Comunitatea Colegiului Pontifical Etiopian în audienţă la Papa
29.01.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea a primit în dimineaţa zilei de sâmbătă, 29 ianuarie 2011, în audienţă, comunitatea Colegiului Pontifical Etiopian din Vatican, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la moartea patronului lor, Sfântul Iustin de Jacobis. Papa a amintit această figură luminoasă de evanghelizator, îndemnând preoţii şi seminariştii să fie un semn de speranţă pentru Biserică şi să contribuie la convieţuirea paşnică a naţiunilor etiopiene şi eritreene. „Păşiţi cu hotărâre pe calea sfinţeniei”, i-a îndemnat Sfântul Părinte pe cei peste 20 de preoţi şi seminarişti ai Colegiului, o instituţie care este „semn al străvechilor şi profundelor legături de comuniune ce unesc Biserica din Etiopia şi din Eritreea cu Sediul Apostolic”, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
„Voi sunteţi un semn de speranţă, mai ales pentru Biserica din ţările voastre de origine. Sunt sigur că experienţa de comuniune trăită aici la Roma vă va ajuta şi să aduceţi o preţioasă contribuţie la creşterea şi convieţuirea paşnică a iubitelor voastre naţiuni”. Papa a amintit figura luminoasă a Sfântului Iustin, care şi-a dedicat întreaga viaţă în serviciul poporului abisinian, şi în mod special formării de preoţi etiopieni. Iustin a intuit cu clarviziune că atenţia faţă de contextul cultural trebuia să fie o cale privilegiată prin care harul Domnului avea să formeze noi generaţii de creştini. Învăţând limba locală şi favorizând tradiţia liturgică multiseculară a ritului propriu al acelor comunităţi, el s-a străduit şi pentru o lucrare ecumenică eficace.
Pontiful s-a oprit astfel la activitatea Colegiului Pontifical care susţine seminariştii „în strădania lor de pregătire teologică, spirituală şi pastorală”. A îndemnat preoţii formaţi la Roma „să trezească în fiecare dragostea faţă de Cristos şi faţă de Biserică”, odată întorşi în comunitatea de origine sau când însoţesc conaţionalii emigraţi în străinătate. Amintind faptul că sfinţenia este vocaţia la care toţi suntem chemaţi, Pontiful a subliniat faptul că sfinţii nu sunt un ornament care îmbracă Biserica din exterior, ci sunt ca florile unui pom ce dezvăluie vitalitatea inepuizabilă a limfei care îl străbate. „În pofida caracterului propriu al vocaţiei fiecăruia”, a mai observat Papa, „nu suntem separaţi între noi”; suntem solidari în comuniune în sânul unui unic organism spiritual. Cristos ne-a cucerit viaţa. Cu toate acestea el „nu suprimă calităţile caracteristice ale persoanei”. Din contră, a încheiat Pontiful, „le înalţă, le înnobilează şi, însuşindu-şi-le, le cheamă să fie în slujba misterului Său şi a lucrării Sale”.