10.000 de semnatari la petiția împotriva pr. James Martin la ÎMF
13.08.2018, Dublin (Catholica) - Peste 10.000 de persoane au semnat o petiție prin care cer retragerea invitației adresate pr. James Martin SJ de a vorbi la Întâlnirea Mondială a Familiilor (ÎMF). Petiția, inițiată de ramura irlandeză a organizației „Tradiție, familie, proprietate”, se opune participării iezuitului datorită „sprijinului dat transgenderismului la copii” și „favorizării sărutului între homosexuali la Liturghie”. În petiție e inclusă și o scrisoare adresată Arhiepiscopul Diarmuid Martin de Dublin, în care preotul american e criticat pentru sprijinul dat unei organizații pro-LGBT, numită „New Ways Ministry”.
În scrisoare pr. Martin este criticat pentru că „a acceptat public un premiu de la această organizație, ținând un discurs la evenimentul lor și dezvoltând apoi discursul într-o carte”. Și se continuă: „pr. Martin este de asemenea în dezacord cu Catehismul Bisericii Catolice care spune despre actele homosexuală că sunt ‘intrinsec dezordonate’ (CBC 2357). În acest fel, el îi împiedică pe cei cu înclinații spre același sex să ajungă la o înțelegere adevărată a stării lor în lumina învățăturii Bisericii și a milostivirii lui Dumnezeu. Este un deserviciu grav adus celor pe care el vrea să îi ajute. Considerăm că plantarea de erori și de confuzie nu trebuie să aibă loc la Întâlnirea Mondială a Familiilor. Din acest motiv, cerem cu fermitate să anulați invitația ca pr. James Martin să vorbească la acest eveniment atât de important.”
Cât îl privește pe pr. Martin, acesta insistă că nu îl tulbură „oceanul de ură și de amenințări” primite. „Ce fel de iezuit aș fi dacă aș lăsa ura să mă oprească din a-i iubi?”, a spus el. „În plus, homofobia reprezintă un procent foarte mic din catolici, iar eu am sprijinul superiorilor mei iezuiți, al unor Cardinali, Arhiepiscopi și Episcopi și, de asemenea, al majorității credincioșilor, mulți având persoane LGBT în familiile lor. Acești protestatari nu sunt doar de partea greșită a istoriei, ci și de partea greșită a Evangheliei.” Organizatorii Întâlnirii Mondiale a Familiilor au spus că nu va fi făcută vreo schimbare la vorbitori.

Fr. James Martin se prevalează în mod nejustificat de sprijinul majorităţii credincioşilor. De altminteri, acest sprijin nici nu contează în mod esenţial. Cel mai important lucru pentru un păstor sufletesc este să predice/înveţe pe fundamentul Sf. Scripturi şi al Sf. Tradiţii.
Constat, deja cu detaşare, că Biserica devine din ce în ce mai puţin divină şi din ce în ce mai mult umană.
11786 de semnaturi la ora asta.
https://tfp.ie/disinvite-fr-james-martin-from-the-world-meeting-of-families,85,k.html
Fr. James Martin SJ va merge în Irlanda, însă nu și Arhiepiscopul de Boston, Cardinal Sean Patrick O’Malley OFM Cap.
https://www.katholisches.info/2018/08/homophile-manoever-in-der-kirche/
O poză a Fr. James Martin SJ, care face cât o mie de cuvinte:
https://www.google.ro/search?q=james+martin+sj&client=opera&hs=WEI&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwj-ktXzq_HcAhVH26QKHZWsCtIQ_AUICigB&biw=1496&bih=728#imgrc=mqnvBalfipNXYM: