Papa și islamul. Trei piloni ai unui magisteriu
11.03.2021, Vatican (Catholica) - Există un fir roșu care leagă trei intervenții importante ale Papei Francisc referitoare la dialogul interreligios și îndeosebi cel cu islamul. Este un magisteriu care indică un plan în etape, cu trei puncte de referință fundamentale: rolul religiei în societățile noastre, criteriul religiozității autentice și calea concretă pentru a merge ca frați și a construi pacea. Le regăsim în discursurile pe care Episcopul Romei le-a ținut în Azerbaidjan în 2016, în Egipt în 2017 și acum în cursul călătoriei istorice în Irak, la întâlnirea de neuitat din Urul caldeenilor, orașul lui Abraham.
Primul discurs avea ca interlocutori pe șiiții azeri, dar și celelalte comunități religioase din țară, al doilea era adresat îndeosebi musulmanilor sunniți egipteni și în sfârșit al treilea se adresa unui platou interreligios mai amplu, deși majoritar musulman, cuprinzând în afară de creștini și reprezentanții vechilor religii mesopotamiene. Ceea ce Papa Francisc propune și realizează nu este o abordare care uită diferențele și identitățile pentru a aplatiza totul. Este, în schimb, o chemare de a fi fideli față de propria identitate religioasă pentru a refuza orice instrumentalizare a religiei pentru a alimenta ura, dezbinarea, terorismul, discriminarea, și în același timp a mărturisi în societățile tot mai secularizate că avem nevoie de Dumnezeu.
La Baku, în fața șeicului musulmanilor din Caucaz și a reprezentanților celorlalte comunități religioase din țară, Papa Francisc a amintit „marea misiune” a religiilor, aceea de „a însoți oamenii în căutarea sensului vieții, ajutându-i să înțeleagă că limitatele capacități ale ființei umane și bunurile din această lume nu trebuie să devină niciodată niște absoluturi”. La Cairo, intervenind la Conferința internațională pentru pace promovată de marele imam de Al-Azhar, Al-Tayyeb, Papa Francisc a spus că Muntele Sinai „ne amintește înainte de toate că o alianță autentică pe pământ nu poate să facă abstracție de cer, că omenirea nu își poate propune să se întâlnească în pace excluzându-l pe Dumnezeu de la orizont, și nici nu poate urca pe munte pentru a pune stăpânire pe Dumnezeu”. Un mesaj foarte actual în fața a ceea ce Papa numea un „paradox periculos”, adică pe de o parte tendința de a izola religia numai în sfera privată, „fără a o recunoaște ca dimensiune constitutivă a ființei umane și a societății”; și pe de altă parte confuzia inoportună între sfera religioasă și sfera politică.
La Ur, sâmbătă, 6 martie, Papa Francisc a amintit că dacă omul „îl elimină pe Dumnezeu, ajunge să adore lucrurile pământești”, invitând să se ridice „ochii spre cer” și definind ca „religiozitate adevărată” aceea care-l adoră pe Dumnezeu și îl iubește pe aproapele. La Cairo, papa explicase că responsabilii religioși sunt chemați „să demaște violența care se travestește în presupusă sacralitate, bazându-se pe absolutizarea egoismelor și nu pe deschiderea autentică la Absolut” și „să denunțe încălcările împotriva demnității umane și împotriva drepturilor umane, să scoată în evidență tentativele de a justifica orice formă de ură în numele religiei și să le condamne ca falsificare idolatră a lui Dumnezeu”.
La Baku, Papa a evidențiat că misiune a religiilor aceea de a ajuta „să discearnă binele și să îl pună în practică prin fapte, cu rugăciunea și cu truda muncii interioare, sunt chemate să edifice cultura întâlnirii și a păcii, făcută din răbdare, înțelegere, pași umili și concreți”. Într-un timp de conflicte, religiile – a spus Succesorul lui Petru în Azerbaidjan – „sunt zori de pace, semințe de renaștere printre devastările de moarte, ecouri de dialog care răsună în mod neobosit, căi de întâlnire și de reconciliere pentru a ajunge și acolo unde tentativele medierilor oficiale par să nu aibă efecte”. În Egipt a explicat că „nici o incitare violentă nu va garanta pacea” și că „pentru a preveni conflictele și a edifica pacea este fundamental de a ne strădui pentru a înlătura situațiile de sărăcie și de exploatare, unde extremismele cresc mai ușor”. Cuvinte care au răsunat și în discursul de la Ur: „Nu va fi pace fără împărtășire și primire, fără o dreptate care să asigure egalitate și promovare pentru toți, începând de la cei mai slabi. Nu va fi pace fără popoare care întind mâna altor popoare.”
Așadar, în cele trei intervenții papale este indicat rolul pe care îl are astăzi religiozitatea într-o lume în care prevalează consumismul și refuzarea sacrului și unde se tinde să se izoleze credința în zona privată. Însă este nevoie, explică Papa Francisc, de o autentică religiozitate, care să nu despartă niciodată adorarea lui Dumnezeu de iubirea față de frați și față de surori. În sfârșit, Papa indică un mod pentru a face în așa fel încât religiile să contribuie la binele societăților noastre, amintind de necesitatea unei angajări pentru cauza păcii și pentru a răspunde la problemele și la nevoile concrete ale celor din urmă, ale săracilor, ale celui care este lipsit de apărare. Este propunerea de a merge umăr la umăr, „cu toții frați”, pentru a fi concret artizani ai păcii și dreptății, dincolo de diferențe și respectând identitățile respective.
Un exemplu al acestei căi a fost citat de Papa Francisc amintind ajutorul tinerilor musulmani dat fraților lor creștini în apărarea bisericilor din Bagdad. Un alt exemplu a fost oferit de mărturia la Ur a lui Rafah Hussein Baher, femeie irakiană de religie sabeeană-mandeeană, care în mărturia sa a voit să amintească sacrificiul lui Najay, un om de religie sabeeană-mandeeană din Bassora, care și-a pierdut viața pentru a o salva pe cea a unui vecin al său musulman. (material semnat de Andrea Tornielli pentru L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
