Ce ne oferă televiziunea în aceste zile?
07.04.2004, Bucureşti (Catholica) - În această săptămână a început difuzarea la televizor a filmelor şi emisiunilor dedicate apropiatei sărbători a Învierii Domnului. Ne propunem în cele ce urmează să vă oferim – fără neapărat a recomanda, căci în cazul filmelor, de exemplu, nu cunoaştem întotdeauna calitatea lor – câteva repere ale programului TV din această săptămână şi de asemenea de săptămâna viitoare. Le prezentăm aşa cum le cunoaştem şi noi din revistele care publică aceste programe, cu scuzele de rigoare pentru eventualele erori datorate unor modificări de ultimă oră efectuate de televiziuni.
Dintre filmele cu caracter religios din această săptămână, amintim filmul „Ben Hur”, a cărui acţiune se petrece la Ierusalim, la începutul secolului I, o producţie SUA 1959, în regia lui William Wyler, primul film din istorie care deţine recordul de 11 statuete Oscar. Iniţial era programat pentru zilele de joi şi vineri, 8 şi respectiv 9 aprilie, de la ora 20, la România1, dar, după ultimele modificări, prima parte se difuzează miercuri, 7 aprilie. Un film care nu mai are nevoie de prezentare este „Isus din Nazaret” în regia lui Franco Zeffirelli, care se difuzează la TVR2, de miercuri până sâmbătă, de la ora 21.45, cu excepţia zilei de vineri, când va fi de la ora 23.45.
Pe TVR Cultural, în ziua de 8 aprilie, de la ora 22.10, este programat filmul „Isus”, o producţie Franţa 1999, în regia lui Serge Moati; iar sâmbătă, de la ora 19, va fi difuzat filmul „Maria, mama lui Isus”, cu Pernilla August în rolul principal. Vineri, 9 aprilie, de la ora 23.30, pe Antena1 începe seria „Aproape de Isus”, care prezintă momentele importante din viaţa persoanelor ce i-au marcat viaţa lui Isus. Din serie se vor difuza două părţi: cu Iuda şi cu Toma. România1 va transmite în direct, vineri, de la ora 18.25, slujba de Prohod de la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, iar sâmbătă, de la 23.45, Învierea, tot de la Catedrala Patriarhală.
În Vinerea Mare, în intervalul orar 22-24.30, TVR2 va transmite Calea Crucii de la Coloseum, Roma. Acelaşi canal de televiziune va transmite în Sâmbăta Mare, de la ora 23.00 până la 1.00, Vigilia Pascală şi Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii de la Catedrala romano-catolică din Iaşi, iar în Duminica Învierii, de la ora 12.45 până la 13.15, Binecuvântarea Urbi et Orbi a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, de la Vatican. La ProTV, în Sâmbăta Mare, de la ora 23.45 până la 24.25, veţi putea urmări o transmisiune ecumenică a Sfintei Liturghii din Noaptea Învierii de la Catedrala Romano-Catolică din Bucureşti şi Patriarhia Ortodoxă din Bucureşti.
Duminică, 11 aprilie, de la ora 15.00, şi luni, de la ora 15.30, televiziunea naţională va difuza emisiunea „Ia-mă la tine de Paşti!”, despre cum şi-au petrecut sărbătoarea mai mulţi copii de la centrele de plasament alături de familiile care i-au gazduit. Tot duminică, de la ora 11, postul Acasă prezintă „Sfintele Paşti în Ierusalim”, iar Pax ne invită, de la ora 23.45, să urmărim documentarul „Isus, omul din Nazaret”, despre însemnătatea locurilor sfinte, leagăn al creştinătăţii.

Acest gen de filme ar trebui transmise foarte des in locul celor cu crime si violenta care nu servesc la nimic ci fac atita rau in societate.