Iezuiţi despre Papa iezuit
01.05.2013, SUA (Catholica) - A trecut mai bine de o lună de când în fruntea Bisericii Catolice a fost ales pentru prima oară un iezuit. Pr. James Martin SJ, editor la revista America, declara, conform unui articol din Catholic World Report, apărut în traducere în Lumea Catholica: „Un iezuit rămâne iezuit pentru totdeauna, din ziua în care intră în noviciat până la moarte, exceptând cazul în care în mod formal părăseşte Societatea lui Isus sau, în limbaj religios, este ‘demis'”. Cum se va reflecta faptul că Papa Francisc este iezuit în stilul său pastoral şi în abordarea spirituală ca Episcop al Romei şi Vicar al lui Cristos? Ce înseamnă faptul că el este „strâns legat de spiritualitatea ignaţiană”, aşa cum spun numeroşi vaticanişti? Şi de ce a trebuit atât de mult timp pentru ca din Societatea lui Isus să fie ales un Papă, în timp ce alte ordine mari, cum ar fi dominicanii şi franciscanii, şi-au trimis deja demult reprezentanţi pe tronul papal?
Au trebuit să treacă mai mult de patru secole şi jumătate pentru a se ajunge la acest moment istoric. Într-adevăr, a trecut mult timp din 1534, când un fost soldat numit Ignaţiu, împreună cu alţi şase studenţi de la Universitatea din Paris – printre care şi Francisc Xaveriu, care avea să devină cunoscutul misionar – au format Societatea lui Isus. Dar nici istoricii, nici cei care cunosc Ordinul Iezuiţilor, nu au fost surprinşi că a trebuit să treacă atât de mult timp pentru ca un iezuit să fie ales Papă – ceea ce se datorează în parte şi faptului că cei şase studenţi care au îngenuncheat în rugăciune, împreună cu Ignaţiu, în cripta Saint Pierre din districtul parizian Montmartre, îşi asumaseră votul de strictă obedienţă faţă de Papă, mergând oriunde Sfântul Părinte ar fi considerat necesar, în ţinuturile sălbatice ale păgânilor. Ca urmare, sub aspect istoric, iezuiţii şi-au focalizat energiile şi atenţia cu mult dincolo de graniţele sigure ale Romei. Este de asemenea bine cunoscut faptul că Ignaţiu nu îi încuraja pe preoţii săi să nutrească ambiţia de a fi Episcopi, iar a aspira la Episcopia Romei nici nu intra în discuţie. Deşi nu este neobişnuit pentru un iezuit să devină Episcop, preoţii Societăţii lui Isus şi-au concentrat energiile, după Contrareformă, asupra culturii şi educaţiei catolice, slujindu-i pe cei săraci şi marginalizaţi şi înfiinţând misiuni care să ducă în ţinuturi periculoase şi duşmănoase Cuvântul Domnului.
Viziunea lui Ignaţiu asupra Ordinului pe care l-a întemeiat a fost aceea a unei armate de infanterie luptând împotriva răspândirii protestantismului, buni păstori, fondatori de instituţii de educaţie şi mergând acolo unde nimeni altcineva nu îndrăzneşte să meargă să predice Evanghelia: „Oricine doreşte să slujească în calitate de soldat al Domnului sub stindardul Crucii în Societatea noastră… şi să îl slujească numai pe Domnul şi Biserica, Mireasa Sa, sub conducerea Suveranului Pontif… trebuie să ţină minte cele ce urmează. El este un membru al unei Societăţi înfiinţate în primul rând pentru acest scop: să lupte în special pentru apărarea şi răspândirea credinţei şi pentru progresul sufletelor în viaţa şi doctrina creştină, prin mijlocirea propovăduirii publice, lecturilor şi oricăror alte slujiri… şi în plus prin reculegeri, educaţia copiilor şi a persoanelor inculte în creştinism şi prin consolarea spirituală a credincioşilor creştini prin ascultarea confesiunilor şi administrarea altor Sacramente… [El trebuie] să fie gata să îi reconcilieze pe cei înstrăinaţi, să îi asiste plin de compasiune pe cei care sunt în închisori sau spitale şi… să îndeplinească orice alte opere de caritate, în raport de ceea ce este folositor pentru Gloria lui Dumnezeu şi binele tuturor.”
Pr. Joseph Fessio SJ, fondator şi editor la Ignatius Press, a afirmat la rândul său că este esenţial să ne reamintim că rolul Papei este în primul rând acela de a fi „preot, profet şi rege”, şi că puţini Papi pot fi scriitori atât de prolifici ca Papa Benedict al XVI-lea. „Nu cred că [Papa Francisc] va fi un ‘Papă profesor'”, a spus pr. Fessio. Important este ca Papa Francisc să înţeleagă aceasta şi să se inspire din operele Pontifilor predecesori. „Am beneficiat de o perioadă de teologi giganţi la mijlocul secolului al XX-lea – de Lubac, von Balthasar, Bouyer, Congar, Ratzinger, Rahner – după care am avut mai mulţi teologi buni care s-au inspirat din marea moştenire a acestor giganţi. Apoi am avut doi Papi giganţi – Ioan Paul al II-lea şi Benedict al XVI-lea – şi acum cred că avem un Papă care se va inspira din moştenirea lor”, a mai spus pr. Joseph Fessio SJ . Pr. Robert Spitzer SJ consideră că formarea iezuită a Papei Francisc îi va servi ca o temelie aşezată pe stâncă pentru un pontificat de succes, pe care el îl prevede a fi „flexibil, implicat pastoral, intelectual şi într-un anume sens, neînfricat”. Neînfricarea ignaţiană, după Pr. Kevin Flannery SJ, este exact ceea ce este necesar în aceste timpuri ale istoriei, când Roma trebuie să poarte o bătălie nu contra reformei, ci contra materialismului secular militant, pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a numit cu o expresie devenită faimoasă – „dictatura relativismului”. Mai multe opinii ale iezuiţilor despre actualul Pontif găsiţi în articolul „Papa Francisc SJ” din numărul pe aprilie al revistei Lumea Catholica.
