Papa Francisc: Adevărata libertate se găsește în a fi discipoli curajoși

10.09.2017, Medellin (Catholica) - Sâmbătă, 9 septembrie 2017, Papa Francisc a spus că adevărata libertate se găsește în a renunța la lucrurile superficiale de care ne agățăm pentru siguranță, fiind în schimb discipoli care au curajul să îl urmeze pe Isus trăind în deplinătatea legii. „Pentru Domnul, și pentru prima comunitate, este de cea mai mare importanță ca aceia care ne considerăm discipoli să nu ne alipim de un anumit stil, de anumite practici care ne apropie mai mult de modul de a fi al unor farisei de odinioară decât de cel al lui Isus.” Papa Francisc a celebrat sâmbătă dimineața Liturghia pe Aeroportul Enrique Olaya Herrera din Medellin, Columbia. Se estimează că peste 1 milion de persoane au participat la Liturghie.

În predica sa, Sfântul Părinte a reflectat asupra celor trei atitudini care, a spus el, trebuie să formeze viețile noastre de discipoli ai lui Isus Cristos. Prima atitudine este a merge la esențial. Aceasta înseamnă „a merge în profunzime, la ceea ce contează și are valoare pentru viață. Isus învață că relația cu Dumnezeu nu poate să fie o alipire rece de norme și legi, nici cu atât mai puțin a face anumite acte exterioare care nu duc la o schimbare reală a vieții.” Ucenicia noastră „trebuie să pornească de la o experiență vie a lui Dumnezeu și a iubirii Sale. Ucenicia nu este ceva static, ci un drum continuu spre Cristos; nu înseamnă pur și simplu alipirea de explicarea unei învățături, ci experiența prezenței prietenești, vii și active a Domnului, o învățare permanentă prin intermediul ascultării Cuvântului Său.”

A doua atitudine pe care discipolii sunt chemați să o adopte este reînnoirea, de care Biserica are întotdeauna nevoie, a spus Papa Francisc: „Biserica este mereu în reînnoire. Nu se reînnoiește după mofturile sale, ci face aceasta întemeiată și statornicită în credință, de nemișcat în speranța Evangheliei pe care a ascultat-o. Reînnoirea cere jertfă și curaj, nu pentru a ne simți mai buni sau impecabili, ci pentru a răspunde mai bine la chemarea Domnului. Stăpânul sâmbetei, motivația de a fi a tuturor poruncilor și preceptelor noastre, ne invită să cântărim normele când este în joc urmarea Lui; când rănile Sale deschise, strigătul Său de foame și sete de dreptate ne interpelează și ne impun răspunsuri noi. Și în Columbia există atâtea situații care cer discipolilor stilul de viață al lui Isus, îndeosebi iubirea tradusă în fapte de nonviolență, de reconciliere și de pace.”

A treia atitudine a unui discipol este implicarea, disponibilitatea de a-și murdări mâinile pentru a-i ajuta pe frații săi. „Astăzi ni se cere să creștem în îndrăzneală, într-un curaj evanghelic care provine din faptul de a ști că mulți sunt cei cărora le este foame, le este foame de Dumnezeu, foame de demnitate, pentru că au fost despuiați… Creștini fiind, să-i ajutăm să se sature de Dumnezeu; să nu-i împiedicăm, să nu le interzice întâlnirea. Fraților, Biserica nu este o vamă; cere porți deschise, pentru că inima Dumnezeului său este nu numai deschisă, ci străpunsă de iubirea care s-a făcut durere… Biserica nu este a noastră, fraților, este a lui Dumnezeu; El este stăpânul templului și al secerișului; pentru toți este loc, toți sunt invitați să găsească aici și printre noi hrana lor.”

„El, care a pregătit nunta pentru Fiul Său, poruncește să fie chemați toți: sănătoși și bolnavi, buni și răi, toți. Noi suntem simpli ‘slujitori’ și nu putem fi aceia care împiedică această întâlnire. Dimpotrivă, Isus ne cere, așa cum a făcut cu discipolii săi: ‘Dați-le voi să mănânce’; aceasta este slujirea noastră. Să mănânce pâinea lui Dumnezeu, să mănânce iubirea lui Dumnezeu, să mănânce pâinea care ne ajută să supraviețuim. A înțeles bine aceasta Petru Claver, pe care astăzi îl celebrăm în liturgie și pe care mâine îl voi venera la Cartagena. ‘Sclav al negrilor pentru totdeauna’ a fost motoul vieții sale, pentru că a înțeles, ca discipol al lui Isus, că nu putea să rămână indiferent în fața suferinței celor mai abandonați și chinuiți din timpul său și că trebuia să facă ceva pentru a o alina.”

Referindu-se la întrunirea Episcopilor latino-americani de la Aparecida, din 2007, Pontiful a spus că Biserica din Columbia „este chemată să se angajeze cu îndrăzneală mai mare în formarea de discipoli misionari”. Așa cum se spune în documentul acelei întruniri, Columbia are nevoie de „discipoli care să știe să vadă, să judece și să acționeze… Discipoli misionari care știu să vadă, fără miopii ereditare; care examinează realitatea după ochii și inima lui Isus și de acolo judecă. Și care riscă, acționează, se angajează. Am venit până aici tocmai pentru a vă întări în credința și în speranța Evangheliei: rămâneți tari și liberi în Cristos, pentru că orice fermitate în Cristos ne dă libertate, așa încât să reflectați aceasta în tot ceea ce faceți. Îmbrățișați cu toate forțele voastre urmarea lui Isus, cunoașteți-l, lăsați-vă chemați și instruiți de El, căutați-l în rugăciune și lăsați-vă căutați de El în rugăciune, vestiți-l cu cea mai mare bucurie posibilă.”