Sinod 2014: A doua sesiune generală
07.10.2014, Vatican (Catholica) - A doua sesiune generală, desfăşurată ieri după-masă, a deschis discuţiile Adunării Generale extraordinare a Sinodului Episcopilor. Tema, conform agendei fixate în instrumentul laboris, a fost „Planul lui Dumnezeu pentru căsătorie şi familie” (partea I, capitolul 1) şi „Cunoaşterea şi acceptarea învăţăturilor despre căsătorie şi familie din Sfânta Scriptură şi din documentele Bisericii” (partea I, capitolul 2). Pornindu-se de la premisa că familia este unitatea de bază a societăţii umane, leagănul iubirii gratuite, şi că a vorbi despre familie şi căsătorie implică educaţia la fidelitate, s-a reiterat faptul că familia constituie viitorul umanităţii şi trebuie protejată.
Dinspre mulţi a reieşit însă nevoia adaptării limbajului Bisericii, pentru ca doctrina despre familie, viaţă şi sexualitate să fie înţeleasă corect: este necesar să se intre în dialog cu lumea, privind spre exemplul oferit de Conciliul Vatican II, adică cu o critică dar sinceră deschidere. Dacă Biserica nu ascultă lumea, lumea nu va asculta de Biserică. Iar dialogul poate fi bazat pe teme importante, precum demnitatea egală a bărbaţilor şi femeilor sau respingerea violenţei. Evanghelia nu trebuie atât explicată cât arătată – s-a spus în Adunare – şi mai presus de toate credincioşii laici trebuie implicaţi în proclamarea Veştii Bune, demonstrând carismă misionară. Evanghelizarea nu trebuie să fie o teorie depersonalizată, ci în schimb să asigure că familiile însele dau o mărturie concretă despre frumuseţea şi adevărul Evangheliei. Provocarea, s-a spus, este trecerea de la o situaţie defensivă la una activă, practică, sau mai degrabă revitalizarea capacităţii de a propune moştenirea de credinţă cu un limbaj nou, cu speranţă, ardoare şi entuziasm, oferind mărturii convingătoare şi creând o punte între limbajul Bisericii şi cel al societăţii.
În acest sens, s-a cerut folosirea unei cateheze „biblice în locul uneia teologico-speculative”, dat fiind că, în ciuda aparenţelor ce ar susţine contrariul, oamenii nu mai sunt satisfăcuţi de egoism şi în schimb caută idealuri. Umanitatea doreşte fericire şi creştinii ştiu că fericirea este Cristos, dar nu mai reuşesc să găsească limbajul potrivit pentru a comunica aceasta lumii. Biserica trebuie să fie „magnetică”; trebuie să lucreze prin atracţie, cu atitudinea de prietenie faţă de lume.
Referitor la cuplurile în dificultate, s-a subliniat că Biserica trebuie să fie apropiată de acestea, cu înţelegere, iertare şi milostivire; milostivirea, s-a spus, este prima prerogativă a lui Dumnezeu, dar trebuie să fie văzută în contextul dreptăţii, pentru că doar aşa poate să fie respectat întreg planul lui Dumnezeu. Căsătoria este şi rămâne un Sacrament indisolubil; dar, deoarece adevărul este Cristos, o Persoană, şi nu un set de reguli, este important să se menţină principiile în timp ce se schimbă formele concrete de implementare a lor. Pe scurt, după cum a spus Papa Benedict al XVI-lea, noutate în continuitate: Sinodul nu pune în discuţie doctrina, ci reflectează asupra discernământului pastoral sau mai degrabă spiritual pentru aplicarea acestei doctrine în răspuns la provocările cu care se confruntă astăzi familiile. În acest sens, milostivirea nu elimină poruncile, ci oferă cheia hermeneutică pentru ele.
Mai mult, s-a subliniat că chiar şi situaţiile imperfecte trebuie să fie privite cu respect: de exemplu, uniunile de facto în care cuplurile trăiesc împreună cu fidelitate şi iubire prezintă elemente de sfinţenie şi de adevăr. De aceea, este esenţial să se privească mai întâi şi în special la elementele pozitive, pentru ca Sinodul să transmită curaj şi speranţă chiar şi formelor imperfecte de familie, astfel ca valoarea lor să fie recunoscută, conform principiului gradualităţii. Este necesar să iubim cu adevărat familiile în dificultate. În contextul unei societăţi în care prevalează un fel de „ego-latrie”, ducând la defamiliarizare, este important să se recunoască pierderea unui simţ al legământului dintre bărbat, femeie şi Dumnezeu. Proclamarea frumuseţii familiei trebuie deci să nu fie o simplă estetică, o prezentare a unui ideal de imitat, ci să prezinte importanţa angajamentului definitiv bazat pe legământul dintre cuplurile căsătorite şi Dumnezeu.
Un alt punct esenţial este respingerea clericalismului: uneori Biserica pare mai preocupată de putere decât de slujire, şi din acest motiv nu inspiră inimile bărbaţilor şi femeilor. Este de aceea necesar să ne întoarcem la imitarea lui Cristos şi să redescoperim smerenia: reforma Bisericii trebuie să înceapă cu reforma clerului. Dacă credincioşii văd păstori ce îl imită pe Cristos, se vor apropia atunci din nou de Biserică, permiţându-i să treacă de la actul de a evangheliza la a fi inerent evanghelică.
Tema valorii esenţiale a sexualităţii în cadrul căsătoriei a fost de asemenea abordată: se vorbeşte atât de critic despre sexualitatea în afara căsătoriei încât sexualitatea conjugală apare aproape ca o concesiune făcută unei imperfecţiuni. Sinodul a indicat spre nevoia unei mai bune formări a preoţilor, de politici în favoarea familiei, şi de relansarea transmiterii credinţei în familie. În timpul orei de discuţii libere, de la 6 la 7PM, două sugestii au reieşit: prima a fost ca Sinodul să transmită un mesaj de încurajare şi de apreciere familiilor din Irak, ameninţate de exterminare de către fundamentaliştii islamici şi forţate să îşi abandoneze casele pentru a nu-şi abandona credinţa. Sugestia a fost votată şi aprobată de majoritate. Un alt apel a fost la nevoia de a reflecta asupra clerului căsătorit din Bisericile Răsăritene, dat fiind că adesea şi ei trăiesc „crizele familiei”, care pot să includă şi problema divorţului.
