Î.P.S. Bartolomeu Anania respinge propunerea de federalizare a Mânăstirii Nicula

08.01.2002, Vatican (Viaţa Cultelor) - La 10 decembrie ultim, Liviu Petrina, preşedintele fundaţiei „Gratis Pro Deo” din Bucureşti, îi adresa Arhiepiscopului ortodox al Vadului, Feleacului şi Clujului, Î.P.S. Bartolomeu Anania, o scrisoare în care îi propunea ca mânăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Nicula, din apropierea oraşului Cluj-Napoca, să fie împărţită între ortodocşi şi greco-catolici, dat fiind faptul că între 1700 şi 1948 aceasta a aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (BRU).

Î.P.S. Bartolomeu răspunde acestei propuneri la 21 decembrie, printr-o scrisoare deschisă în care respinge şi acuzaţiile unor reprezentanţi ai BRU potrivit cărora Biserica Ortodoxă Română ar fi demolat sau demolează locaşuri de cult din Transilvania care au aparţinut acesteia.

„Ideea federalizării mânăstirii Nicula, aşa cum reiese din scrisoarea pe care mi-aţi adresat-o, mi se pare de-a dreptul năstruşnică, dar nu şi singulară. Dacă o seamă de intelectuali greco-catolici au îmbrăţişat ideea unei Românii dezmembrate, de ce un altul nu ar aplica-o (această idee) şi asupra unei mânăstiri? Şi dacă s-a pornit o campanie antiromânească, de ce nu i s-ar alătura şi una antiortodoxă? Şi pentru că vechile teme de atac – precum colaboraţionismul, fundamentalismul, antieuropenismul – s-au demonetizat, de ce nu s-ar inventa o alta, nouă, care să zguduie mass-media, să mobilizeze energiile diasporei şi să-i trezească din amorţire pe oamenii noştri politici?”, scrie Arhiepiscopul ortodox de la Cluj-Napoca. Î.P.S. Bartolomeu precizează în continuare că tema aleasă este aceea a „unei vaste acţiuni ortodoxe de demolare a vechilor biserici greco-catolice pentru a şterge urmele uniatismului şi a distruge obiectivele unor noi revendicări”. Tema, „precedată, ca în orice război, de susţinute bombardamente mediatice, este lansată de dr. Traian Neamţu printr-un memoriu cu peste două mii de semnături şi cu propuneri operative”.

Aflăm din această scrisoare deschisă că memoriul conţine o listă a bisericilor care ar fi fost demolate de „buldozerele ortodoxe”, între care şi două biserici din cuprinsul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Or, arată Î.P.S. Bartolomeu, una dintre acestea, cea de la Tritenii de Jos, ajunsă aproape de degradarea totală, a fost demolată în urmă cu 16 ani, în 1985, iar pe locul ei a fost construită o altă biserică; cea de a doua – biserica din lemn de la Băişoara – a fost demontată şi strămutată în cătunul Fânaţe, unde ortodocşii nu au avut niciodată un locaş de închinare; greco-catolicii de la Băişoara au o biserică, primită în dar de la ortodocşi.

