Papa Francisc: Unitatea nu este acelaşi lucru cu uniformitatea

11.11.2016, Vatican (Catholica) - Joi, 10 noiembrie 2016, Papa Francisc a vorbit despre unitatea creştinilor şi despre ecumenism, în mod specific despre ce nu sunt ele – adică ele nu sunt despre uniformitate sau despre absorbirea totală a unei confesiuni creştine de către alta, ci constă într-o comuniune în Cristos. “Ecumenismul este adevărat atunci când suntem capabili să mutăm atenţia de la noi înşine, de la propriile argumentări şi formulări, la Cuvântul lui Dumnezeu care cere să fie ascultat, primit şi mărturisit în lume”, a spus Pontiful adresându-se membrilor Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor, reuniţi în Vatican pentru Adunarea lor plenară.

“Pentru aceasta, diferitele comunităţi creştine sunt chemate nu ’să-şi facă concurenţă’, ci să colaboreze.” De-a lungul pontificatului său, Papa Francisc a pus un accent puternic pe ecumenism şi pe dialogul interreligios. Şi numai ultimele luni au inclus mai multe întâlniri ecumenice, cum ar fi cele din Lund, Suedia, şi din Georgia şi Azerbaidjan. În discursul său, Papa a dat trei exemple cu privire la ceea ce el consideră a fi “modele false de comuniune” care nu conduc cu adevărat la unitate, ci în schimb “o contrazic în esenţa sa”.

Primul dintre aceste modele false este a crede că unitatea este un rezultat al efortului uman, când, în realitate, este întotdeauna un dar al Duhului Sfânt. ”Noi, oamenii, nu suntem în măsură să facem unitatea singuri, nici nu îi putem decide formele şi timpii. Aşadar care este rolul nostru? Ce trebuie să facem noi pentru a promova unitatea creştinilor? Misiunea noastră este aceea de a primi acest dar şi de a-l face vizibil tuturor. Din acest punct de vedere, unitatea, înainte de a fi o ţintă, este un drum… Unitatea ca drum cere aşteptări răbdătoare, tenacitate, oboseală şi angajare; nu anulează conflictele şi nu şterge contrastele, ba chiar, uneori poate să expună riscului de noi neînţelegeri.”

„Unitatea poate să fie primită numai de cel care decide să pornească la drum spre o ţintă care astăzi ar putea să apară mai degrabă îndepărtată. Totuşi, cel care parcurge acest drum este întărit de experienţa continuă a unei comuniuni întrevăzute cu bucurie, deşi încă nedobândite pe deplin, de fiecare dată când se pune deoparte prezumţia şi toţi recunosc că au nevoie de iubirea lui Dumnezeu. Şi ce legătură ne uneşte pe noi toţi creştinii mai mult decât experienţa că suntem păcătoşi dar în acelaşi timp obiect al milostivirii infinite a lui Dumnezeu revelate nouă tuturor de Isus Cristos?”

Al doilea model fals de unitate despre care a vorbit Sfântul Părinte este a crede că unitatea este echivalentul uniformităţii. „Diferitele tradiţii teologice, liturgice, spirituale şi canonice, care s-au dezvoltat în lumea creştină, când sunt înrădăcinate în mod autentic în tradiţia apostolică, sunt o bogăţie şi nu o ameninţare pentru unitatea Bisericii. A încerca să se suprime această diversitate înseamnă a merge împotriva Duhului Sfânt, care acţionează îmbogăţind comunitatea credincioşilor cu o varietate de daruri… Dacă ne lăsăm conduşi de Duh, bogăţia, varietatea, diversitatea nu devin niciodată conflict, pentru că El ne determină să trăim varietatea în comuniunea Bisericii.”

În mod similar, „unitatea nu este absorbire. Unitatea creştinilor nu comportă un ecumenism… pentru care cineva ar trebui să-şi renege propria istorie de credinţă; şi nici nu tolerează prozelitismul, care chiar este o otravă pentru drumul ecumenic. Înainte de a vedea ceea ce ne desparte, trebuie percepută şi în mod existenţial bogăţia a ceea ce ne uneşte, precum Sfânta Scriptură şi marile mărturisiri de credinţă din primele Concilii ecumenice. Făcând astfel, noi, creştinii, putem să ne recunoaştem ca fraţi şi surori care cred în unicul Domn şi Mântuitor Isus Cristos, angajaţi împreună să căutăm modul de a asculta astăzi de Cuvântul lui Dumnezeu care ne vrea uniţi.”

Imagini