Sfântul Părinte s-a adresat Sinodului patriarhal al Bisericii Catolice Armene
09.04.2015, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă, 9 aprilie 2015, Papa Francisc a primit în audienţă douăzeci de Episcopi din Sinodul Bisericii Catolice Armene, care vor participa duminică la Liturghia celebrată în rit armean în Bazilica San Pietro, în cadrul căreia Sf. Grigore din Narek va fi proclamat Doctor al Bisericii. În discursul adresat Episcopilor, Sfântul Părinte a remarcat faptul că duminică aceştia „vor înălţa o rugăciune de mijlocire pentru fiii şi fiicele preaiubitului vostru popor, căzute victime acum o sută de ani”, şi a invocat milostivirea divină „pentru ca să îi ajute pe toţi, în dragoste pentru adevăr şi dreptate, să vindece orice rană şi să grăbească gesturile concrete de reconciliere şi de pace între naţiunile care nu au reuşit să ajungă la o consens rezonabil în interpretarea acelor triste evenimente”.
Papa Francisc a transmis salutul său clerului şi laicilor Bisericii Catolice Armene, dintre care unii şi-au însoţit Episcopii la Roma în aceste zile, precum şi tuturor „celor care trăiesc în diaspora, precum SUA, America Latină, Europa, Rusia, Ucraina şi până la patria mamă”. A adăugat: „mă gândesc cu tristeţe la acele zone, precum Aleppo, care acum o sută de ani era un rai sigur pentru puţinii supravieţuitori. În astfel de regiuni, stabilitatea creştinilor, nu doar armeni, a ajuns în mare pericol în ultima vreme.” „Poporul vostru, care conform tradiţiei a fost primul care s-a convertit la creştinism, în 301, are o istorie bimilenară şi conservă un admirabil patrimoniu de spiritualitate şi de cultură, unit cu o capacitate de recuperare în mijlocul numeroaselor persecuţii şi încercări la care a fost supus. Vă invit să cultivaţi mereu un sentiment de recunoştinţă faţă de Domnul, pentru că aţi reuşit să vă menţineţi fidelitatea faţă de El şi în cele mai dificile perioade. Este important să cereţi lui Dumnezeu darul înţelepciunii inimii: comemorarea victimelor de acum o sută de ani ne pune cu adevărat în faţa întunecatului mysterium iniquitatis.”
„După cum ne spune Evanghelia, din străfundurile inimii umane pot ieşi puterile întunecate, capabile să planifice anihilarea sistematică a fratelui, considerându-l inamic, adversar, chiar fără aceeaşi demnitate umană”, a continuat Pontiful. „Dar pentru credincioşi problema răului comis de om ne introduce şi în misterul participării la Patima răscumpărătoare: mulţi fii şi fiice ale naţiunii armene au putut să pronunţe numele lui Cristos în pragul vărsării sângelui lor sau morţii prin înfometare în timpul exodului interminabil la care au fost supuşi. Paginile dureroase din istoria poporului vostru continuă, într-un anume sens, Patima lui Cristos, dar în fiecare dintre ele se află şi sămânţa Învierii.”
Papa a amintit şi de cei care au contribuit la alinarea acestor suferinţe, în special pe Papa Benedict al XV-lea, „care a intervenit pe lângă sultanul Mehmet al V-lea pentru a se pune capăt masacrării armenilor” şi care a fost „un mare prieten al Orientului creştin: el a înfiinţat Congregaţia pentru Bisericile Răsăritene şi Institutul Pontifical Oriental, iar în 1920 l-a înscris pe Sf. Efrem Sirul între Doctorii Bisericii Universale”. Papa Francisc a continuat: „Sunt bucuros că întâlnirea noastră are loc în ajunul unui gest similar pe care voi avea plăcerea să îl fac duminică, relativ la Sf. Grigore din Narek. Mijlocirii lui încredinţez în special dialogul ecumenic dintre Biserica Catolică Armeană şi Biserica Apostolică Armeană, conştient că ecumenismul sângelui a fost deja atins prin martiriul şi persecuţia de acum o sută de ani.”