Noile provocări mondiale ale dezvoltării şi muncii

16.06.2003, Vatican (Catholica) - Într-un interviu acordat la Radio Vatican pe tema globalizării, noul Arhiepiscop coadiutor de Dublin, Mons. Diarmuid Martin, timp de doi ani Observator Permanent al Sfântului Scaun pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite, a vorbit despre noile provocări mondiale ale dezvoltării şi muncii.

– Cum s-a schimbat globalizarea în ultimii doi ani?
– Există schimbări, se acordă desigur o atenţie sporită dimensiunii sociale a globalizării, cel puţin în scris. De exemplu, Organizaţia Internaţională a Muncii a instituit o comisie la nivel înalt pentru a examina dimensiunile sociale ale globallizării. Când am sosit la Geneva, Organizaţia Mondială a Comerţului insista mult asupra faptului că nu este o organizaţie pentru dezvoltare, ci că are unicul scop de a afla şi de a formula reguli pentru comerţul liber. Adică, alţii ar fi trebuit să se ocupe de dezvoltare.

În schimb, la Conferinţa de la Doha, din noiembrie 2001, a fost prezentat documentul final ca o `agendă de dezvoltare`, iar acum încetul cu încetul se înţelege că un sistem al comerţului liber va funcţiona numai dacă există persoane capabile să-l facă să funcţioneze bine şi corect. Cu alte cuvinte, există necesitatea de a investi mult în capacitatea persoanelor din ţările în curs de dezvoltare.

– Mulţi se întreabă de ce Vaticanul face parte din `WTO` ca Observator: care este contribuţia pe care aţi încercat să o aduceţi personal la reflecţiile din aceşti doi ani?
– În WTO, primul lucru este acela de a căuta să se elaboreze un sistem multilateral de reguli pentru comerţ, care să ofere aceleaşi oportunităţi ţărilor sărace şi celor bogate. Din păcate, există o asimetrie în punctul de plecare.

Pentru mine a fost foarte important să subliniez importanţa asistenţei tehnice pentru ţările sărace, pentru a le face capabile să profite de oportunitatea pe care o oferă comerţul; este necesar şi să fie convinse ţările bogate că nu e suficient să predici comerţul liber, ci este necesar să fie deschise pieţele pentru produsele care avantajează ţările sărace. Aşadar, să nu se încerce să se blocheze acest lucru prin ajutoare sau protecţionism.

– Acum un an şi jumătate, la Doha, se părea că s-a ajuns la un acord istoric: se părea că într-adevăr medicamentele pentru bolile grave şi pentru epidemii erau garantate tuturor, gratuit. Au trecut deja 19 luni şi suntem încă în punctul de plecare…
– Toţi se bucurau de victorie, toţi spuneau că acest acord ar fi creat o situaţie nouă, iar acum – după un an şi jumătate – suntem blocaţi şi nu am făcut progresul aşteptat. Acest lucru creează probleme şi credibilităţii organismelor.

Zilele trecute, despărţindu-mă de directorul Organizaţiei Mondiale a Comerţului, i-am amintit că – dacă angajările erau luate de miniştrii diferitelor guverne – promisiunile, în schimb, au fost făcute săracilor, iar comunitatea internaţională nu-i poate dezamăgi pe săraci făcând promisiuni pe care apoi nu le împlineşte. Acest lucru este tocmai contrar ‘dezvoltării’.

– Fiind la Geneva, aţi văzut şi ‘faţa murdară’ a politicii: dincolo de bunele intenţii există ciocniri – chiar şi Europa şi Statele Unite se ciocnesc în acest punct, aproape în fiecare săptămână – asupra barierelor care să fie puse sau nu, asupra ajutoarelor care să fie acordate sau nu… Acest lucru descurajează întrucâtva munca?
– Desigur, uneori este descurajator să vezi această încetineală în tratative. Însă trebuie să ţinem cont de faptul că negocierile au un ritm şi un timp propriu, şi uneori există ‘incidente pe drum’. Important e să ne dăm seama că, în general, ne îndreptăm spre direcţia corectă şi să veghem să nu ne întoarcem înapoi.

Am învăţat din experienţă să nu-mi pierd răbdarea, să ştiu să spun un cuvânt puţin mai dur atunci când este necesar, pentru a evita ca interesele economice locale să domine asupra necesităţilor primare: crearea nu doar a unui sistem de comerţ liber, dar a unui sistem de relaţii oneste, juste şi pacifice între popoare.