„Promotorii temei demolărilor – continuă Î.P.S. Bartolomeu – contează pe lipsa de informare a celor mulţi. Exceptând monumentele istorice sau operele de artă, demolarea unei biserici vechi pentru a construi alta pe locul ei sau în perimetrul ei este o normalitate aproape obligatorie practicată de-a lungul secolelor creştine. Ca orice obiect material, o biserică este supusă timpului, care o învecheşte, o degradează, o ruinează (ca să nu mai vorbim de calamităţi naturale: cutremure, inundaţii, incendii, alunecări de teren). În această zonă a vieţii religioase există un principiu al toposului sacru: relaţia dintre vechea şi noua biserică nu este una de ruptură, ci de continuitate.” Ca exemple sunt menţionate biserica Sfânta Sofia construită de împăratul Iustinian pe ruinele unei ctitorii a lui Teodosie al II-lea, bazilica San Pietro din Roma care se înalţă pe ruinele unei biserici construită de Constantin Cel Mare. Potrivit cercetărilor istorice şi arheologice, cele mai vechi biserici cunoscute astăzi pe teritoriile româneşti au fost ridicate pe locul altora mai vechi, al căror început rămâne în negura vremii. În Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului acest proces s-a petrecut recent în parohiile Dâmbul Rotund şi Turda – Oprişani, în ambele cazuri fiind vorba de biserici ortodoxe. Pe de altă parte, e greu de crezut că greco-catolicii, de-a lungul a două secole şi jumătate, şi-au păstrat intacte toate locaşurile vechi. În schimb, adaugă Î.P.S. Bartolomeu, marele demolator în Transilvania a fost generalul austriac Bukow „care în 1761 a distrus cu tunurile şi torţele zeci şi zeci de mânăstiri ortodoxe”.

În ce priveşte mânăstirea Nicula, Arhiepiscopul Bartolomeu Anania precizează că aceasta „nu a fost niciodată şi nu este revendicată (oficial, n.red.) de Biserica Greco-Catolică şi că ea nu poate fi obiect de discuţii sau negocieri… Nicula, atestată documentar în anul 1552, a fost, este şi va fi mânăstire ortodoxă. În pragul aniversării a 450 de ani de existenţă, ea rămâne centrul transilvan al pelerinajului universal, fără nici o discriminare confesională sau etnică; recentele atacuri greco-catolice, fără absolut nici o acoperire, privitoare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Nicula – în sensul că ea ar fi un fals (ceea ce presupune substituirea originalului printr-o copie) – reprezintă o minciună, o blasfemie la adresa Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi un atentat la evlavia poporului.” Î. P.S. Bartolomeu îl informează în încheiere pe destinatarul scrisorii deschise că în mânăstirea Nicula „a început o vastă lucrare de rectitorire în stil artistic românesc şi că noile construcţii se ridică pe alte amplasamente decât cel al actualei biserici de zid, …, construită cândva de greco-catolici, dar pictată de ortodocşi.”

* * *

Despre mânăstirea Nicula buletinul „Viaţa Cultelor” (nr. 429 din 6 octombrie 2001) şi-a spus părerea recenzând lucrarea pe care i-o dedică Pr. prof. Ioan M. Bota, „Mânăstirea Nicula în istoria vieţii religioase a poporului român”, editura „Viaţa creştină” a Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla, 2001.

În publicaţia „Viaţa Creştină”, nr. 12(274)/decembrie 2001, a aceleiaşi Episcopii greco-catolice, Părintele Bota consideră însă nejustificată concluzia buletinului „Viaţa Cultelor”, spunând totuşi că nimeni nu contestă că icoana Maicii Sfinte a fost pictată de preotul ortodox Luca din Iclod şi cumpărată de credincioşi (ortodocşi, n.red.) pentru biserica lor parohială din Nicula, devenită din 1700 greco-catolică”. Or, în numărul citat al buletinului „Viaţa Cultelor” scriam: ” (…) lucrarea Părintelui Ioan M. Bota, pentru care am o mare dragoste în Domnul nostru Iisus Cristos, arată fără putinţă de tăgadă că mânăstirea Nicula nu poate fi înscrisă pe lista locaşurilor de cult pe care şi le dispută şi acum cele două Biserici româneşti. Şi aceasta pentru că socotim că mai importantă decât zidurile noii biserici construită în 1876-1879, sub Episcopul greco-catolic Mihail Pavel, este icoana Maicii Domnului, pictată de un preot ortodox pentru o biserică ortodoxă. În plus, cel mai probabil tot ce s-a construit mai apoi la mânăstirea Nicula a fost din banii dăruiţi de binecredincioşii creştini pentru harurile primite de la Dumnezeu prin această icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului”.