50 de ani de la arestarea Mons. Vladimir Ghika

18.11.2002, Bucureşti (Catholica) - Cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la arestarea Mons. Vladimir Ghika, la Bucureşti au avut loc două manifestări comemorative: sâmbătă, 16 noiembrie, o Liturghie solemnă la parohia Sacre Coeur, iar duminică, 17 noiembrie, o ceremonie la mormântul Monseniorului, la cimitirul Bellu ortodox.

Liturghia de sâmbătă a fost prezidată de Arhiepiscopul romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu, şi a fost urmată de o agapă. În mijlocul credincioşilor s-au aflat persoane care l-au cunoscut pe Monseniorul martir. Comunitatea din Bucureşti, alături de toate comunităţile catolice în care figura Mons. Ghika a lăsat urme spirituale adânci, continuă să se roage pentru ridicarea sa la cinstea altarelor.

Pe baza mărturiilor scrise, a martorilor în viaţă şi a roadelor apostolatului, pr. Ioan Ciobanu, postulatorul cauzei de beatificare a Mons. Ghika, a afirmat faptul că mulţi credincioşi, atât din ţară cât şi de peste hotare, consideră că Prinţul Monsenior Vladimir Ghika (25.12.1873 – 17.05.1954) a avut o viaţă sfântă şi o moarte de martir pentru Biserică şi pentru credinţa în Dumnezeu.

A fost român de origine şi francez prin adopţie, prinţ prin naştere, iar prin vocaţie un slujitor al lui Dumnezeu în Biserica Catolică de ambele rituri. Cei care l-au cunoscut i-au admirat curajul, tăria credinţei, bunătatea faţă de săraci, înţelepciunea vieţii, vasta cultură pe care o avea, inclusiv persoana sa care arăta ca un profet din Vechiul Testament. Papa Pius al XI-lea, în glumă, îl numea marele vagabond apostolic al secolului al XX-lea, printre altele şi pentru faptul că a călătorit pe toate continentele.

La 13 aprilie 1902, în biserica Sfânta Sabina din Roma făcea mărturisirea de credinţă catolică, argumentând ulterior celor care îl acuzau pentru acest fapt: am devenit catolic pentru a fi un ortodox mai bun. După 50 de ani, la 18 noiembrie 1952, în timp ce mergea în vizită la un bolnav, pe neaşteptate a fost răpit de oameni ai securităţii şi dus pentru a fi judecat şi condamnat la ani grei de temniţă.

În închisoare, până în ultimele zile, şi-a continuat apostolatul cu acelaşi zel neînfricat care îl caracteriza. Epuizat de suferinţe, de foame şi de frig, a murit la Jilava în ziua de 17 mai 1954. A trăit şi a şi murit ca un sfânt, acest din urmă fapt fiind mărturisit la moartea lui de către cei din închisoare.

După decembrie 1989, există un interes tot mai mare pentru cunoaşterea persoanei Mons. Ghika, a activităţii sale variate şi bogate. Odată cu înfiinţarea unei noi parohii în locul în care a activat Mons. Ghika, au început să se facă comemorări în fiecare an de ziua morţii, 17 mai, şi de ziua arestării lui, 18 noiembrie. Prin predici şi conferinţe prezentate de martori oculari, de oameni politici, intelectuali, printre care mulţi îndrumaţi de el, viaţa şi apostolatul său au devenit din ce în ce mai cunoscute.

La acestea s-au adăugat articole de presă, emisiuni la televiziune, cărţi publicate, unele semnate chiar de Mons. Ghika. Prin rugăciunile credincioşilor şi vizitele la mormânt, unde Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti a ridicat un monument, respectul şi admiraţia faţă de acest martir s-au extins şi în afara comunităţii parohiale.

Un fapt remarcabil este sosirea renumitei statui în ipsos Cărturarul, reprezentându-l pe Vladimir Ghika, la biserica unde a slujit, în ziua de 18 noiembrie 1998. Această statuie este opera sculptorului Gheorghe Anghel, şi a fost făcută în semn de recunoştinţă pentru ajutorul primit de la Mons. Ghika în timp ce studia la Paris; a fost numită astfel deoarece în perioada comunistă nu se putea vorbi despre Vladimir Ghika.