul XV al Cărţii Apocalipsei, „imn de adoraţie şi de laudă”. Papa Ioan...